Kelemen Hunor anunţă că UDMR nu va propune un premier: Nu vrem să formăm o nouă majoritate în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor FOTO Mediafax
Kelemen Hunor FOTO Mediafax

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că parlamentarii formaţiunii au votat moţiunea de cenzură deoarece Guvernul nu a respectat deciziile CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia în modificarea legislaţiei electorale, dar precizează că UDMR nu doreşte formarea altei majorităţi.

„Guvernul Orban a picat! Am votat moţiunea de cenzură, deoarece Guvernul a încălcat deciziile Curţii Constituţionale şi recomandarea Comisiei de la Veneţia, modificând legea alegerii primarilor prin angajarea răspunderii, astfel ignorând total Parlamentul. Totodată această modificare contravine şi intereselor comunităţii noastre”, a declarat, miercuri, Kelemen Hunor.

Acesta anunţă că UDMR nu dorşte formarea unei noi majorităţi.

„Nu vrem să formăm o nouă majoritate în Parlament. Pasul următor va fi că preşedintele statului invită partidele parlamentare la consultaţii – la care desigur şi UDMR va participa. Nu vom avea o propunere de premier, vom aştepta, pe cine va propune preşedintele pentru această funcţie”, a mai transmis Kelemen Hunor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR a trecut de votul Parlamentului cu sprijinul lui Victor Ponta. Preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna tot pe Ludovic Orban premier, de două ori, astfel încât să forţeze alegeri anticipate, susţin surse politice pentru Adevărul. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, deci PSD şi-a atins principalul obiectiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite