Că ar fi cu toţii copii vrac ale lui Ion Iliescu, Oliviu Gherman (vi-l mai amintiţi pe grobianul care s-a pronunţat ireverenţios, ca un fante de Craiova, la adresa azi defunctei Reginei Ana?), iarăşi Iliescu. Mircea Geoană, Victor Ponta şi, ultimul pe listă, fără voia, dar spre disperarea noastră, nemernicul Liviu Dragnea. Dragnea- Gheorghiu- Dej.

Şi, cu toate că un proverb românesc spune că cine se aseamănă se adună, m-am încăpăţânat să cred şi că nici toţi cei aflaţi în organele de conducere ale respectivului partid ori care au dobândit un post de ministru în guvernele controlate de-a lungul istoriei post-decembriste ale României de partidul creat de Iliescu ar fi cu toţii nişte bolşevici, nişte corupţi, inşi total lipsiţi de orice urmă de coloană vertebrală.

Sigur că m-am întrebat ce caută unii dintre ei în rândurile unui partid cu care era mai mult decât evident că nu au nici în clin, nici în mânecă, cel mai evident caz în acest sens fiind rafinatul specialist în politică externă Cristian Diaconescu. Cel care, la un moment dat, a avut şi bunul simţ, şi înţelepciunea de a părăsi PSD. Asta cu toate că şi halta lui politică ulterioară, UNPR-ul creat de Gabriel Oprea, era la fel de insalubră.

Nu am crezut nici că miniştrii repauzatului cabinet condus de papagalul politic pe nume Victor Ponta ar fi aidoma plagiatorului omonim. Cel mai bun exemplu în acest sens mi s-a părut dl. Ionuţ Vulpescu, vreme de vreo opt-nouă luni, ministru al Culturii. Pe care, dincolo de faptul că mi s-a spus că ar fi un fel de pupil politic, de fost purtător de geantă al lui Ion Iliescu, l-am socotit un om bine crescut, cu bun simţ, respectuos faţă de elitele culturale ale ţării. Şi, mai presus de toate, un om al dialogului.

Mi s-a părut profund nedreaptă bătaia de joc la adresa tânărului ministru atunci când, din oboseală, l-a aşezat pe Hamlet alături de Cervantes, numindu-i şi pe unul, şi pe altul mari reprezentanţi ai literaturii universale. I-am apreciat autoironia la adresa propriei grafe din alcătuirea intervenţiei avută cu ocazia Galei UNITER 2015.

Cum am avut ocazia de a-l cunoaşte personal pe dl. Vulpescu, mărturisesc că fostul şi actualul ministru al Culturii, mă rog, brrr!!!, şi al Identităţii Naţionale, pot spune că mi s-a părut un om al dialogului. Cine care are chiar puterea de admite că, la un moment dat, nu a luat chiar cea mai bună decizie ori că a luat-o prea târziu.

La finele anului trecut, după ce PSD a căştigat alegerile din 11 decembrie, vedeam în persoana d-lui Vulpescu cea mai bună alegere pentru portofoliul de la Cultură. Eram cuprins de dezamăgiri atunci când primeam ştiri, pe surse, adică zvonuri potrivit cărora ALDE solicită pentru dl. Daniel Barbu (ce cumplită amintire!) respectivul minister.

M-am bucurat că zvonurile nu s-au îndeplinit şi că dl. Ionuţ Vulpescu a redevenit excelenţă.

Numai că excelenţa domnului Vulpescu a început mult prea repede să se deterioreze. M-a mirat nespus să aflu că dl. Vulpescu acceptă ca unul dintre adjuncţii săi să fie un şters cântăreţ de muzică populară, un anume Alexandru Pugna. M-a revoltat de-a dreptul atunci când acelaşi domn Vulpescu a admis ca un alt post de secretar de Stat să fie făcut cadou ciorditorului, clovnului trist, insului cu probleme penale, fantelui îmbătrânit Mădălin Voicu. Totul în numele disciplinei de partid şi al solidarităţii guvernamentale.

Toate ca toate, dar acum când văd că dl. Ionuţ Vulpescu acceptă (din oportunism, din laşitate, din dorinţă de parvenire, din teama de a nu-şi periclita viitorul politic sau, şi mai grav, poate chiar din convingere?) să facă parte pe mai departe din guvernul murdar, corupt, compromis al încă şi mai compromisului Sorin Grindeanu, o marionetă manipulată de penalul Liviu Dragnea, sunt profund dezamăgit.

Când, în urmă cu câteva zile, publicam un editorial în care îmi exprimam mâhnirea că nici unul dintre miniştrii guvernului Grindeanu nu a demisionat la doar câteva ore după ce analfabetul, dezgustătorul ipochimen Florin Iordache (cum Dumnezeu a terminat acest individ Facultatea de Drept, cine i-a dat diploma de licenţă, cine i-a dat Bacalaureatul?) a sfidat o lume, o Românie întreagă, anunţând la ceas de seară, ca furii, ca bandiţii, adoptarea unor ordonanţe ce este şi în favoarea lui Dragnea, mărturisesc că îl aveam în vedere chiar pe dl. Vulpescu. Mai credeam în onoarea sa, în bunul lui simţ.

Astăzi sunt convins că toate astea nu au fost decât de ochii lumii. Dl. Vulpescu nefiind decât un aparatcick.