Cu siguranţă că avem dreptul să avem o părere şi să nu fim de acord cu ceea ce scrie unul sau altul. În ipoteza aceasta vin şi vă întreb: unde începe şi unde se termină libertatea de exprimare pe internet?

Săptămâna trecută Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că judecătorii estonieni au acţionat legal atunci când au amendat un site naţional de ştiri care fusese acţionat în instanţă pentru publicarea unor comentarii anonime ofensatoare pe care le lăsau unii utlizatori. Pe scurt, vă spun că era vorba despre o companie despre care site-ul a publicat un articol, iar mai mulţi cititori au postat comentarii care au fost de natură să aducă un prejudiciu de imagine serios companiei. Proprietarul acesteia a dat în judecată site-ul şi a câştigat, deţinătorul paginii web fiind obligat să plătească o sumă considerabilă cu titlu de despăgubiri, în ciuda faptului că, deloc surprinzător, au susţinut că ei nu sunt cu nimic responsabili pentru comentarii.

Esenţial de avut în vedere în această speţă este că, tot săptămâna trecută, un raport al organizaţiei non-profit Freedom House ne arată că din cele 60 de state pe care le-au inclus în raport, în ceea ce priveşte nivelul de libertate de exprimare pe internet, Estonia se află pe locul 2! Deci cetăţenii acestei ţări sunt unii dintre cei mai liberi atunci când vine vorba de împărtăşirea gândurilor şi opiniilor pe internet!

Hotărârea instanţei estoniene ne face să ne gândim la activitatea pe care o avem în online şi la cât de liberi ne simţim în acest mediu.

Conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, “orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie (..) Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru (..) protecţia reputaţiei sau drepturilor altora.”

Dispoziţia aceasta se regăseşte într-o formă sau alta în mai toate legile fundamentale ale statelor democratice, civilizate, iar Constituţia României nu face excepţie, libertatea de exprimare fiind reglementată în art. 30.

O altă reglementare, nu atât de cunoscută, dar totuşi esenţială atunci când vorbim despre libertatea de exprimare şi limitele ei pe internet, este Rezoluţia adoptată de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, în luna iulie a anului trecut. Rezoluţia stipula fără dubii că toţi indivizii au aceleaşi drepturi şi libertăţi, atât în viaţa reală, cât şi pe internet. Cu toate acestea, drepturile nu vin niciodată singure, ci vin împreună cu obligaţii corelative. Printr-o interpretare foarte simplă deducem faptul că dacă avem pe internet libertatea de exprimare, înseamnă că se păstrează şi obligaţia de a nu prejudicia demnitatea, onoarea sau imaginea altuia.  

Chiar dacă internetul e deseori văzut ca un spaţiu “fără frontiere” din toate punctele de vedere, reglementarile acestea par să ne spuna că nu e aşa. 

Revenind la decizia CEDO, judecătorii au mai completat că hotărârea pronunţată a fost proporţională cu natura pe care o are art. 10 deoarece site-ul trebuia să prevadă că puteau să apară comentarii nepotrivite şi trebuia să fie luate măsuri de înlăturare a acestora, sistemul automat de filtrare fiind insuficient. 

Să-mi spuneţi dacă intuiesc corect sau nu, dar cred că impactul asupra jurisprudenţei instanţelor naţionale a acestei hotărâri va fi semnificativ şi se vor simţi “unde” ale şocului şi în modul în care acţionăm cu toţii pe internet. Ce-i drept, în timp...Site-urile probabil că vor pune condiţii mai restrictive dacă ştiu că ar putea fi trase la răspundere pentru ceea ce scriu utilizatorii, iar cei din urmă probabil că vor avea mai mare grijă înainte să posteze comentarii defăimătoare sau care aduc atingere imaginii altei persoane.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro