Centrul de Investigaţii Media a publicat zilele trecute o sesizare pe care Liviu Dragnea a transmis-o Inspecţiei Judiciare pe 23 august, privitoare la cele trei dosare în care a fost sau este implicat. Sesizarea evocă dosarul Referendumul, în care există sentinţă definitivă, dosarul Bombonica, în care a fost dată sentinţă în primă instanţă, şi dosarul Teldrum, care este încă în ancheta DNA. La fiecare din cele trei dosare, Liviu Dragnea a indicat şi procurorii care le-au instrumentat.

După acest inventar al dosarelor sale, în următorul paragraf, Dragnea comunică Inspecţiei Judiciare faptul că în toate cele trei dosare „urmărirea penală a fost efectuată prin punerea în aplicare a Protocolului de cooperare semnat de PICCJ şi SRI” în 4 februarie 2009. Nu este indicat niciun element care să susţină această afirmaţie, nu sunt arătate niciun fel de acte sau fapte care să fi încălcat legea.

Sesizarea se încheie abrupt cu următoarea frază: „Având în vedere cele menţionate mai sus, vă solicit respectuos să verificaţi aspectele inveterate şi să dispuneţi luarea măsurilor legale pentru remedierea aspectelor de nelegalitate sesizate”.

Întrebarea se naşte imediat: ce aspecte de nelegalitate? Că în sesizare nu este arătat nimic. Iar pe site-ul Inspecţiei Judiciare, există un ghid pentru cei care vor să apeleze la această instituţie, unde sunt menţionate elementele obligatorii care trebuie incluse într-o sesizare pentru ca aceasta să nu fie clasată automat. Pe lângă datele de identificare ale petentului, data şi semnătura olografă, o sesizare trebuie să conţină şi „descrierea faptelor sesizate”.

Ghidul detaliază chiar: Pentru a putea fi efectuate verificările prealabile, în conţinutul petiţiei trebuie indicate în mod concret aspectele în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, ce anume obligaţii profesionale au încălcat aceştia sau ce anume fapte au săvârşit, care ar putea fi calificate drept abateri disciplinare”. Nimic din toate acestea nu se găseşte în sesizarea lui Liviu Dragnea. În vremuri normale, Inspecţia Judiciară ar trebui să claseze sesizarea. Dar cine mai are acum timp de vremuri normale?

Lucrurile ar putea fi înţelese dacă Liviu Dragnea, inginer la bază, ar fi făcut sesizarea de capul lui. Însă documentul a fost întocmit de apărătorul său, avocatul Flavia Teodosiu, care până la proba contrarie nu poate fi suspectată că nu cunoaşte procedurile în faţa Inspecţiei Judiciare. Ceea ce naşte o ipoteză tulburătoare: că sesizarea nu este rezultatul unei activităţi ilicite a procurorilor implicaţi în cele trei dosare, ci al unei complicităţi între Liviu Dragnea şi conducerea Inspecţiei Judiciare.

Elemente în sprijinul acestei ipoteze găsim într-o cronologie recentă. Sesizarea a fost depusă pe 23 august. Pe 1 septembrie urmau să expire mandatele celor doi şefi al Inspecţiei judiciare, Lucian Netejoru şi Gheorghe Stan. Pe 3 septembrie, Liviu Dragnea şi-a exprimat public nemulţumirea că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a finalizat ordonanţa de urgenţă prin care mandatele celor doi să fie prelungite automat, pe o perioadă nedeterminată. Două zile mai târziu, pe 5 septembrie, Guvernul emite ordonanţa cerută de Liviu Dragnea. Netejoru şi Stan îşi salvează scaunele, ar urma aşadar aplicarea principiului „serviciu contra serviciu”.

Dar ce serviciu ar putea presta cei doi pentru salvatorul lor? Păi în primul rând, ar putea folosi sesizarea – oricât de lapidară e ea – ca pretext pentru a face verificări fix în cele trei dosare, în speranţa că vor găsi ceea ce până acum n-au găsit nici Dragnea, nici avocaţii săi angajaţi legal: elemente care să ducă la redeschiderea dosarului deja finalizat şi la îngroparea celorlalte două.

În al doilea rând, merită să observăm un comportament bizar la Liviu Dragnea. Spre deosebire de alţi oameni certaţi cu legea, el nu a anunţat public că a sesizat Inspecţia Judiciară. Ba chiar s-a străduit cât a putut să ţină secretul asupra mişcării, deşi interesul său era să iasă public şi să denunţe ilegalităţile, nu? Adăugăm la asta faptul că Liviu Dragnea mai aşteaptă nerăbdător o ordonanţă de urgenţă de la Tudorel Toader: cea care să declare ilegale protocoalele SRI-Parchet şi să înlăture toate consecinţele pe care acestea le-au produs.

Or, aceasta e o chestiune tare anevoioasă: dacă s-ar emite ordonanţa, ar însemna să fie reevaluate mii, dacă nu chiar zeci de mii de dosare instrumentate în anii cât protocoalele au funcţionat. Căci nu poţi să dai ordonanţa doar pentru beneficiul unor politicieni, fără să profite de ea toţi infractorii, inclusiv cei periculoşi sau cei de drept comun.

Şi atunci soluţia este una singură: impunerea unui filtru de admisibilitate. Copiind o procedură deja folosită la Curtea Constituţională, ordonanţa ar putea să prevadă, bunăoară, că pot beneficia de prevederile ei numai acei inculpaţi sau condamnaţi care, anterior adoptării ei, au efectuat un anume act procedural. Cum ar fi, spre exemplu, să fi depus o sesizare la Inspecţia Judiciară. Cu alte cuvinte, Dragnea va deveni erou pentru că a dat ordonanţa, dar de prevederile ei va putea beneficia doar el.

Şi să completăm acum cronologia de mai sus chiar cu începutul ei: pe 2 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa că va propune premierului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei. Şi adăuga ministrul: „Să solicite revizuirea hotărârii, să avem un filtru de admisibilitate”. Interesant, nu?

N-aş spune că e o conspiraţie, dar pur şi simplu nu găsesc alt cuvânt.