Primul lucru care sare în ochi e lipsa unei direcţii clare. Iar motivul este simplu: disputele dintre facţiunile din PNL şi cele din sânul USRPLUS au acaparat agenda publică, lăsând foarte puţin loc pentru profilarea unei linii politice generale. Faptul că partidele ce domină coaliţia au decis să facă – fiecare în parte, desigur – un congres postelectoral e ceva firesc: asta-i logica democratică. Dar decizia de a amâna alegerea unui nou lider până în septembrie e o mare eroare. O campanie care nu interesează decât membri de partid – şi care ajunge să se încheie după 10 luni de la legislative – blochează reformele promise întregului electorat.

În al doilea rând, e clar că lipseşte un lider. Premierul se vede contestat din propriul partid de către fidelii preşedintelui Orban. Vicepremierul Barna se arată a fi la fel de anost ca-n campania de la prezidenţiale. Celălalt vicepremier, Kelemen Hunor, e – ca orice udemerist – discret. Şeful statului nu asumă public vreun proiect, mulţumindu-se cu tăieri de panglici şi bifarea unor reuniuni internaţionale, unde practică o limbă de lemn atent şlefuită. Iar alte figuri care ar fi putut să fie purtătoarele unor proiecte politice ambiţioase n-au ieşit la suprafaţă ori sunt marginalizate de aparatele de partid. Domenii-cheie precum sănătatea, justiţia ori educaţia sunt tratate într-o cheie pur birocratică. Nimeni nu pare să le iubească, de fapt, cu adevărat.

Al treilea lucru demn de reţinut din aceste prime şase luni este ratarea unor obiective – precum cel al vaccinării masive sau cel al eliminării pensiilor speciale –, dar şi ratarea unor dezbateri importante precum cea despre PNRR, subminată de incompetenţa unor miniştri în formularea unor proiecte, ca şi de aroganţa ministrului Ghinea. Un alt exemplu dezamăgitor e dezbaterea despre libertăţi în vreme de pandemie, care a fost lăsată în grija extremiştilor din AUR. Şi cum presa este în continuare dominată de voci delirante ori confiscată de propaganda unor partide, publicul n-a rămas cu mare lucru. 

În fine, voi menţiona mediocritatea unor soluţii juridico-politice: numirile unor interimari la şefia TVR şi a Radioului public, demiterea Avocatei Poporului după un tipar folosit de USL în 2012, avansarea unor proiecte precum eliminarea domiciliului din cartea de identitate etc. etc. vădesc superficialitate juridică, iar politic vorbind ajută PSD să-şi consolideze poziţia în lupta parlamentară. De altfel, partidul condus de Ciolacu nu a pierdut ocazia de a depune o moţiune de cenzură, ce va fi votată zilele astea.

Poate că ar fi bine ca, răspunzând provocării politice lansate de opoziţie, Cîţu şi colegii lui să folosească dezbaterea de la moţiune nu ca să se laude cu ce au făcut în primele 6 luni, ci ca să arate că au resurse pentru a depăşi mediocritatea pe care au vădit-o până acum. Au o asemenea datorie nu faţă de propriul electorat, ci faţă de întreaga societate.