Dăncilă: Nu am de ce să îmi asum 10 august / Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid

Dăncilă: Nu am de ce să îmi asum 10 august / Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid

Viorica Dăncilă a motivat că era în concediu pe 10 august, astfel că numele ei nu ar trebui legat de proteste. Fostul premier s-a arătat nemulţumită şi de decizia instanţei de a-i condamna la închisoare cu suspendare sau muncă în folosul comunităţii pe agresorii jandarmeriţei. Photos / George Călin.

Fostul premier Viorica Dăncilă spune că nu are de ce să îşi asume ce s-a întâmplat în 10 august 2018 şi că aşteaptă ca justiţia să spună cine este vinovat. "Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid", susţine Dăncilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebată, luni seară, la Digi 24, dacă îşi asumă "10 august", Dăncilă a spus: "Nu am de ce să îmi asum 10 august", argumentând că era în concediu la acea dată şi îşi delegase atribuţiile.

"Eu cred că această abordare politică nu îşi are rostul. Eu cred că justiţia trebuie să spună cine a fost vinovat şi cine nu a fost vinovat. Nu sunt mulţumită pentru că au fost violenţe, şi împotriva cetăţenilor, dar şi împotriva organelor de ordine publică", a afirmat Dăncilă.

Ea a adăugat că vrea să facă o referire care "probabil va nemulţumi pe mulţi".

"Pe mine m-a nemulţumit şi decizia, la ceea ce s-a ajuns în urma procesului în care acea jandarmeriţă a fost lovită şi i s-au preluat nişte arme. Deci eu cred că trebuie să avem o abordare egală şi pentru cei care au lovit persoanele, şi nu sunt de acord sub nicio formă cu acest lucru, dar şi pentru cei care au lovit organele care îşi făceau datoria. Şi dacă dai suspendare sau muncă în folosul societăţii pentru cineva care a comis aceste lucruri, mie nu mi se pare un lucru corect", a mai spus Dăncilă.

Ea a susţinut că politicul nu trebuie să se amestece în justiţie.

"Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid", a declarat fostul premier.

Ea a spus că nu poate acuza pe nimeni.

"Eu cred că în astfel de lucruri nici pe Carmen Dan, nici pe altcineva, eu nu pot să-i acuz. Nu pot să acuz pe nimeni. Eu vreau justiţia să îmi spună cine este de vină. Vreau o anchetă să îmi spună: domnule, a greşit", a afirmat Dăncilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: