Nu mi-am dorit altceva decât încheierea acestui show mediatic, cu scop de fumigenă, la care românii au răspuns cum nu se putea mai bine. Recunosc, nu mă aşteptam la un rezultat atât de sângeros. Însă, atunci când bunicii ultraconservatori îţi atrag atenţia că ceea ce se petrece este cusut cu aţă albă, poate că ar fi mai bine să îţi reconsideri gândirea. Despre rezultate, vinovaţi, impact, pierzători, câştigători s-a tot discutat zilele acestea. Nu cred că s-a ajuns la niciun numitor comun. Avem o serie de suspecţi de renume, Liviu Dragnea, CpF, Patriarhul Daniel, însă este imposibil să spui cu subiect şi predicat că absenteismul masiv a fost cauzat exclusiv de vreunul dintre aceştia.

Un lucru a fost însă stabilit şi unanim acceptat: politizarea unui referendum, care pune în centru o temă personală, poate duce la invalidarea acestuia.

Politicienii aşteaptă să se încununeze de succesul unei astfel de acţiuni. Însă poporul a spus nu! Nu este treaba voastră dacă eu nu votez sau ce votez în această situaţie. La fel cum nu are nicio legătură rezultatul final al acţiunii cu partidele politice.

Îi poţi învinui pe unii că s-au implicat activ în acest demers? Să zicem că le poţi reproşa faptul că nu au reuşit să îl ducă până la capăt. Însă nu poţi reproşa partidelor politice că din cauza neimplicării lor nu s-a făcut cvorumul necesar. Bine, probabil veţi spună că asta a fost înţelegerea principalilor iniţiatori. Biserica strânge semnăturile, CpF se ocupă de marketing, iar PSD aduce oamenii la vot. Undeva acest lanţ logic a pocnit. Să fi fost de vină scandalul intern din partid, să fi pornit o ceartă în spatele catapetesmei între Patriarh şi Liviu Dragnea? Cine ştie. Însă, ce nu poţi face categoric, este să încaleci pe o victorie asumată de un grup minoritar al societăţii. De ce? Pentru că este o măsură populistă, de stânga. Iar USR a reuşit, cu brio, în ultimele luni să se transforme într-un partid populist cu valori mai degrabă de stânga. Însă nu despre partidele parlamentare doresc să discut în acest articol.

Valul generat de către cele 3 milioane de semnături strânse şi ulterior de campania realizată pentru referendum trebuie cumva fructificat. În plus, există pe scena politică românească un gol pe care l-a lăsat un partid populist evaporat, condus la acea vreme de mogulul Dan Diaconescu. Ar putea fi acesta momentul reafirmării PNŢCD-ului? Sau este momentul perfect pentru apariţia unui partid populist, asumat, care poate intra cu uşurinţă în parlament la următoarele alegeri?

Toată lumea se aşteaptă ca partidul lui Dacian Cioloş să rupă norii. Însă, după cum merg lucrurile astăzi, s-ar putea să nu fie întocmai aşa. Însă, eu apreciez că alegerile din 2020 ne vor prinde cu un partid cel puţin interesat, care va zăpăci electoratul românesc.

Procentul românilor dezamăgiţi de actuala clasă politică este unul foarte mare. Procentul celor care nu se regăsesc în niciunul dintre partidele politice parlamentare este substanţial. Dezastrul pe care îl lasă în urmă actualul Guvern PSD va obliga următorul Guvern să ia o serie de măsuri care nu vor fi pe placul poporului. Este momentul perfect pentru un partid populist. Iar dacă acesta va fi creat cu cap, poate zdruncina scena politică.

