După cum preciza şi Preşedintele Iohannis, rar se întâlneşte ca partidul care deţine puterea să organizeze o manifestaţie atât de amplă. De obicei protestele de acest tip sunt caracteristice acelei 50%-1 din populaţie care, de obicei, nu este mulţumită de modul în care majoritatea câştigătoare organizează treburile societăţii. Plecând din acest punct realizăm că mitingul nu a fost despre democraţie, principii, derapaje ale conducerii. Manifestarea a avut legătură strict cu unii oameni care se află în spatele aparatului aflat la guvernare, care nu pot fi în faţă din cauza lanternelor DNA, lanterne care le scot în evidenţă dosarele adunate ani la rând.

 

Mitingul a fost despre lupta unor corupţi bogaţi cu legea. Iar armele au fost oamenii simpli.

 

Din păcate în acest război au fost implicaţi oameni simpli, oameni care de multe ori nu îşi pot proiecta nici măcar ziua de mâine, oameni care şi-au pierdut de mult speranţa. Unii au fost aduşi cu forţa, alţii au venit de bună voie pentru a intra fascinaţi în această bulă izolată de restul ţării, urcată undeva sus pe un piedestal, numită Bucureşti. Nici nu prea contează. Important este că au venit foarte mulţi. Mulţi oameni care beneficiază de existenţa statului bunăstării. Unii sunt angajaţi la stat, alţii primesc ajutoare sociale şi nu în ultimul rând cei care se bucură de o pensie care nu reflectă absolut deloc volumul de muncă prestat în tinereţe.

Pentru câteva ore, România a fost împărţită în două. Ardeal vs. Oltenia. Intelectuali vs. Non-intelectuali. Clasa de mijloc vs. cei săraci. Rezist vs. PSD. Dragnea vs. Statul Paralel. Floricica dansatoare vs. Iohannis. Crearea clivajelor în societate este normală atât timp cât clivajele sunt bazate pe o ideologie clar definită. Ce am văzut ieri însă sunt mituri, care nu vor trece testul timpului, dar care pun o ţară întreagă pe jar.

Tensiunea s-a simţit la nivelul întregului Bucureşti. Forţele de ordine s-au mobilizat exemplar, oamenii au preferat să stea în casă, iar internetul s-a umplut cu filmuleţe pro şi contra manifestaţie. La suprafaţă, aşa a arătat mitingul.

În profunzime însă, lucrurile au avut un nucleu mult mai mare, dezvoltat în jurul unei cauze foarte bine definite: achitarea celor care au probleme cu legea, în dosare de corupţie sau trafic de influenţă. Cauza a fost îmbrăcată foarte frumos. Oamenii au fost educaţi să militeze împotriva abuzurilor făcute de unii procurori şi judecători, pe de o parte, cât şi împotriva imixtiunii serviciilor cu viaţa politică. Cei simpli aflaţi în piaţă, au preluat mesajele brute, aşa cum au venit de la partid, iar cei care depind de serviciile oferite de către alianţa de la guvernare au încercat să se ascundă pe sub pancartele care nu aveau nicio legătură cu ceea ce credeau ei de fapt. Credibilitatea mesajelor era cu atât mai scăzută cu cât pe scenă mai apărea câte un individ, care după 25 de ani de politică, nu îşi poate justifica nici măcar o treime din avere.

Practic aici apare frustrarea generală în societate. Hoţii strigă hoţii, iar mai slabi de înger ajung să pună botul la astfel de mesaje. Liderii politici care apar în tot felul de ziare de can-can cu maşini de sute de mii de euro sau case ca în Beverly Hills nu au dreptul să arunce cu noroi în sistem, după ce mai bine de două decenii l-au căpuşat până aproape de epuizare. Însă, atât Dragnea cât şi Tăriceanu, încearcă cu o nesimţire specifică să îngenuncheze un întreg mecanism funcţional la picioarele lor. Mitingul de ieri a avut drept principal scop legitimarea celor doi lideri, legitimare care ar urma să fie folosită precum un topor cu care să-i decapiteze mai apoi pe toţi cei ce stau în calea voinţei lor (sau cum îi place lui Dragnea să ne mintă mereu, în faţa programului de guvernare).

