Dragnea nu poate câştiga războiul cu „greii“ partidului. În plus, dacă nu pleacă, PSD va pierde guvernarea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa se întâmplă când puterea cade pe umerii unui om nepregătit filosofic pentru ea. Îşi pierde minţile. Dragnea şi-a imaginat că poate conduce România ca Erdogan Turcia. Fără să priceapă că România nu este Turcia. Este membru UE, cu altă cultură şi istorie în spate. N-a priceput că poveştile cu „statul paralel“ şi „lovitura de stat“ nu pot păcăli. Iar cea mai bună dovadă de prostie este să-i crezi proşti pe ceilalţi.

Portretul unui dictator

Sunt exact reproşurile din ultima scrisoare. A mai avut semnale de la Niculae Bădălău, de la Ecaterina Andronescu şi de la Gabriela Firea. N-au contat. Pe Bădălău şi Andronescu i-a dat afară din funcţii, pe Ponta l-a dat afară din partid. A crezut că-şi poate menţine puterea cumpărând la bucată şefi de filiale, membrii CEx, cu sinecuri grase, şi cu bani din bugetul de stat. Că poate conduce o ţară din buncărul de la Scroviştea, cu doar trei apropiaţi. A ţinut cât a ţinut, dar PSD a evoluat şi el, odată cu societatea.

Dragnea a pornit războiul cu „statul paralel“, adică cu acele instituţii care nu ascultau de ordinele sale: preşedinţie, servicii de informaţii, servicii de protectie şi pază, parchete, ICCJ, presa independentă. Cât de prost poţi să fii, crezând că poţi câştiga un astfel de război? Aruncând partidul într-o aventură cu final necunoscut? Cât de prost să fii, dacă dai ordin să fie reprimaţi cu violenţă zeci de mii de români paşnici, ca să-i sperii să nu mai vină la manifestaţii?

Nu contează numărul „rebelilor“ din PSD, ci importanţa lor şi a organizaţiilor pe care le conduc

Dragnea speră în continuare că nu-i va fi luată puterea „cu japca“, că e nevoie de un vot larg în partid. Iar nu pricepe. Oameni ca Paul Stănescu, Marian Neacşu, Niculae Bădălău, Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Adrian Ţuţuianu, Mihai Tudose, Ion Mocioalcă, Marcel Ciolacu, Ion Rotaru, Daniel Tudorache, Rodica Nassar, Gabi Petre, Marian Oprişan şi alţii, reprezintă prin funcţiile pe care le deţin şi prin importanţa organizaţiilor pe care le conduc coloana vertebrală a PSD. Chiar dacă, să zicem, vor fi în minoritate în CEx, pot bloca, pur şi simplu, funcţionarea partidului şi a guvernului. În plus, ieri nu s-au auzit, în sprijinul lui Dragnea, voci importante din partid: premierul Dăncilă, Mihai Fifor, Claudiu Manda, Carmen Dan, Eugen Teodorovici, Ana Birchall şi încă mulţi alţii. Îl mai susţin aceştia pe Dragnea?

Până şi Olguta Vasilescu, considerată o fidelă a lui Dragnea, a declarat: „Eu nu mă văd votând împotriva lui Paul Stănescu, care îmi este amic“. Este posibil ca în urma întâlnirilor de azi, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată, văzând încotro bate vântul, majoritatea membrilor CEx al PSD să încline spre alungarea lui Dragnea. Nici n-ar fi prima oară când se întâmplă această „devorare“ a liderilor în PSD. A devenit o „tradiţie“!

Cel mai grav. Decizia din CEx va fi luată cu sabia moţiunii de cenzură deasupra PSD.

Este clar că opoziţia a aşteptat momentul acesta pentru a-şi lansa moţiunea de cenzură. Cum în Camera Deputaţilor majoritatea coaliţiei PSD-ALDE era oricum fragilă, este suficient ca încă 8-10 deputaţi PSD să asculte dispoziţiile şefilor de filiale care i-au dus în parlament şi coaliţia să piardă majoritatea. Iar în cazul unei moţiuni de cenzură, în mod sigur guvernul Dăncilă va pica, pentru că e format din mulţi miniştri incompetenţi care fac ţara de râs. Şi ultima scrisoare a celor care îl contestă pe Dragnea critică exact acest lucru. Iar UDMR şi minorităţile naţionale au realizat prăpastia spre care se îndreaptă România. Dacă trece moţiunea de cenzură, adio guvernare. Preşedintele Iohannis a spus răspicat că nu mai desemnează premier de la PSD. ALDE va trebui să evalueze care sunt şansele să rămână la guvernare, cu Dragnea, sau punând umărul la plecare lui?

Ce va face premierul Dăncilă?

