În sondajele de opinie ce urmăresc determinarea situaţiei actorilor politici în raportul lor cu electoratul, se introduce, adesea, şi câte un candidat fictiv. Tot adesea, acel candidat obţine un procent ce se apropie de cel pe care l-a obţinut Forţa Civică la recent trecutele europarlamentare. Intervievaţii spun că au încredere mare şi foarte mare în „Popescu Ion”, „Vasilache Neculai” şi „Ionescu Vasile” şi chiar îşi manifestă dorinţa de a-i vota dacă „alegerile ar avea loc duminica viitoare”. De ce nu s-ar încerca acest exerciţiu şi cu DNA, propus ca siglă pentru „Din Nou Acuzat”, „Dă Numai Arest”, „De Neamul Acuzaţilor”, „Dar Năstase Afurat”, „Din Negura Alegerilor”, „Duba Nu Alintă”, „Du-te Neam Afurisit” ş.a.m.d.

            De o bună, chiar benefică!, perioadă de vreme, DNA face parte din viaţa românilor, fiind un reper faţă de care aceştia încep să-şi judece competitorii. DNA este hulit şi aplaudat de toată lumea, în funcţie de apartenenţa politică a ultimei persoane anchetate, de partea de care se află aceasta faţă de intervenţiile instituţiei. De bine ori de rău, în funcţie de poziţionările succesive ale clienţilor, DNA e pe buzele tuturor.

            Atât la stânga cât şi la dreapta, se caută candidaţi. De fapt, asistăm la o frenezie a autopropunerilor şi a croselor la patine de toată frumuseţea, încât acest preludiu electoral începe să-l obosească pe nerăbdătorul elector care, până se termină acest joc, îşi scuipă şi ultima bomboană agricolă din coştei.

Ce-i de făcut? Fiecare candidat are nevoie de câteva atu-uri pentru a intra în cursă cu şanse de reuşită:

1.      În primul rând, notorietatea. DNA are.

2.      În al doilea rând, să n-aibă mamă, să n-aibă tată. De câteva zile, DNA nu are nici frate.

3.      În al treilea rând, să fie prezent mereu în comunitate. Este.

4.      În al patrulea rând, să vină în întâmpinarea simţului pentru justiţie al poporului. De ceva timp, vine.

5.      În al cincilea rând, să ofere şi ceva spectacol poporului. O face în fiecare zi, cu materialul clienţilor.

Ar mai fi câteva cerinţe, dar aş putea fi acuzat de către specialişti de consiliere gratuită, de spragere a pieţei consultanţei politice, şi chiar nu îmi doresc acest lucru.

Unul dintre păcatele politicii româneşti este personalizarea instituţiilor publice. Nu s-a vorbit în ultimii 25 de ani de postcomunism atât despre Preşedinte, Guvern, Parlament, cât despre Băse, Ilici, Ponta, Crin, Vali, Tavi, Nicu, Tări şi tot neamul lor neadormit. Iată că acum ar fi momentul să personalizăm o instituţie şi să o propunem drept candidat la preşedinţie. Să-şi păstreze numele şi să fie deasupra stângii şi a dreptei ce se spală una pe alta, să-i privească în egală măsură pe Băse, Ilici, Ponta, Crin, Vali, Tavi, Nicu, Tări şi tot neamul lor neadormit. Ştiu că nu se poate, dar măcar să ne gândim la un om cât mai aproape de ideea de instituţie.