România construieşte apeducte pentru alimentarea cu apă potabilă a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţă de Guvern FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Şedinţă de Guvern FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Executivul a adoptat, miercuri, Hotărârea de Guvern ce priveşte Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru reglementarea construirii unor apeducte privind alimentarea cu apă potabilă din România în Republica Moldova.

„La propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a fost aprobat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi (România) în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti (Republica Moldova)”, a informat Guvernul României. 

Potrivit sursei citate, „în ultimii ani, în România, au fost realizate investiţii majore în domeniul infrastructurii de apă potabilă şi apă uzată, existând acum capacităţi suplimentare care ar putea fi utilizate pentru furnizarea de servicii în localităţi din zona de graniţă a Republicii Moldova”

„Ţinând cont de faptul că Republica Moldova face parte din categoria ţărilor cu insuficienţă de apă şi cu risc sporit la impactul schimbărilor climatice, cooperarea privind integrarea europeană reprezintă una din priorităţile României, prin sprijinirea autorităţilor naţionale şi locale din Moldova în implementarea directivelor europene din domeniul apei, în special, a celei privind calitatea apei destinate consumului uman”, mai arată sursa citată. 

Astfel, potrivit Executivului, „vor fi furnizate resurse naturale pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiei din raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni şi Făleşti din Republica Moldova unde nu există surse şi reţele centralizate în exploatare de apă potabilă pentru aprovizionarea consumatorilor casnici şi de menire socială”. 

„În perspectiva următorilor ani, după începerea proiectului, vor putea fi deservite cu apă potabilă cel puţin 4 oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane”, mai arată Executivul. 

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite