Dăncilă anunţă că PSD formează un grup care va monitoriza activitatea Guvernului pentru a preveni „abuzurile“

Dăncilă anunţă că PSD formează un grup care va monitoriza activitatea Guvernului pentru a preveni „abuzurile“

Viorica Dăncilă FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul premier Viorica Dăncilă a anunţat că PSD va avea un grup format din foşti miniştri şi alţi specialişti social-democraţi care să monitorizeze activitatea Guvernului Orban, pentru a preveni „abuzuri”.

Viorica Dăncilă a criticat prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la preluarea mandatelor unor miniştri. „În niciun stat european nu ar fi permis un asemenea amestec al instituţiei preşedintelui în activitatea Executivului”, a spus şefa PSD, citată de Digi24.ro. Ea a precizat că acest grup de lucru va prezenta periodic un raport privind Cabinetul Orban.

„Pentru a preveni toate aceste abuzuri şi toate aceste nedreptăţi pe care Iohannis şi Guvernul său le pregătesc românilor, PSD va forma un grup care va monitoriza constant activitatea Guvernului Orban. Grupul va fi format din foşti miniştri şi alţi specialişti în diverse domenii ai PSD şi va prezenta rapoarte periodice cu privire la derapajele acestui Guvern. Am spus foarte clar că ne vom asuma cu maximă seriozitate rolul de opoziţie”, a declarat Dăncilă.

"Nu o vom face doar politic, ci şi prin acţiuni concrete menite să sprijine şi să apere românii de toate aceste măsuri injuste, crude, care au indus o stare generală de nesiguranţă şi de teamă", a conchis fostul premier, potrivit Digi 24.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: