Articol preluat din Dilema Veche

Ţintind însă, nu fără îndreptăţire, spre „designul“ general al Puterii, pierdem din vedere „filigranul“, fisura de detaliu, „baza“ inconsistentă a „supra­structurii“ pe care se sprijină alcătuirea in­stituţiilor noastre conducătoare. Nu vorbim destul despre brambureală mentală, despre hazul trist al „erorilor de comunicare“, despre o selecţie arbitrară a cadrelor, pe scurt, despre inconsistenţă intelectuală (brutal spus, prostie contraproductivă) şi utilizare iresponsabilă a nulităţii ca virtute politică.

Să luăm cîteva exemple. Prim-ministrul nostru, mai mult un biet ecou decît o persoană, scrie „şefilor“ de la Bruxelles ca să-l reclame pe preşedintele Iohannis. Păi, nu ne spune PSD-ul, de ani de zile, că e urît să ne tot plîngem „la centru“, ca pe vremuri la „Înalta Poartă“? Acum jalba e, brusc, soluţia optimă? Ca să nu mai spun ce gafă tactică şi strategică este să transmiţi Comisiei Europene că ţara ta e varză, că Guvernul şi Preşedinţia sînt la cuţite, că Opoziţia recurge la violenţă pentru a ajunge la putere, că instituţiile statului sînt sub asediu. Asta în perspectiva apropiatei preluări de către România a preşedinţiei Consiliului Europei…

Aflu că dna Norica Nicolai socoteşte toate imaginile cu violenţe ale Jandarmeriei din seara de 10 august drept trucaje. E comic. Şi psihanalizabil. Dna Nicolai e, prin CV, un maestru al trucajului. Debut politic ţărănist, continuare liberală, adeziune finală (deocamdată!) – ALDE. Care opţiune a fost autentică şi care trucaj? Cînd era procuror prin Olteniţa (înainte de 1989) i s-au reproşat şi trucaje mai grave, cu rezultatul unor arestări arbitrare şi cu asumarea (trucată) a rolului de avocat, cînd dînsa deţinea funcţia de procuror. În 2006, o nepoată a dnei Nicolai i-a trucat votul, mergînd, în locul ei, la o şedinţă a Senatului. Ei bine, un asemenea personaj are tupeul să reproşeze unui om de anvergura şi venerabilitatea lui Mihai Şora (prezent în mijlocul evenimentelor) creditul pe care îl acordă „trucajelor“ mediatice!

PSD e exasperat de „violenţa“ în vorbă şi fapt a protestatarilor. Aţi auzit bine: PSD! Partidul din care face parte dl Rădulescu, cel care vrea să tragă cu mitraliera în demonstranţi şi să organizeze călcarea lor în picioare, partidul seraficului Codrin Ştefănescu, partidul care l-a făcut cîndva purtător de cuvînt pe bătăuşul Mirel Palada… Gata! S-au călugărit! Vor să guverneze paşnic, fără opozanţi, moţăind în beneficiu propriu.

Democraţie de partid marca PSD: crucificarea „disidentei“ Ecaterina Andronescu! Am scris de mai multe ori, cu năduf, despre nefăcutele pe care le are în bilanţ doamna ministru. I-am reproşat chiar excesul de loialitate, în ciuda unor probe evidente de derapaj livrate, în timp, de formaţiunea politică din care face parte. Ei bine, tocmai loialitatea dînsei (vreo 25 de ani de „serviciu credincios“) e anulată ostăşeşte de comilitoni. Colegi de la vîrful partidului o fac trădătoare, „cotoroanţă“ şi – cireaşa de pe tort! – „sorosistă“! Cum se vede, în comunitatea pesedistă, de îndată ce ieşi din rînd, ajungi în doi timpi şi trei mişcări „sorosist“, „ocult“, „stat paralel“, „şobolan“, ba chiar (culmea, vorbire despre funie în casa spînzuratului!) suspect de bogat.

Devine aproape o voluptate (nevrotică) să inventariezi mici şi mari drăcovenii din tabăra prepotenţilor zilei. Încă una, la repezeală: dna Lia Olguţa Vasilescu explica, de curînd, că ideea de a tăia fonduri de la facultăţile de profil umanist ale unor mari universităţi este, pragmatic, de necontestat: viitorul e al profesiunilor „tehnice“, inginereşti. Aşa o fi, dacă nu te înscrii în PSD! Căci, în PSD, cu facultatea de Litere ajungi ministrul Muncii, iar ca absolvent de Litere, Istorie şi Filozofie ajungi ministrul Apărării Naţionale. Dar şi cu studii neterminate sau urmate la fără „frecvenţă“ poţi face ditamai cariera (mai ales în domeniul Justiţiei).

Trec, în încheiere, la capitolul „anonimat“. Nu cred că electoratul român ştie cine îl reprezintă, pe bani grei, în Parlamentul European, la propunerea PSD şi ALDE. Iată cîteva nume: Ana Claudia Ţapardel (social-democrată de la frageda vîrstă de 19 ani), Doru Frunzulică, Gabriela Zoană (înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă), veterana Maria Grapini (pesedistă, apoi aldistă, mereu corijentă la limba română). Avem apoi cîţiva veterani grei, mutaţi la Bruxelles de vreo 11 ani şi care au înţeles că pentru un salariu şi o pensie bună nu trebuie decît să dea, din cînd în cînd, semne de solidaritate cu partidul: Ioan Mircea Paşcu şi Victor Boştinaru. Mai sînt şi neobositele doamne Norica Nicolai şi Renate Weber, mai sînt şi soţiile domnilor Crin Antonescu şi Victor Ponta. Mai acătării (prin oarecare realism şi independenţă) s-au dovedit Corina Creţu şi Cătălin Ivan. Dar ştia cineva ceva despre dna Dăncilă şi cei nouă ani ai dînsei în culisele Parlamentului European, înainte să devină prim-ministru? Să nu-l uităm pe Mircea Diaconu, sătul de teatrul „laic“, unde se descurca foarte bine, pentru a îmbogăţi, săltăreţ, scena politică. (Tot chestie de salariu.) Dar şi prin Guvern, şi prin Parlament, şi prin diverse alte instituţii conexe (ca, din păcate, şi prin Opoziţie) e plin de personaje fără chip, fără performanţă, fără prea multă ruşine. Te întrebi inevitabil: de unde i-au luat? Unde-i găsesc? Cum se poate sluji ţara (de care, altădată, s-au ocupat oameni ca Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Brătienii, Titulescu, Gafencu, Iorga, P.P. Carp, Take Ionescu, Marghiloman, Delavrancea, Argetoianu şi alţii ejusdem farinae) pe bază de insuficienţă mentală, incoerenţă morală şi anonimat?

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro