Noua tradiţie a PSD: „executarea“ foştilor premieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimii trei premieri ai PSD au fost daţi afară din partid. Năstase, în urma condamnării sale, în timp ce Ponta şi Grindeanu în urma „războiului“ cu Dragnea
Ultimii trei premieri ai PSD au fost daţi afară din partid. Năstase, în urma condamnării sale, în timp ce Ponta şi Grindeanu în urma „războiului“ cu Dragnea

PSD i-a exclus pe ultimii trei premieri pe care i-a avut partidul. Doi dintre aceştia, Sorin Grindeanu şi Victor Ponta, au fost daţi afară la pachet, pentru că au intrat în conflict cu liderul formaţiunii Liviu Dragnea.

Cel mai mare partid din Parlament şi formaţiunea care asigură guvernarea, PSD, a arătat, în ultimii ani, că puterea premierului din rândul formaţiunii e trecătoare. Odată cu înlocuirea acestuia de la cârma guvernului, zilele îi sunt numărate, iar până la excludere e un singur pas. În prezent, PSD şi-a exclus ultimii trei premieri (Adrian Năstase, Victor Ponta şi Sorin Grindeanu ), dar şi un fost preşedinte al partidului, cum este cazul lui Mircea Geoană.  „Sub conducerea domnului Dragnea şi la solicitarea lui, venit din Partidul Democrat, PSD înţeleg că îşi exclude, în două zile consecutive, cei doi premieri. Pe domnul Năstase nu l-a mai reprimit“, declara Ponta pe 16 iunie, zi în care fusese anunţat că va fi exclus dacă va accepta o funcţie în Guvernul Grindeanu. 

„Tendinţa excluderii, fie că sunt foşti preşedinţi sau prim-miniştri, poate fi observată la numeroase partide. Un motiv e teama liderului principal că un alt lider ar putea râvni la prima funcţie în partid. De aceea vedem că preşedintele se înconjoară de oameni fideli care nu ar putea să-i facă probleme şi să emită pretenţii pentru şefie“, a declarat, pentru „Adevărul“, sociologul Alfred Bulai, referitor la această practică.

„PSD nu înseamnă Liviu Dragnea“

Ponta, Grindeanu şi Năstase  au început în ultimele săptămâni să pună tunurile pe Liviu Dragnea şi baronii săi apropiaţi. Din acest trio, cei mai vocali sunt Grindeanu şi  Ponta, adică oamenii care au pierdut confruntarea cu Dragnea odată cu trecerea moţiunii. „PSD nu înseamnă Liviu Dragnea“, a fost mesajul transmis de Grindeanu imediat după ce Cabinetul său era demis prin trecerea în Parlament a moţiunii de cenzură. Ulterior, acesta a venit cu mai multe mesaje în care le cerea membrilor PSD să nu mai fie atât de obedienţi faţă de Dragnea şi îi avertiza pe cei din noul guvern că în şase luni s-ar putea să aibă soarta sa. Însă, deşi e exclus din PSD, Grindeanu a reuşit să obţină o primă victorie în confruntarea cu Dragnea, după ce social-democraţii bănăţeni au refuzat să fie conduşi de Petre Andea, omul propus de centru, şi l-au păstrat lider interimar pe Călin Dobra, un apropiat al fostului premier. 

Pe de altă parte, Victor Ponta îl atacă aproape zilnic pe Liviu Dragnea, principalul mesaj fiind acela că actualul preşedinte al PSD a promovat doar persoane din fieful personal, adică judeţul Teleorman, şi că nu ascultă şi de părerea celorlalţi. În plus, Ponta mizează şi pe începerea conflictului între noul premier şi Dragnea. „Eu cred că, la un moment dat, Tudose va prelua conducerea PSD. Este inevitabil. Domnul Dragnea este o mare slăbiciune pentru PSD. În istoria PSD-ului, Ion Iliescu a fost un pic înaintea partidului, Năstase, Geoană aveau o imagine foarte bună. E prima dată când partidul are 40% şi liderul are 15%, adică nu merge chestia asta“, a subliniat Ponta într-un interviu dat la Antena 3, post care a întors armele împotriva lui Dragnea.

Ironiile lui Năstase

Şi Adrian Năstase l-a criticat pe Dragnea şi actuala conducere a PSD în mai multe rânduri. Fost premier în perioada 2000-2004, Năstase a fost exclus din partid în iunie 2012, după ce  a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru finanţarea ilegală a campaniilor PSD în Dosarul „Trofeul Calităţii“. Anunţul excluderii sale la acea vreme era făcut de Victor Ponta, pe atunci preşedinte al partidului. Meciul lui Năstase nu e însă cu Ponta, ci cu Dragnea.

„În sfârşit, insistenţa mea privitoare la nevoia departamentelor la partid a dat rezultate. E adevărat, nu la PSD, ci la PNL. Departamentele (comisiile) formate de liderii liberali vor monitoriza guvernul, se vor ocupa de selecţia cadrelor şi vor pregăti viitorul program de guvernare. Practic, cele trei funcţii pe care le aveau şi departamentele PSD, atunci când funcţionau“, scria Năstase la începutul săptămânii pe blogul său, unde sublinia că deşi a fost convocat forul de conducere al PSD, Biroul Permanent Naţional, Dragnea nu a apărut la şedinţă.De altfel, Năstase i-a mustrat pe Dragnea şi colegii săi din conducere  şi pentru dezinteresul pe care l-au afişat faţă de pregătirea Centenarului Marii Uniri. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite