Ciprian Ciucu: E un miracol că avem căldură. Pierderile RADET dintr-o lună înseamnă un şir de vagoane de aici până la Viena. Pierdem 2.000 de tone de apă

Ciprian Ciucu: E un miracol că avem căldură. Pierderile RADET dintr-o lună înseamnă un şir de vagoane de aici până la Viena. Pierdem 2.000 de tone de apă

Ciprian Ciucu - FOTO Eduard Enea

Ciprian Ciucu, consilier general PNL în Primăria Capitalei, a vorbit la Adevărul Live despre RADET, pe care îl consideră „o minune a lumii” întrucât şi-a depăşit durata de viaţă „de două ori şi jumătate”. Acesta subliniază că sistemul din ani '60 al RADET-ului duce la pierderi uriaşe şi că în ciuda asigurărilor primarului Bucureştiului Gabriela Firea că nu există probleme, avariile pot apărea oricând şi că sunt greu de identificat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Faptul că acum avem apă caldă şi căldură e o surpriză la cum arată ţevile din Bucureşti?

Ciprian Ciucu: Categoric. E un miracol. RADET-ul este o minune a lumii. Mă simt ca în acele SF-uri ale lui Asimov în care o civilizaţie medievală sau pre-modernă nu ştie să folosească ceea ce a constuit o altă civilizaţie înainte de ea. Aşa este cu RADET-ul, care e un megasistem construit de comunişti, şi ăsta este adevărul, în anii '60, care nu mai corespunde nevoilor actuale, care trebuie redimensionat, dar care avea o durată de viaţă undeva la 25 de ani. Şi-a depăşit durata de viaţă de două ori şi jumătate. Şi aş pune împreună ELCEN şi RADET. Că unul este producător care produce, iarăşi, fără tehnologii moderne şi tehnologii foarte vechi şi scump, şi unul este distruitorul, care are ţevile care sunt ciur. Şi oricât de fierbine ar băga, să zicem că ar băga apă fierbinte ca o rachetă, dar bagă într-o sită. Ce se întâmplă. Pierderile sunt uriaşe. Când a venit Gabriela Firea pierderile erau undeva la 900-1000 de tone de apă fierbine tratată pe oră, acum s-au dublat. Avem 2.000 de tone de apă pierdută. Ştiţi ce înseamnă asta într-o lună de zile? Am calculat, pe cisterne. Ştiţi acele vagoane cisternă. Imaginaţi-vă că într-o lună de zile am putea pune de aici până la Viena un întreg de cisterne întregi. Atâta apă pierde RADET-ul. Se duce efectiv în pământ. Asta înseamnă că banii noştri se duc în pământ. Paguba este mare şi este în top trei priorităţi la mine.

Adevărul: Trecem iarna?

Ciprian Ciucu: Dumnezeu ştie. Doamna Firea când spune că nu sunt probleme, nu se bazează pe nimic. Nu are pe ce să se bazeze, pentru că nu ştie. Ei nu ştiu unde apare o avarie. Semnalizează oameni şi o iau din aproape în aproape ca să vadă unde scade presiunea. Vă spun, sunt ţevi, am văzut şi imagini, care au fost mâncate atât de mult de timp şi apă încât a dispărut fierul şi a rămas în calcar. Vă daţi seama, calcarul acela nu poate să se susţină. Şi tocmai ca să trimită presiune, pentru că sunt aceste găuri în reţea, el trebuie să crească adaosul şi bagă apă netratată, care o ia cu pietre din Argeş. Astfel se erodează şi mai mult ţevile şi bagă apă şi mai multă presiune. Vorbind de presiune şi apă fierbinte, evident că vor exploda. Doar eu vorbesc de cinci ani de zile, dar sunt oameni care vorbesc de 20 de ani de zile, pe care îi ştiu. Domnul Mihai Mereuţă şi alţii. Şi nimic nu s-a întâmplat. M-am uitat pe execuţia bugetară de la RADET. Au cerut o grămadă de bani şi au cheltuit foarte puţin. Asta ce înseamnă. Că nu au băgat banii unde trebuie, în investiţii.

Interviul integral cu Ciprian Ciucu
VIDEO Ciprian Ciucu: Nicuşor Dan trebuie să-şi schimbe atitudinea de „dă-te la o parte să mă aşez eu”. În 2016 şi-a dinamitat singur şansele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: