Ca un preambul al acestor acţiuni europene, alte două elemente recente vin să întărească convingerea europenilor cu privire la gravitatea situaţiei statului de drept în România.

            La recenta întâlnire cu liderul grupului popularilor europeni (PPE), Manfred Werner, prim-ministrul României a susţinut ,,ataşamentul Guvernului României faţă de principiile şi valorile democratice”, după cum se anunţă într-un comunicat de presă.

            Pesemne că nici premierul, nici alţi oficiali din administraţia României nu cunosc valorile şi principiile de care se tot face vorbire peste tot, în mod oficial, în ultimii doi ani. Pesemne că nici Liviu Dragnea, nici Călin Popescu Tăriceanu, nici miniştrii actualului guvern nu ştiu că statul de drept este o valoare ce stă la baza Uniunii Europene. Democraţia este, într-un sens, un efect al statului de drept, o rezultantă a numeroase mecanisme politice, sociale, juridice etc care sunt realizate simultan şi care ajung să permită libertatea cetăţenilor, egalitatea în faţa legii sau respectarea demnităţii umane.

            Valorile şi principiile democratice, aşa cum sunt ele stipulate în articolul 2 din Tratatul Uniunii (respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept, drepturile omului) trebuie să fie respectate cu sfinţenie, în orice împrejurare. Valorile şi principiile nu sunt facultative, ci sunt legităţi ce prescriu atitudini şi comportamente pentru toate instituţiile, pentru toţi oamenii aflaţi în funcţii de decizie ale oricărui stat membru.

            Se pare încă că oficialii români una spun şi alta fac, câtă vreme susţin că în România sunt respectate valorile şi principiile democratice, dar în acelaşi timp încalcă grosolan tot ce ţine de statul de drept. Chiar şi încălcarea unui drept simplu (cum este dreptul la protest, de exemplu) arată lipsa de respect a guvernanţilor cu privire la valorile şi principiile democratice.

            O îngrijorare la fel de mare se vede la partenerii noştri europeni cu privire la referendumul din 6-7 octombrie. Deşi coaliţia de la guvernare are tot dreptul legal de a iniţia şi organiza un referendum, cu toate acestea încercarea de legiferare în domeniul vieţii intime a unei familii este extrem de discutabilă, ca să nu spun incorectă. Am în vedere sensul următor: un drept nu se votează. Fiecare om are dreptul să-şi facă familia aşa cum doreşte, dacă este heterosexual, îşi va alcătui o familie formată din bărbat şi femeie, dacă este homosexual, familia va fi formată din doi bărbaţi sau din două femei.

Să ne reamintim art. 26 din Constituţie: ,,Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” A se restrânge prin Constituţie dreptul la viaţă intimă mi se pare extrem de nedemocratic, iar pe termen lung, extrem de periculos. Soluţia boicotului este, în actualele împrejurări, o ieşire elegantă din dilema etică înşelătoare la care ne supun guvernanţii.

În fine, alt eveniment petrecut recent vine să confirme izolarea României în plan european: fuga, nici ne-ruşinoasă, nici sănătoasă, a premierului României de la Bruxelles. La propunerea unui europarlamentar al PSD, s-a preconizat un eveniment festiv cu muzici, mici şi bere la Parlamentul European. Deşi au fost invitaţi, şi anunţaţi cu mare tam-tam, mulţi oficiali europeni, evenimentul a fost un eşec total, reuşind, în plus, să facă România de râs, nu numai guvernul şi premierul României. În lipsa refuzului oficialilor europeni de a participa alături de premierul unei ţări nedemocratice, nici măcar Viorica Dăncilă nu a mai participat la propriul eveniment (!?).

Îngrijorarea europeană creşte cu cât ne apropiem mai mult de ianuarie 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar premierul României (fie că va fi Viorica Dăncilă, fie că Liviu Dragnea va unge alt yesmen) va avea un foarte important rol de jucat – alături, desigur, de preşedintele României.

Din păcate pentru noi, din păcate pentru Uniunea Europeană, România s-a transformat în ultimii trei-patru ani dintr-o campioană a luptei cu corupţia în oaia neagră a democraţiei europene.