Un partid socialist, condus de un lider al poporului, a avut succes pentru scurtă vreme. Vezi cazul PP-DD. Un partid ultranaţionalist, cu un lider vocal, care îşi iubeşte ţara, a eşuat din cauza liderului, care nu a ştiut când să se oprească. Vezi cazul PRM-ului lui Vadim Tudor. Două partiduleţe de extremă dreaptă au reuşit să se anuleze reciproc. Vezi Alianţa Noastră - Marian Munteanu şi Partidul România Unită condus de Bogdan Diaconu (cu Sebi Ghiţă în spate). Toate acestea au încercat să acapareze un electorat disponibil în România postdecembristă. Unele au şi reuşit, dar nu au avut capacitatea să şi-l păstreze pe o perioadă îndelungată. Altele au rămas la stadiul de himeră.

Care va fi, din punctul meu de vedere, cel mai bun discurs al viitorului partid populist?

  1. Partidul nu are oameni din sistem. Toţi candidaţii noştri sunt oameni noi. Este o sintagmă deja folosită de unele partide existente pe piaţă, numai că, de cele mai multe ori vom observa că oamenii noi, care nu au nicio legătură cu partidul nu vor avea aceeaşi forţă de tracţiune şi nici acelaşi interes, lucru care duce automat la lipsa voturilor care pot genera alte voturi. Oamenii noi nu pot construi peste noapte structuri electorale care să mobilizeze alţi oameni.

  2. Partidul vă va da! Viitorul partid populist trebuie să le promită în mod categoric oamenilor că le va da ceva. Ei trebuie să simtă că cei pe care îi votează sunt un fel de Roobin Hood care iau de la bogaţii sistemului şi dau către popor. (bani, locuri de muncă bine plătite, bunăstare, sisteme de calitate etc.)

  3. Partidul vă reîntregeşte familia! Noul partid populist va vinde ideea că numai el va reuşi să îi aducă pe români înapoi în ţară, o durere extrem de mare a românilor.

  4. Partidul promovează valorile tradiţionale, creştine! Un partid care va încerca să spargă bula celor 4 milioane de români care au votat la referendum. Nu sunt 4 milioane de votanţi, dar o parte care au votat acum la referendum încă îşi caută un partid al lor, specific.

  5. Partidul va întări relaţia cu Uniunea Europeană! Partidul va lua banii europenilor şi îi va distribui românilor pentru creşterea bunăstării generale. Acesta mi se pare punctul cel mai important de dezbătut în acest context. Un partid populist nou în România nu se poate poziţiona împotriva UE, după modelul consacrat în Ungaria sau Polonia. Liderul carismatic trebuie să afirme public că principalul partener al României este Uniunea Europeană, iar rolul lui este acela de a seca uniunea de fonduri. Poate deveni laitmotivul unui partid care vinde himere.

  6. Partidul va face! Autostrăzi, podul Brăila, spitale, şcoli, centrale nucleare, viaducte, baraje şi multe altele. Probabil 90% vor fi lucruri de imposibil realizat, însă oameni uneori vor să audă de existenţa unui plan grandios.

  7. Partidul creşte pensiile, salariile şi ajutoarele sociale! Sintagma asta nu va muri niciodată.

Partidele populiste sunt foarte periculoase într-o democraţie. Ele deformează realitatea atât de tare încât votanţii ajungă să le acorde încrederea ca la jocurile de noroc spunând în sinea lor: dar dacă ăştia chiar dau!? Istoria ne-a demonstrat că partidele populiste pot avea uneori derapaje fatale, de aceea liderii unei societăţi trebuie să atragă atenţia populaţiei ori de câte ori exista şansa unui astfel de scenariu. Scena politică românească, astăzi, din păcate, permite apariţia unui partid populist care poate prinde avânt, dacă partidele istorice nu reuşesc să îşi schimbe discursul şi să aplece urechea la dorinţele poporului, lăsând la o parte interesele de partide, şi dacă partidele noi nu se hotărăsc în ce direcţie o apucă. Mai sunt doi ani până atunci, timp suficient ca un astfel de partid populist să fie oprit înainte să prindă amploarea pe care o primesc formaţiunile politice în timpul campaniilor electorale.