Barna şi-a prezentat cele zece proiecte din programul său pentru Cotroceni

Barna şi-a prezentat cele zece proiecte din programul său pentru Cotroceni

FOTO Mediafax Alexandra Pandrea

Candidatul USR-PLUS la prezidenţiale Dan Barna, şi-a prezentat sâmbătă pe Facebook cele zece proiecte ale sale pe care le va implementa în cazul în care va fi ales preşedintele României. Printre acestea se regăsesc măsuri precum „fără penali în funcţii publice”, o nouă lege a sănătăţii, aderarea la euro, oprirea tăierii ilegale de lemn, sau echilibrarea relaţiilot de gen.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prima zi a campaniei electorale, Dan Barna şi-a prezentat pe Facebook o platformă în care se regăsesc cele „zece proiecte pentru România”, o listă cu priorităţile acestuia în cazul în care va prinde mandatul de preşedinte.
 
„Tu respecţi legea, plăteşti taxele, dar primeşti înapoi spitale murdare, drumuri proaste şi o şcoală învechită. Este un stat care, în loc să-ţi facă viaţa mai uşoară, ţi-o face mai grea. Acest stat trebuie reclădit din temelii.

Mai întâi trebuie să-l curăţăm de hoţie şi de nepăsare. Să scriem negru pe alb în Constituţie: fără penali în funcţii publice. Apoi trebuie să investim mult, cât putem de mult, în educaţie, să rescriem regulile în sănătate, să terminăm autostrăzile şi să eliberăm economia de birocraţie. Să punem capăt tăierilor ilegale de păduri şi să reprezentăm cu demnitate toată naţiunea română: şi pe cea din ţară, şi pe cea din Diaspora”, se arată pe platforma lansată de candidatul USR-PLUS.
 
Lista cu proiectele anunţate de Barna:
 
1. Reforma Constituţională: Fără penali în funcţii publice; Creşterea rolului preşedintelui în domeniul politicilor publice;  Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi de scrutin; Reforma Parlamentului.
2. Educaţie:  6% din PIB pentru Educaţie; Stimulare a accesului şi participării în educaţie pentru toți copiii şi tinerii; Descentralizarea şi depolitizarea educaţiei; O şcoală mai sigură şi mai sănătoasă pentru copii;
3. Sănătate: Finalizarea infrastructurii critice în sănătate; O nouă lege a sănătăţii; Promovarea calităţii asistenţei medicale.
4. Infrastructură: Conectarea provinciilor istorice cu autostrăzi; Modernizarea şi reînoirea căilor ferate; Finanţarea adecvată a infrastructurii de transport;
5.  Economie: Reducerea poverii fiscale pe salarii, responsabilitate fiscală şi o administrare mai eficientă a taxării; Antreprenoriat uşor şi fără birocraţie; Transformarea digitală a României; Aderarea la euro; Energie curată
6. Mediu: Mediul ca prioritate de politică externă; Oprirea tăierilor ilegale de lemn; Reducerea ameninţărilor de mediu; Dezvoltare economică durabilă, cu respectarea Acordului de la Paris
7. Social: Oprirea taxării sărăciei; Eliminarea barierelor de acces şi asigurarea serviciilor de bază pentru toţi cetăţenii României; Echilibrarea relaţiilor de gen;
8. Externe şi afaceri europene: Creşterea integrării euro-atlantice; Comunităţile româneşti din afara ţării, prioritate de politică externă; Susţinere pentru republica Moldova;
9. Apărare: Promovarea unei atitudini consecvent, pro-euroatlantică şi proactivă în relaţie cu partenerii noştri strategici; Dezvoltarea şi întărirea actualului sistem de garanţii de securitate de care beneficiază România; Minim 2% din PIB pentru apărare.
10. Ordine publică: Scăderea nivelului de infracţionalitate; România ca vector regional de securitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: