La curbele şoselelor, la stopuri, acolo unde trebuie să reduci cât de cât viteza, îţi zâmbeşte el, Candidatul:

„Ilfovul nu va mai fi la fel”;

„Un om pentru oameni!”;

„Eu nu promit, fac!”;

„Faptele mă reprezintă”;

„Sunt aici pentru că îmi pasă!”;

„Împreună pentru schimbarea de mâine”;

„Siguranţa unui trai mai bun”;

„Fapte, nu vorbe”;

„Împreună pentru (Bucureşti, Popeşti, Leordeşti, Oriundeeşti...)”.

„Eu cu cine votez”?, se întreabă cetăţeanul deloc turmentat dar complet aruncat în ceaţa unor sloganuri scrise dedesubtul unor feţe zâmbitoare care promit că fac şi dreg. Cei care au realizat deja câte ceva stau cel mai bine. Dar şi ei pot fi criticaţi, puteau mai mult, s-au sprijinit pe firme preferate, s-a încălcat legea, au profitat doar cei apropiaţi, da, s-a făcut câte ceva, dar dacă va mai fi un mandat, sigur acesta va fi pentru ”colectare”.

Nici nou veniţii nu stau rău, are balta promisiuni.

La oraşele mari sunt formulări standard: „aeroport”, „parcuri”, „spital”, „investiţii”, „autostradă”, „turism”, „fonduri europene”.

Nici localităţile mai mărunte nu duc lipsă de oferte: „canalizare”, „trotuare”, „pod peste râu”, „farmacie”, „bancomat”, „dig de protecţie”, „intravilan”.

Mai există o mică problemă: uneori, candidatul de azi, deşi are acelaşi nume, nu mai e acelaşi cu cel de acum patru ani. S-a regăsit, s-a redescoperit, sau nu, dimpotrivă, nu se mai regăseşte şi nu-şi mai află locul în viziunea şi lista unde a candidat acum un mandat.

Se mai întâmplă, iluminări se petrec tot timpul. Primarul din comuna de lângă Bucureşti unde locuiesc acum s-a culcat seara într-un partid, şi s-a trezit dimineaţa că face parte din altul. Da, recunosc, exemplul este e o replică palidă la ce s-a întâmplat cu un partid de frunte, cel mai de frunte, acum câţiva ani, când, tot peste noapte, a aflat că nu avea doctrina care trebuie. Vreau să spun, inspiraţia adevărată, sinceră, mobilizatoare.

Oameni răi, atenţi la mărunţişuri, când totul se întâmplă pentru binele nostru. Şi numai al nostru, în vecii vecilor, amin!

Nu se ştie cum va funcţiona pandemia în continuare, dacă nu se va întâmpla, cumva, ca, la 27 septembrie, lumea să se teamă să intre într-o sală de vot. Iar dacă, totuşi, alegerile se vor desfăşura, dar cu o prezenţă la vot extrem de scăzută, câtă legitimitate vor avea cei aleşi?

Cred că această întrebare e chiar ultima pe care şi-o pun candidaţii. Să ajungă ei să câştige, şi cu cinci voturi la trei, şi va fi de ajuns. Vor urma patru ani de vis. Contracte, angajări, conexiuni, proiecte, alte contracte, alte... realizări (la ce v-aţi gândit?). Dacă vor pierde, poate, s-ar putea să se întrebe. Dar nu asta, cu siguranţă nu asta.

În tot acest timp, am uitat să vă spun cât de capabili sunt aceşti candidaţi. Cât de bine cunosc administraţie. Cum este binele cetăţeanului singurul lor obiectiv pentru această cursă electorală.

Dar, de fapt, îi cunoaşteţi deja. I-aţi votat şi data trecută. Tot ei erau, cu câteva excepţii. Ce se ştie acum despre ei, era şi atunci secret public. Dar nimic nu ne-a împiedicat să punem ştampila acolo. În pătrat.

Iar cei care au fost aleşi, au făcut câte ceva. De exemplu, punctul 5c, din cele 20 de puncte ale programului. Cel cu mama, care preia firma, la 75 de ani. E încă tânără, se descurcă.

A, nu există punctul 5c? M-am încurcat. Scuze.

Pentru restul au pregătit explicaţii pe care suntem deja pregătiţi să le ascultăm şi să le credem.

Noi nu suntem pretenţioşi.

Standardele scăzute ne permit să ne adaptăm şi, la fiecare patru ani, să fim din nou, noi înşine.

Ca şi ei, cei pe care îi merităm.