Dar e garantat că funcţionează să alegem alte partide decât cele care, sub varii etichete, de regulă false, de stânga şi de dreapta, au nenorocit ţara timp de trei decenii?  

Mai întâi trebuie stabilit că nu constituie o opţiune resemnarea şi fatalismul, pe ideea că nu funcţionează niciodată nimic. Pe vremea când Occidentul nu era năpădit de salvaţionisme, de regulă de stânga, mai nou şi islamiste, democraţia liberală a dovedit că funcţionează ceas; că e superioară oricăror alte sisteme; şi că puterea ei rezidă în capacitatea de a schimba paşnic, prin votul majorităţii, conducerile politice  care se dovedesc incapabile, corupte, vândute, inumane. 

De ce au nevoie tiranii ca să triumfe?

Mai greu se schimbă regimurile totalitare, precum cele nazist şi stalinist, care, ca şi alte tipuri de tiranii, încep şi continuă uneori până la capăt prin a se pretinde, invers decât ce sunt în realitate, în speţă democratice. Ca să reziste în ciuda celor pe care-i înrobesc şi terorizează ori pe care, ca în România, îi fură şi îi storc de vlagă, decenii la rând, toate tiraniile, inclusiv dictaturile ”soft”, au nevoie înainte de orice de cetăţeni docili şi obedienţi, speriaţi, panicaţi, creduli, pesimişti, fatalişti şi resemnaţi. Şi proşti. 

În acest scop cetăţenii trebuie să fie dezinformaţi. Motiv pentru care se atacă la baionetă orice urmă de jurnalism independent, critic, liber, competent şi onest. Cum se recunoaşte el? Jurnalismul meritoriu nu acceptă ipocrizia, nu tolerează discrepanţa dintre vorbe şi fapte, nu iartă greşelile puterii şi nu se înclină în faţa condamnărilor sumare, a opiniei prevalente şi a înţelepciunii convenţionale, dacă nu i se par în regulă şi are argumente să le combată. Răsplata pentru această atitudine e, prea adesea, etichetarea infamantă, insulta, calomnia şi, prin ele, amuţirea, în speţă cenzura.

Or, nici jurnalistul competent şi cinstit nu are dreptul să capoteze, să se resemneze, să tolereze intolerabilul şi să se prostitueze, tăvălindu-se în pat cu puterea. În faţa unui asalt, oricât de infam, va continua, cât va putea, să se exprime, să informeze, să analizeze şi să-şi articuleze convingerile cinstit, diferenţiind faptele de opinii şi ipoteze, teoriile şi ideologiile de realitate, politica bună, verificată de experienţă, de părerile populare despre ea. 

Adecvarea la realitate 

Jurnalistul, ca şi cetăţeanul informat, va ţine seama întotdeauna şi de contextul lor. Nu de false etichetări. Sunt populare ori la putere, în vest, politicile identitare, neomarxiste, ascunzând rasism şi antisemitism sub faldurile progresismului? Jurnalistul democratic le va combate. 

Se dă multă lume în vânt, în România, să vitupereze USR ca fiind ”neomarxist” şi ”extremist de stânga”, în răspăr cu programul său de centru-dreapta? Jurnalistul onest şi cetăţenii de bună credinţă se vor informa atent, contextual corect şi adecvat realităţii naţionale şi istorice, înainte de a lua o decizie privind votarea sau respingerea la urne a acestui partid.

În acest spirit mă întrebam, recent, ”cu cine ar trebui votat?”. Afirmam că nu mă interesează cine ”propune votarea PNL şi cine nu. L-am susţinut pe Nicuşor Dan la scrutinul pentru Primărie. Nu cred, însă, că e vreun etalon, profet, lider sau guru, care trebuie musai urmat. Din unghiul meu, a vota PSD ar fi o mostră de grotescă iresponsabilitate. Una sinucigaşă, după ce s-a întâmplat din 2016 încoace, nu doar cu pensiile speciale, ci, înainte de orice, cu justiţia. Or, PNL s-a compromis, defilând cu Predoiu la ministerul cheie. Iar deţinătorul portofoliului nu s-a distins cu mai nimic de predecesorii săi pesedişti. 

Concomitent, Iordache-altă-întrebare a primit o sinecură pe viaţă şi prin nefăcuta aceluiaşi PNL plin de traseişti. Nu cred, în plus, că PMP e, acum, o alternativă credibilă şi utilă. 

Încât nu pot decât să-mi înfrâng repulsia generată de anumite gesturi, măsuri şi declaraţii neavenite ale unor USR-işti de frunte şi să recomand alegerea USR+ la apropiatul scrutin”.

Atât mi-a trebuit. M-a năpădit o avalanşă de proteste, de nedumeriri, de luări la refec şi de urecheli virtuale. Oare nu ştiu despre cine este vorba? Şi ce susţin? N-am fost informat că ar fi vorba de progresişti la fel de răi ca occidentalii de extrema stânga, pe care-i critic de pe poziţii conservatoare? Cum se împacă oare capra mea de centru-dreapta, cu varza userist-neomarxistă? Etcetera, etcetera. 

Am înţelegere pentru grijile românilor care consideră că au de ales doar între vreo trei partide nominal nepesediste şi toate reprezintă un rău mai mare sau mai mic. Unele griji sunt justificate. Încruntările antireligioase ale unor userişti aduc deservicii întregului partid. La fel, alte greşeli etice sau politice săvârşite de căpeteniile lor. Dar n-am căzut destul în ultimele trei decenii în capcana făţărniciei? A etichetelor false? Ne interesează exhibatul crucilor ori ca dregătorii să îndeplinească realmente, în fine, porunca de a nu fura? 

În plus, nimeni nu e infailibil. Nici eu, nici alţi observatori politici. Întru eliminarea celor mai grave greşeli din raţionamentele noastre politice, pare că soluţia optimă este diferenţierea dintre fapte şi vorbe, evitarea generalizărilor abuzive şi includerea în calcul a contextului. 

La testul acestei soluţii pică jalnic, întotdeauna, ideologii de serviciu. Blabla-ul lor propagandistic ignoră unde se află România în prezent, în speţă, într-un punct parţial foarte diferit de al societăţilor occidentale.

Prioritatea justiţiei 

La Bucureşti are loc, la 3 decembrie, o nouă înfăţişare în procesul crimei securiste căreia i-a căzut victimă, acum 35 de ani, disidentul Gheorghe (Babu) Ursu. Până acum n-au fost condamnaţi decât peştii cei mici. Marii vinovaţi au scăpat de pedeapsă. Timp de 35 de ani! Trei decenii şi jumătate de injustiţie, de nelustraţie, de corupţie şi de hoţie! 35 de ani de nedreptăţi! Păi nu de dreptate are nevoie România mai mult decât de orice? Nu de a deveni o ţară fără hoţie şi cleptocraţie? Iar USR o promite. 

Dar o promite credibil? Nu mereu, nu toţi, nu fără notabile rezerve. Dar, ca partid, e net mai persuasiv decât tot ei. E util să nu generalizăm abuziv. Şi să înţelegem că a perservera în eroare, mergând obsesiv pe aceeaşi rută, pe ideea lui ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”, pentru că ne-am obişnuit cu el, e calea fatală. 

În fine, ajută să citim programul propus de USR-PLUS. Vom constata că e de centru dreapta şi susţine relansarea economică prin întreprinderile mici şi mijlocii. Neomarxism? De unde! În schimb: consolidarea clasei de mijloc, cel mai bun antidot antiextremist. 

Da, votul e şi un cec în alb. Şi dacă rămâne neacoperit? Dacă aleşii înşală încrederea alegătorilor? Nimic mai simplu! Vor fi loviţi şi şfichiuiţi şi pedepsiţi usturător la urne! Nu vor mai fi aleşi tot ei!

Petre Iancu - Deutsche Welle