Premierului Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al PSD, i s-a oferit conducerea interimară a partidului, până la viitorul Congres. În plus, va trebui să asculte de conducerea PSD. Există şi posibilitatea ca după plecarea lui Dragnea, eventual după o înţelegere cu preşedintele Iohannis, să fie mazilită şi dânsa. Pentru un premier ca Ecaterina Andronescu sau Victor Ponta. Contând pe ideea ca opoziţia nu pare pregatită să preia guvernarea bazată pe o majoritate evidentă, iar preşedintele Iohannis să fie obligat să ţină cont de majoritatea parlamentară. Ce va face doamna Dăncilă? Greu de spus acum. Deşi Dragnea s-a şi repezit ieri să-i ceară să anunţe că dacă e gonit el, va demisiona şi dânsa şi PSD va pierde guvernarea, până în prezent nu se cunoaşte poziţia dnei Dăncilă. Va accepta şi conducerea PSD şi a guvernului, ştiind clar că va schimba doar „stăpânul“, că va trebui să asculte orbeşte de CEx? Se va considera capabilă să ducă în spate cele două funcţii, acum când în PSD se vor duce bătălii la baionetă, chiar dacă Dragnea pleacă? Şi când presiunea externă asupra ei va fi formidabilă? Nu este clar. Aşteptăm şi poziţia dânsei în cursul zilei de azi.

Sunt posibile mai multe scenarii

Cel mai probabil este scenariul „mazilirii“ lui Dragnea chiar în cursul zilei de joi, când acesta va înţelege că majoritatea CEx-ului îl abandonează, şi îşi va înainta demisia înainte de sacrificiul ritualic. În această ipoteză, este de văzut dacă premierul Dăncilă va accepta şi conducerea PSD, va demisiona şi din fruntea guvernului, sau va păstra doar funcţia de premier.

  • Dragnea rezistă până la CEx-ul de vineri. Este posibilă plecarea sa în urma votului din CEx, caz în care premierul Dăncilă decide ce va face. Posibil să preia ambele funcţii, de premier şi şef al PSD, ambiţioasa şi orgolioasă cum o ştim.  
  • Majoritatea CEx votează cu Dragnea. În acest caz activitatea PSD şi a guvernului este blocată. Nu poţi merge mai departe cu „greii“ PSD,unii parlamentari, vicepremier şi o parte dintre miniştrii împotriva lui Dragnea.  
  • Pemierul Dăncilă demisionează. În acest caz, cărţile se mută la Iohannis, urmează negocieri cu Iohannis şi între partide, cu final încă greu de prevăzut.  
  • Premierul Dăncilă nu demisionează din funcţia de premier, dar refuză conducerea PSD. În acest caz se va instala o conducere interimară, colectivă sau nu, care va conduce partidul până la Congresul din primăvara viitoare.

Sunt posibile şi alte scenarii, greu de anticipat în acest moment.

Concluzii

PSD se află sub o presiune teribilă, dată de:

  • Posibilitatea pierderii guvernării, prin aceea ca parlamentarii ascultă mai degrabă de şefii de filiale care i-au trimis în parlament, şi posibil îi vor mai trimite şi la viitoarele alegeri.
  • Apropierea alegerilor din 2019, care ar găsi un partid dezbinat, fără conducere credibilă şi fără candidat la prezidenţiale.
  • Preluarea preşedinţiei UE, în condiţiile în care oficialii de la Bruxelles s-au decis, se pare, să refuze o preşedinţie a României cu Dragnea şi Dăncilă la butoane.
  • Mari frământări şi contestări din partea populaţiei, inclusiv prin manifestaţii de stradă.
  • O presă majoritar ostilă.

Toate aceste motive şi altele obligă conducerea PSD la o schimbare rapidă a conducerii, a paradigmei de guvernare şi raportare la societatea românească. Dacă nu o face acum, dacă merge pe mâna lui Liviu Dragnea, care s-a dovedit unui dictator periculos, de tip Erdogan, riscă să ajungă în debaraua istoriei partidelor politice.

UPDATE 1

Ţuţuianu: Peste 50 de parlamentari au semnat scrisoarea anti-Dragnea: „Suntem mulţi şi contăm.“

UPDATE 2

Sorin Grindeanu: „Atunci când tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile nu merg în direcţia bună, e evident că trebuie să se schimbe ceva. A trecut deja prea mult timp de când pare că totul s-a oprit în loc din cauza unor mize personale. Acest blocaj a împărţit România în două şi ameninţă să ne îndepărteze de partenerii noştri internaţionali.“

 UPDATE 3

Octavian Petric, deputat PSD de Satu-Mare, anunta ca se alatura celor care au semnat scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea. „Consider ca nu au ce cauta in PSD cei care pun deasupra propriile interese si nu interesele partidului si ale romanilor. PSD trebuie sa reintre pe fagasul normal, iar actul de guvernare sa se desfasoare cu responsabilitate maxim”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite