Demersul său intelectual includea referinţe la maeştrii şcolii austriece de economie: Carl Menger, Ludwig von Mises & Friedrich Hayek.

Treptat, am înţeles că-n instituţiile publice birocraţii nu sunt imuni la poftă, lăcomie sau rapacitate. Deşi tămâiază altarul neprihănit al Binelui Comun, funcţionărimea din toate timpurile a căutat şi ea îngroşarea propriului portofel. Acolo unde lipsesc echilibrele instituţionale şi mecanismele anticorupţie se insinuează automat mita, şperţul, hoţia. De aici şi ubicua prezenţă a bacşişului în societăţile sultanizate. Horia Patapievici ne-a înarmat cu arme sigure într-o bătălie despre adevăr şi dreptate.

De ce oare liberalismul clasic, de la faimosul Lord Acton şi Tocqueville până William F. Buckley Jr sau Roger Scruton, a făcut critica despotismului? Pentru  că jilţul are un efect narcotizant pentru omul puterii. Posesorul oricărei demnităţi seculare trebuie să se teamă.

Dacă-n trecut exista cenzura religioasă, modernitatea seculară nu poate combate tirania decât printr-o limitare reciprocă a puterilor statului. Cine a studiat entomologia ştie că-n interiorul oricărui grup se dă războiul pe influenţă, bani, funcţie şi glorie. Politica corupe, fără excepţie. Beţia puterii vrăjeşte minţile a mii de baroni locali care s-ar dori reconfirmaţi fără alegeri în două tururi...

A fi liberal, cu adevărat, înseamnă să accepţi suveranitatea populară, să descurajezi acumularea de funcţii şi să veghezi asupra separaţiei puterilor într-un regim constituţional. Suspiciunea republican-libertariană la adresa grandioaselor naraţiuni ale oamenilor providenţiali e întemeiată. Când Ceauşescu vorbea lumii despre lupta pentru pace, el se gândea numai la amenajarea luxului din camerele „Casei Poporului”.

Explorînd acest filon stoic al moralei publice, Horia Patapievici a adăugat un element de scepticism epistemologic. Nimeni nu poate cunoaşte binele absolut al naţiunii. Politicienii nu participă, în chip platonic, la viziunea Unului transcendent, aplicând ulterior viziunea divină asupra istoriei naţiunilor. Nici vorbă. Politicienii sunt muritori secătuiţi de egoism şi înclinaţi spre păcat, ca toţi fii lui Adam. Doar Stânga inspirată de Rousseau vrea să mascheze acest adevăr. Cum o face? Ventilând noţiunea de Justiţie socială sau Progres istoric. Cu asemenea statui în vitrina socialiştilor, oamenii uită de corupţia politicienilor-caviar. Elita plânge la televizor de mila săracilor, dar „monetizează” în interes personal orice minut de prezenţă la cârma Statului.

Îi datorez lui Horia Patapievici demitizarea limbajului Stângii revoluţionare şi asumarea unor convingeri liberal-conservatoare despre Stat, societate şi binele comun.