Cîţu: „Astăzi, la ora 19.00, vorbeşte preşedintele Zelenski în Parlamentul României”. Ciolacu: „Calea diplomatică este cea normală. Aştept o solicitare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, Florin Cîţu FOTO Inquam Photos George Călin
Marcel Ciolacu, Florin Cîţu FOTO Inquam Photos George Călin

Preşedintele Senatului Florin Cîţu a declarat că preşedintele Ucrainei va vorbi luni, de la ora 19.00, în Parlamentul României. Şeful Camerei Deputaţilor a afirmat că aşteaptă o solicitare din partea Ambasadei sau o informare din partea MAE, susţinând că cea mai normală cale este cea diplomatică şi nu încercarea de „a ne face imagine” pe Facebook, fâcând aluzie la acţiunile fostului lider liberal.

„Astăzi, la ora 19.00, vorbeşte preşedintele Zelenski în Parlamentul României, cred că ar trebui să fim toţi onoraţi de acest lucru”, a spus luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Întrebat de discursul preşedintelui Zelenski, preconizat să aibă loc luni seară, în Parlament, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat: „E un lucru foarte important, vorbim de un preşedinte al unui stat suveran, atacat de către Rusia, în acest moment, unde este un genocid, şi din acest moment, eu nu mai am nicio reţinere să spun că Putin este un criminal de război. Cred, calea diplomatică, nu calea de Facebook, şi încercarea pe Facebook de a ne face imagine, calea diplomatică este cea normală”, a spus liderul PSD. 

Liderul PSD a precizat că va ştepta o solicitare de la Ambasada Ucrainei sau o informare din partea MAE până la 12.30, când va fi un Birou Permanent reunit la Parlament. „Aştept o solicitare din partea Ambasadei pentru acest discurs în Parlamentul României, ori o informare din partea Ministerului Afacerilor Externe”, a spus liderul social-democraţilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite