Pentru că atunci când părinţii sunt în conflict cu profesorii şi viceversa nu mai ai educaţie, atunci când pacienţii sunt în război cu medicii şi viceversa nu mai ai sănătate, iar atunci când angajaţii de la stat sunt împotriva celor din privat şi viceversa nu ai coeziune economic şi socială.
 
Avem nevoie de România Unită pentru că altfel facem un pas înainte şi doi înapoi, tot ce construieşte un Guvern (dacă din greşeală construieşte ceva) dărâmă următorul, iar România este laboratorul experimentelor nefericite schimbate iniţial o dată la patru ani, apoi la doi ani şi în cele din urmă din ce în ce mai des.
 
Avem nevoie de România Unită pentru ca să nu mai trăim mereu sub blestemul lui ”pro” şi ”contra” şi pentru a nu ne mai împărţi, ca neam, în băsişti şi anti-băsişti, în antenişti şi anti-antenişti, în roşii şi portocalii, în superiori şi inferiori, în buni şi răi, şi, în cele din urmă, în care pe care.
 
Avem nevoie de România Unită ca să nu mai fim România dezunită, împrăştiată, derutată, manipulată, înglodată în datorii, împovărată, pauperizată, dispreţuită, umilită, desconsiderată, călcată în picioare, traumatizată, şi, în cele din urmă, desfiinţată.
 
Avem nevoie de România Unită ca să fim o ţară, nu o colonie, ca să fim un popor, nu o populaţie, ca să ne hotărâm singuri soarta, nu să fim în voia valurilor, vânturilor şi mai ales a păpuşarilor. Ca să fim un organism, nu electroni orbecăind pe orbita nu se ştie cui, ca să fim puternici, nu fragili, ca să putem sta drepţi în faţa istoriei păşind pe drumul nostru, nu târându-ne prin şanţurile altora.
 
Vom şti să renunţăm la plăcerea de a ne contrazice pentru a descoperi seriozitatea efortului în comun? Vom şti să scăpăm de imboldul permanent la dezbinare pentru a a descoperi că trebuie să avem acelaşi scop? De răspunsul la aceste întrebări depinde viitorul acestui neam sau chiar dacă va mai avea vreunul. Pentru că fără o Românie Unită am văzut unde am ajuns…