Nici nu s-a terminat numărătoarea voturilor şi deja o temă majoră pentru turul doi a apărut: obstrucţionarea exercitării dreptului la vot a celor aflaţi în afara graniţelor României de către autorităţile române. Acest aşa-zis „eşec organizatoric” al guvernanţilor este de fapt o schemă pe care experimentatul aparat de partid a aplicat-o de mai multe ori. Sondajele şi huiduielile de la întâlnirile cu românii din diaspora arătau că acolo Victor Ponta nu va lua voturi, motiv pentru care s-a impus blocarea. În stilul specific, Ponta a venit tot cu o explicaţie în cheie „jos Băsescu!”: când nu se fraudează (ca pe vremea lui Băsescu – n.n.), se fac cozi. Nu! Când nu se fraudează (!), se blochează!

Nimic nu justifică mizeria petrecută la secţiile de votare din diaspora. Nici calculul politic, nici prezumtivele fraude ale înaintaşilor. Dincolo de replicile şmechereşti de pe Dâmboviţa, lumea a văzut doar că la Paris, Londra, Viena, Stuttgart, München şi în alte mari oraşe europene au apărut violenţe. Pentru ce? Pentru elementarul drept la vot pe care şi-l revendică românii.

Cât de mândri se simt românii de acolo când trecătorii se uită cum ei protestează pentru a-şi exercita un drept? Cum îi privesc cei în mijlocul cărora românii lucrează zi de zi şi pe care încearcă să-i convingă că nu sunt oameni second hand, că sunt cetăţeni veniţi dintr-o ţară europeană, când aceia văd că ei se bat pentru un lucru firesc? Cât de mândri se simt ei? Cred că sunt jenaţi că sunt români.

Jenaţi că sunt români cei care le blochează exercitarea dreptului la vot.