Dacă am fi avut o constituţie care să prevadă un mecanism al echilibrului puterilor, poate că nu s-ar fi ajuns la puciul parlamentar din vara lui 2012.

Dacă am fi avut o constituţie cu un astfel de mecanism checks and ballances, cred că parlamentarii nu şi-ar mai fi permis să pună la cale la adăpostul întunericului şi să voteze la lumina zilei amendamente care să-i propulseze deasupra legii.

Dacă am fi avut o constituţie cu un astfel de mecanism, ar fi existat posibilitatea ca, atunci când abuzul parlamentarilor este de natura evidenţei constrângătoare, Preşedintele să poată dispune dizolvarea Parlamentului şi să-i trimită pe aleşi din nou în faţa electoratului pentru a da explicaţii.

Sub semnul condiţionalului, al lui „dacă”, a fost răspunsul Preşedintelui din întâlnirea de ieri, 12.12.2013, de pe Adevărul LIVE. Nu trebuie să dispui de un înalt grad de inteligenţă pentru a-ţi da seamă de acest lucru. Întrebarea a fost: „având în vedere că actuala constituţie conţine un dezechilibru al puterilor în stat, Parlamentul punându-vă de două ori în defensivă prin cele două suspendări, întrebarea este dacă, în cazul  în care constituţia ar fi conţinut un mecanism de checks and ballances, de echilibru al puterilor, au fost cazuri în care aţi fi uzat de dreptul de dizolvare a Parlamentului”. Preşedintele a răspuns în primă instanţă prin explicarea modului în care s-ar putea introduce în constituţie (şi deja apare în proiectul de modificare) un astfel de mecanism. Am repetat întrebarea: „dacă aţi fi avut posibilitatea, în ultima perioadă aţi avut motiv de dizolvarea a Parlamentului?” Preşedintele răspunde: „acesta din marţea neagră ar fi fost un motiv serios de dizolvare a unui parlament care, prin acţiunea lui, generează deservicii uriaşe României. Şi aici nu trebuie să mai argumentez, pentru că am văzut reacţia Comisiei Europene şi a aliaţilor noştri”.

Reacţia posturilor de televiziune din cele două complexe politico-mediatice ale guvernării a fost de-a dreptul hilară. Titrările catastrofale care anunţau intenţia Preşedintelui României de a dizolva Parlamentul nu au niciun fel de acoperire. A fost vorba doar de încă un episod de manipulare prin scoaterea din context a unei declaraţii.

Dacă am fi avut o lege antitrust, poate că nu am mai fi avut acum complexe politico-mediatice care să îmbrace propagandistic orice prostie a aleşilor şi a guvernanţilor.

Dacă românii nu ar fi fost o comunitate atât de permisivă la furt, poate că mulţi dintre cei ce populează instituţiile politice şi ale administraţiei publice de la toate nivelurile şi-ar fi urmat vocaţia în alte domenii.

Dacă punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara ar fi intrat în vigoare, poate că nu mai vorbeam astăzi de încercarea de spălare prin lege de fapte penale a „neonuferilor”.

Dar, cum în analiza unor evenimente şi realităţi istorice este dificil să judeci cu „dacă”, rămânem în domeniul lui „este” şi privim spre această realitate în care asupra statului de drept se dau atacuri banditeşti din chiar instituţia legislativă. Şi pentru că, vorba poetului, trebuia ca aceasta să poarte un nume, i se spune „România postcomunistă”.