Una dintre milioanele acelea care v-au votat nu pentru că nu-l doreau pe celălalt. Ci pentru că au vrut să vă voteze! Una dintre milioanele care au crezut în dumneavoastră chiar şi atunci când tot, dar tot din jur vă prezenta doar ca pe un perdant. 

Domnule preşedinte, citesc cu mâhnire cuvintele unei doamne. Citesc şi nu-nţeleg cum de-am ajuns să facem România bine cu oameni care nu simt nimic din tot ce am simţit noi, votanţii dumneavoastră, în 16 noiembrie. Aflu, aşa, că doamna Tatiana Niculescu Bran, numită de dumneavoastră purtător de cuvânt şi plătită din banii noştri, e dezgustată de mobilierul vetust din vremea comunismului”, de covoarele înflorate pe fond roşu închis, de perdelele grena, de canapelele cu perne de catifea”, pe care le-a găsit la Palat.

Citesc că doamna e scârbită şi de starea precară a instalaţiilor sanitare”, găsite tot la Palat. Că nu, nu poate munci, pe banii noştri, fără un aparat cu napolitane sau cu Coca-Cola pe lângă birouaş. Citesc, domnule preşedinte, şi mă gândesc la eroii aceia din turul doi, care au îngheţat la cozile umilinţei întinse la ambasade, care au plâns ca să voteze, care n-au mâncat, care n-au dormit, care n-au avut linişte până când nu au pus ştampila pentru o Românie normală, aşa cum şi-o doresc.

Citesc că doamna Tatiana Niculescu Bran e deranjată de noii ei colegi (mă gândesc cum a putut, oare, cunoaşte nişte oameni în doar câteva zile?), de domnii de la SPP care îi duc tava cu apă la nas, de nişte oameni copleşiţi de respect” care îi deschid şi îi închid uşa, de doamne în halate” care au aerul că trebăluiesc de zor”. Citesc, domnule preşedinte, şi mă gândesc la copila de 14 ani, căreia, în Ajunul Crăciunului, i-aţi dăruit o tabletă, pentru a-i aduce mai aproape de suflet părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Părinţi care, posibil, v-au votat.

Mă gândesc, domnule preşedinte, la milioanele de părinţi ai României, ca cei ai Anei-Maria, care au fugit unde au văzut cu ochii, printre străini, pentru un colţ de pâine, pentru o bucată de casă, pentru o picătură de vis al pruncilor lor. Părinţi care n-au SPP-işti, care n-au tăvi cu apă aduse la Palat, care n-au nici Palat, care n-au nici cantină, nici perne de catifea, nici perdele grena. Părinţi care nu au nici copiii aproape lângă ei.

Citesc că doamna Tatiana Niculescu Bran vrea urgent o schimbare. Vrea o schimbare de secol XXI, care s-o facă să se simtă bine la jobul ei, pe banii noştri, acolo, la Palat. Citesc, domnule preşedinte, şi mă gândesc la pensia aceea de exact patru lei”, la talonul pe care ni l-aţi lipit de ecrane în dezbaterea cu Victor Ponta, înainte de ziua în care noi am fost nişte eroi, în turul doi. Citesc şi mă gândesc la câte perne de catifea o fi având sub cap românul acesta dintre noi, blestemat să trăiască cu patru hârtii primite pe lună. Mă gândesc la sufletul bătrânului acesta dintre noi, a cărui viaţă valorează pentru ţară cât sticla cu apă a doamnei Tatiana, acolo, la Palat.

Citesc, domnule preşedinte... Citesc şi încep să cred că doar v-aţi luat ţara înapoi!