În faţa mulţimii s-au afişat liderii PSD. Cei care au rămas în jurul lui Dragnea, foarte important de precizat acest aspect. După pledoariile impresionante (sau nu!), eu personal am rămas cu următoarea imagine.

  1. Gabriela Firea, Primarul Municipiului Bucureşti, nu are nicio şansă să devină Preşedintele României. Un discurs şi o atitudine demnă de şoimii patriei, care nu a generat emoţie nici măcar celor din rândul 1, nemaivorbind de restul membrilor PSD, cât şi o parte dintre nehotărâţi. O eventuală confruntare între ea şi Klaus Iohannis o va trimite direct în analele istoriei.

  2. Călin Popescu Tăriceanu este atât de debusolat încât aproape că a s-a dezis public de Dragnea şi acţiunile PSD. Însuşi a declarat că „o democraţie normală înseamnă separaţia puterilor în stat”, în condiţiile în care, coaliţia de guvernare a pus stăpânire şi pe puterea legislativă şi pe cea executivă, iar scopul mitingului este să preia şi puterea judecătorească. Pe de-a-ntregul. Tăriceanu s-a arătat obosit, măcinat de toate luptele cu statul paralel. Sau mai precis, realizează că după ce PSD-ul se va prăbuşi va fi trimis acasă cu tot cu mercenarii lui de la ALDE.

  3. Au scos în faţa poporului primul iepure de la Prezidenţiale. Liviu Pleşoianu va alerga pentru cineva din PSD, în speranţa că va rupe nişte nehotărâţi. Problema lui nu este că îl cheamă Livache, ci că are capacitatea ca la un om atras să îşi pună alţi 5 în cap.

  4. Viorica Dăncilă nu a făcut niciun dezacord. Putem spune că România a câştigat pe această cale o gură de aer, cel puţin până la următoarea şedinţă de guvern.

  5. Nu în ultimul rând, Liviu Dragnea. Şters, obosit, măcinat de gândurile că brăţările sunt reci, iar baia este la comun. S-a văzut în ochii lui că acesta a fost cel mai mare glonţ pe care putea să îl tragă. Şi l-a tras. De acum, numai Dumnezeu mai ştie dacă scapă sau nu. Cert este că nu a generat emoţie, iar la final a rămas şi cu dezamăgirea faptului că oamenii lui, care au venit „de bună voie şi nesiliţi de nimeni”, au plecat înainte să îşi termine discursul.

Ce a rămas după marele miting? Gunoi, mult gunoi. Dar asta ţine foarte mult de educaţia celor prezenţi în piaţă, lucru pe care îl poţi modifica în zeci de ani, dacă pui la punct un sistem educaţional foarte eficient. Dar, cel mai probabil, eu nu voi prinde momentul acesta.

A mai rămas un lucru. Imaginea unui partid militarizat. Un partid mare, care poate mobiliza zeci de mii de membri. Asta trebuie să înţeleagă toate partiduleţule din opoziţie. Că PSD are capacitatea să adune sute de mii de oameni care la rândul lor pot mobiliza alte sute de mii de oameni. De aceea există consecvenţă la vot. Aceştia sunt de fapt cei 35% pe care PSD stă natural. În contrapondere, partidele de dreapta trebuie să iasă pe străzi şi să le explice oamenilor că, dacă vor să nu mai fie conduşi de către personaje ca Dăncilă, trebuie să fie activi, să între în politică, să-şi aloce o parte din timpul lor vieţii publice. Mai apoi trebuie să îşi ţină aproape membrii şi să îi recompenseze pe cei care au competenţe. Doar cu o astfel de maşinărie Partidul Social Democrat poate fi învins. Iar povestea cu statul paralel, trebuie să rămână o poveste.