Ciolacu pregăteşte excluderile după eşecul moţiunii. Carmen Dan, Cătălin Rădulescu şi Adrian Todor, primii vizaţi: „Care colegi? Nu e niciunul bolnav“
0Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat luni că va propune excluderea din partid a celor trei parlamentari social-democraţi care au lipsit de la votul moţiunii de cenzură. Acesta a pus la îndoială faptul că cei trei sunt bolnavi.
„Care colegi? Cei trei îmbolnăviţi? Domnul Potor, domnul Rădulescu şi doamna Carmen Dan. Dacă tot forţăm aşa lucrurile am să propun Comitetului Politic Naţional excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat Marcel Ciolacu.
De altfel, PSD a transmis un comunicat de presă în care subliniază că cinci parlamentari PSD urmează să fie excluşi.
„Parlamentarii PSD au fost prezenţi în sală, mai puţin 5 dintre ei care, în loc să-şi facă datoria faţă de români, au ales trădarea. În prima şedinţă a Consiliului Politic Naţional aceştia vor fi excluşi. Reconstrucţia PSD nu se poate face cu trădători şi oportunişti”, a transmis, luni, PSD, printr-un comunicat de presă.
Senatorul PSD Carmen Dan a anunţat luni dimineaţă pe Facebook că nu va participa la vot deoarece se află în izolare după ce mama acesteia a fost testată pozitiv cu coronavirus. Totodată, deputatul PSD Cătălin Rădulescu afirmă că are bronşită iar în prezent se află internat în spital. Şi Adrian Todor a lipsit de la votul moţiunii, acesta fiind trimis în carantină 14 zile după ce a fost contact al unei persoane confirmare cu COVID-19.
PSD nu a reuşit să strângă cvorum de şedinţă pentru moţiunea de cenzură. În sală au fost doar 226 de parlamentari, în condiţiile în care numărul minim era de 233. Prin urmare, moţiunea de cenzură nu a mai fost votată. PSD va decide: fie va reprograma votul, fie va abandona demersul de a răsturna Guvernul Orban.