Dezvăluiri. Cum a ajuns Dragnea liderul PSD. „Ne-a înşelat pe toţi. A umblat la baroni şi le-a promis că-i scapă de dosare. Rovana Plumb trebuia să fie interimar“

Dezvăluiri. Cum a ajuns Dragnea liderul PSD. „Ne-a înşelat pe toţi. A umblat la baroni şi le-a promis că-i scapă de dosare. Rovana Plumb trebuia să fie interimar“

Victor Ponta şi Liviu Dragnea, pe vremea când pozau în prieteni

Fostul premier Victor Ponta a povestit, la Adevărul Live, de ce a renunţat la conducerea PSD în 2015 şi cum a reuşit Liviu Dragnea să-i ia locul. „A câştigat promiţând amnistia şi graţierea“, e concluzia lui Ponta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Cum a ajuns domnul Dragnea şeful PSD?

Victor Ponta: Ne-a înşelat pe toţi. Dragnea fusese condamnat în primă instanţă, moment în care s-a retras din Guvern, după ce am avut o discuţie cu el. Atunci m-a rugat să o pun pe Sevil Shhaideh în locul lui, ok, am pus-o.  La distanţă de o lună, am fost eu inculpat în acel dosar în care ulterior am fost achitat. Am avut o discuţie cu Dragnea şi i-am spus un lucru pe care el l-a făcut apoi: „Liviu, urmează alegerile, mă retrag, aşa cum şi tu te-ai retras. Cum ar fi să mă duc eu dimineaţă la Curtea Supremă, apoi seara ce fac, merg cu voi în campania electorală?“ El a spus: „Da, aşa e, hai să găsim pe cineva“. Şi am căzut de acord amândoi că Rovana Plumb e persoana potrivită. El s-a opus, că nu-i place de Rovana. Şi atunci i-am spus să propună pe cineva. A acceptat până la urmă. Apoi am trimis Biroului Permanent demisia mea, nu am pus-o pe Facebook. Apoi am publicat motivele demisiei pe Facebook, să vadă toată lumea. Urma să facem Comitetul Executiv. Domnul Dragnea a umblat la baroni şi le-a promis că îi va scăpa de dosare. Am ajuns la vot şi a câştigat promiţând amnistia şi graţierea. Dar nu s-a întâmplat nici amnistie, nici graţiere, pentru că domnul Dragnea nu a vrut niciodată să salveze pe alţii, ci să se salveze pe el. Dacă nu avea probleme penale, azi n-ar discuta despre amnistie. O are pentru că e vorba de el.

***

Victor Ponta crede că scrisoarea nemulţumiţilor este doar un mijloc de negociere între Dragnea şi baronii locali, care va mai dura două-trei zile, apoi se va stinge. Fostul premier spune că principalul obiectiv al lui Dragnea este să tragă de timp pentru a-şi rezolva problemele penale.

citeste totul despre: