DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale (2000): Pericolul Vadim şi votul de dispreţ al tinerei generaţii

DOCUMENTAR Alegerile noastre. Partea a II-a (2000-2009)

„Adevărul“ continuă campania „Alegerile noastre“ cu rememorarea scrutinului prezidenţial din anul 2000, când românii au votat masiv un candidat care voia să conducă ţara cu mitraliera.

Ştiri pe aceeaşi temă

Momentul alegerilor prezidenţiale din anul 2000 a găsit România într-o stare de dezamăgire generală. Schimbarea din 1996, când Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată au venit la putere, generase aşteptări uriaşe, dar rezultatele nu fuseseră pe măsură. Pe plan extern, România făcuse paşi mari către Occident, dar ţara era măcinată de sărăcie, de şomaj şi de instabilitate economică.

Atacat din toate părţile, Emil Constantinescu s-a declarat înfrânt de sistem şi a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. „El nu s-a sfătuit cu nimeni. Ne lăsa pe noi să ne pregătim pentru campania electorală şi într-o bună zi am aflat că nu vrea să suporte o înfrângere. A fost un om cinstit, dar atâta a putut să facă. Prin ’99-2000 nu puteai să ieşi pe stradă fără ca lumea să te oprească şi să-ţi spună: «Transmiteţi-i lu’ domnu’ Constantinescu că am votat pentru el şi azi îmi pare foarte rău că am votat»”, îşi aminteşte politologul Alina Mungiu, care a ocupat diverse funcţii în perioada regimului Constantinescu.

„Un act de laşitate“

Cristian Tudor Popescu, pe atunci redactor-şef la „Adevărul”, crede că decizia lui Emil Constantinescu de a nu mai candida a fost o mare greşeală: „O eroare imensă, un act de laşitate. Tot ce pot să vă spun e că în ciuda căldurii, îmi aduc aminte că era cald, când am auzit ce face Emil Constantinescu am îngheţat. Pentru că mi-am dat seama de toate evoluţiile incontrolabile care rezultă din acest gest”.

Cu partidele de dreapta rămase fără un candidat-fanion şi cu stânga controlată de PDSR-ul lui Ion Iliescu, o parte tot mai mare din electorat se lăsa sedusă de discursul agresiv al lui Corneliu Vadim Tudor. „Tribunul” nu s-a sfiit să declare că ţara nu mai poate fi condusă decât cu mitraliera şi a proclamat sfârşitul mafiei care a jefuit România. L-a acuzat pe Emil Constantinescu că are o aventură cu actriţa Rona Hartner, scandal care s-a dovedit ulterior a fi o înscenare, şi a monopolizat dezbaterile televizate din timpul campaniei electorale.

Ascensiunea lui Vadim. „L-am votat că e diliu”

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2000 a avut loc pe 26 noiembrie şi a consemnat un rezultat uluitor. Corneliu Vadim Tudor aduna peste 28 de procente şi se califica în turul al doilea alături de Ion Iliescu (36 %). Rezultatele erau cu atât mai surprinzătoare cu cât Vadim Tudor fusese votat masiv în zonele urbane şi de către electoratul tânăr. Ziarele publicau pe prima pagină titluri alarmiste şi explicaţii halucinante ale celor care puseseră ştampila pe liderul PRM. „L-am votat că e diliu”, afirma cu sinceritate un alegător.

„Occidentul se temea de Vadim“

Presa occidentală se arăta îngrijorată de „pericolul ca România să aibă un preşedinte cu o retorică extremistă, xenofobă şi antisemită”, iar de la Bruxelles se transmitea un mesaj clar: „În cazul în care Vadim Tudor va ieşi preşedinte, se ia în calcul suspendarea oricăror negocieri cu România”.

„Evident că Occidentul se temea mult mai tare de Vadim Tudor decât de Iliescu. Iliescu era răul cunoscut. Iar faptul că un om ca Vadim Tudor a ajuns să să aibă o treime din voturi arată cât de praf şi pulbere era societatea respectivă şi cât de fără speranţă. Lumea era foarte supărată, mai ales oamenii tineri, care spuneau: «Îl votez pe Vadim de-al dracului”. Cu toată adversitatea mea faţă de Ion Iliescu, a trebuit să organizez o manifestaţie împotriva lui Vadim Tudor între cele două tururi”, declară Alina Mungiu. De altfel, întreaga opinie publică s-a coalizat împotriva lui Vadim între cele două tururi de scrutin, mergându-se pe ideea că între Iliescu şi Vadim Tudor trebuie ales răul cel mai mic, pentru ca România să nu ajungă pe mâinile unui preşedinte extremist.

„Un vot de dispreţ la adresa părinţilor“

Până la urmă, Ion Iliescu a câştigat în turul al doilea, pe 10 decembrie 2000, cu 66,8%. Pericolul Vadim trecuse, dar rămânea strigătul de furie al tinerei generaţii.

Cristian Tudor Popescu mărturiseşte: „A fost unul dintre puţinele momente din viaţa mea în care mi s-a blocat mintea. Şi am umblat prin facultăţi ca să înţeleg ce se întâmplă. Şi, încet-încet, am înţeles. Ştiţi de ce tinerii votaseră cu Vadim? Păi, tinerii ăştia au fost în stradă la Revoluţie. Acea Revoluţie a fost făcută de aceşti copii, de oameni sub 20 de ani. Deci, ei au dăruit părinţilor lor o lume atunci: «Iată, faceţi ceva cu ea!» După 10 ani, nemulţumirea acestor foşti adolescenţi şi copii care ajunseseră la 25-30 de ani, faţă de ceea ce aveau în faţă, i-a făcut să voteze în acest mod batjocoritor. A fost un vot de dispreţ la adresa părinţilor: «Da? Aşa aţi înţeles? Pentru asta am ieşit noi în stradă? Să faceţi ce aţi făcut din societatea asta acum? Ei bine, atunci îl votăm pe dementul ăsta!»”.

România nu mai poate fi condusă decât cu mitralieră
Corneliu Vadim Tudor, candidat la alegerile prezidenţiale din anul 2000

 

Teoria lui Cozmin Guşă: ascensiunea lui Vadim Tudor, decisă în subteranele sistemului


Analistul politic Cozmin Guşă are propria variantă despre momentul alegerilor prezidenţiale din anul 2000. Teoria sa porneşte de la premisa că, în loc să se coalizeze în jurul unui singur candidat care să intre în turul doi, partidele de dreapta au aruncat în luptă candidaţi cu profil asemănător, care s-au anulat reciproc.

„Ce s-a întâmplat în 2000 n-a fost un accident. Dacă o să analizaţi chimia prin care cei doi candidaţi ai dreptei şi-au înjumătăţit voturile, mă refer la Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu, pentru ca să poată să intre Vadim în turul doi, o să vă daţi seama mai bine că a fost un joc subteran foarte greu de realizat. Deci cine a lucrat la acest joc subteran a lucrat foarte bine. S-a ajuns la o finală comandată din care Ion Iliescu să câştige. Ion Iliescu nu putea să câştige decât în faţa lui Corneliu Vadim Tudor, pe ideea «fugiţi, vine nebunul, alegeţi-mă pe mine că sunt răul cel mai mic». Acolo am avut la start patru favorizaţi ai sistemului de dinainte de 1989: Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu. Cum ar fi dat, sistemul de până-n ’89 câştiga. Pentru că sistemul se cam pârlise în 1996 şi trebuia să joace astfel încât toate cărţile să fie ale sale. A fost extrasă cartea Iliescu şi a mai continuat patru ani de zile”, afirmă Guşă.

Înaintea alegerilor din 2000 s-a discutat intens pe seama faptului că fie Stolojan, fie Isărescu ar trebui să se retragă pentru a spori şansele celuilalt. Niciunul dintre cei doi n-a renunţat.

PRIMA PARTE A DOCUMENTARULUI "ALEGERILE NOASTRE"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: