Asaltul asupra lui Cioloş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce te faci, ca stăpân neofeudal, când mârşăvia clicii tale de boieri securişti şi postcomunişti devine flagrantă şi vizibilă, târând ireversibil în noroi regimul Dragnea? Încerci să-ţi tragi la pământ şi duşmanii.

Cum ai putea obţine succesul în această figură de jiu-jitsu menită să împiedice o revoltă, prosteste pentru independenţa justiţiei şi orice posibilă cedare a controlului asupra tuturor puterilor statului acaparat, dacă vrăjmaşii tăi sunt mulţi, cum sunt în România şi în vest, adversarii neofeudalului regim Dragnea?

Printr-o combinaţie de tactici. Prin ventilarea de noroi menit să-i murdăreadcă pe acei, puţini, care au rămas curaţi. Prin divide et impera: îţi pui trolii şi restul aparatului de propagandă să laude ţările care le dau şi ele de furcă, prin măsuri nu tocmai democratice, principalilor tăi critici, de la Bruxelles.

Sau întinzi capcane retorice. Îi acorzi, verbal desigur, nu în fapt, guvernului Netanyahu, un favor preţios, ca promisiunea (pe care n-ai de gând s-o onorezi) a mutării ambasadei române la Ierusalim, ca să te ierte de oprobriu, în speranţa că israelienii (care-n capul antisemiţilor conduc lumea, nu-i aşa?) vor convinge şi SUA să facă la fel.

Apoi dezbini opoziţia internă. Cum? Simplu. Ridicând în slăvi părelnici disidenţi. Sau opoziţionişti. Şi inventând un trecut securist la televiziunile securiste, adulatoare şi finanţate de securişti ale statului naţional-securist, ca Antena 3, Ghiţă tv, Guşă tv, tvr, b1 etc. etc., spre a-l ataca la baionetă pe cel mai credibil şi consistent lider al opoziţiei reale. Care, în România, se întâmplă să fie Dacian Cioloş.

Dar ce te faci dacă Dacian Cioloş a reuşit să demonstreze practic, ca fost premier, că, spre  deosebire de cleptocraţia analfabetă de la putere, e şi alfabetizat şi capabil să facă bine ţării, ba să şi rămână, personal, moral şi curat? Nicio problemă. Îl maculezi cum poţi.

Mizezi atât pe resemnarea multora, care nu mai văd de ce să se angajeze în lupta pentru modernizarea unui popor prea uşor de dus cu preşul, prea puţin încrezător în puterile sale, cât şi pe radicalismul, pe intoleranţa şi lipsa de cultură politică şi etică a celor care încă n-au abandonat lupta. Celor din urmă le vânturi un prezumtiv trecut securist prin faţa ochilor şi constaţi, uimit, că, oricât de fantezistă e asocierera celui calomniat cu securismul,  nu puţini vor avea reacţia taurului în faţa cârpei roşii.

A ieşit un consens nu anti-Dragnea, fireşte, ci, pentru că alegerile europene bat la uşă, un consens anti-Cioloş, omul cel mai periculos, electoral şi politic, pentru consensul oligarhic care s-a înstăpânit asupra fostei împărăţii a Ceauşeştilor, tată, mamă şi fiu.

Se vor simţi personal lezaţi şi vor trece la atac, deşi nu ei sunt ţinta imediată, iar agresorul nu e cârpa, ci insul care-o scutură şi şi-a pregătit suliţa să-l omoare mai întâi pe patruped. Abia apoi pe aplaudacii denunţătorilor de serviciu. În dosarul Cioloş, mogulii şi penalii de presă s-au întâlnit la Belgrad să pună România nedemocratică la cale. A ieşit un consens nu anti-Dragnea, fireşte, ci, pentru că alegerile europene bat la uşă, un consens anti-Cioloş, omul cel mai periculos, electoral şi politic, pentru consensul oligarhic care s-a înstăpânit asupra fostei împărăţii a Ceauşeştilor, tată, mamă şi fiu.

Că, în scopul discreditării lui Cioloş, cleptocraţii susură pe toate canalele (ca împotriva unor Kövesi sau Lazăr) cuvântul magic „serviciile“, pe care, în partea cea mai gregară a Comunităţii de Informaţii, cea izvorâtă din poliţia politică comunistă, le reprezintă de fapt ei înşişi, n-are de ce să mire.

În fond, metoda a funcţionat ireproşabil în trecut. Căci mentalitatea autoritară se dezvaţă greu. La fel de greu precum se învaţă alfabetul libertăţii. Iar cinismul poliţiilor politice totalitare n-a fost niciodată egalat. Securiştii strigă, prin urmare, cinic, securiştii, aşa cum strigă hoţul hoţii, fără să le pese că omul căruia vor să-i distrugă astfel reputaţia n-are nici în clin, nici în mânecă, personal, nici cu fosta Securitate, nici cu vreun furt din visteria statului devalizat de detractorii lui. 

Cei apăraţi de lachei gen Tudorel Toader. Căci, victimizată şi prostită de un veac, lumea se aprinde uşor. Multor gospodine aplaudând mineriada de pe margini le ajunge şi o rudă securistă a unui fondator de partid pentru a arunca din abundenţă cu lături asupra colegului de partid al rudei securistului. Sau o rudă a rudei lui. Încât tactica se vede aplicată de ani şi decenii, cu regularitate de ceasornic, mai cu seamă înainte de alegeri, oricât de absurdă ar fi din punct de vedere raţional.

Şi oricât de uşor de demontat ar fi ea, logic şi moral. Căci prin metoda acestei discreditări la mâna a 7-a se prind prea multe muşte anticomuniste şi antisecuriste dintr-odată, ca să se renunţe la ea.

Dispar concomitent, în ceaţa nervilor că Cioloş, bunăoară, nu e perfect şi crimele regimului găzarului Dragnea şi sluţenia jandarmineriadei pe care a înscenat-o şi miliardele furate de cleptocraţie şi minciunile şi hoţiile slinoşilor penali din subordine, precum şi manipulările televiziunilor mancurtizatoare. Se volatilizează din atenţia maselor şi legile şi OUG-uurile menite să le asigure penalilor veşnică impunitate. În fine, dispare la grămadă şi întregul stat naţional-securist, ascuns îndărătul unui securist în carne şi oase, din preajma omului ajuns în preajma omului în care s-au depus cele mai ample speranţe de schimbare în bine ale neamului.

Ce rămâne de făcut în contra acestor manevre toxice, o dată penetrat scopul lor? Să se semnalizeze public, prin protest masiv, disocierea de calomniatori. Să se susţină, tot public, personalităţile linşate mediatic şi pe apărătorii lor.

În timp ce relele regimului şi beizadelelor lui se estompează şi se evaporează astfel, treptat, în clocotul furiei celor care cer o Românie curăţată „până într-a zecea spiţă de securişti şi beizadele“, singura şansă de schimbare veritabilă, reprezentată de partide gen PLUS şi USR, e suprimată şi ea.

Intacţi rămânând doar Dragnea, agitpropul şi securiştii lui care au dat vina pe „servicii“ şi pe presupusa incapacitate a românilor de a schimba ceva. Astfel se amplifică resemnarea şi se acreditează ideea că ar fi bine ca românii să nu mai aştepte de la vreun executiv vreo reformă autentică sau vreun progres real, precum cele înfăptuite de Cioloş, ci doar analfabeţi şi cleptocraţi.

În acest fel se alimentează ideea că românii care nu se mai împacă deloc cu cleptocraţia şi existenţa de sclavi ai noii clase feudale, dragniote, sunt obligaţi să-şi ia lumea în cap. Pe scurt: ghem, set şi meci pentru grupul infracţional organizat care confundă grumazul naţiunii cu un preş de şters picioarele.

Ce rămâne de făcut în contra acestor manevre toxice, o dată penetrat scopul lor? Să se semnalizeze public, prin protest masiv, disocierea de calomniatori. Să se susţină, tot public, personalităţile linşate mediatic şi pe apărătorii lor. Să se afirme dezacordul faţă de campaniile cleptocraţiei şi televiziunilor arondate. Şi să  se procedeze la solidarizarea cu revendicarea alegerilor anticipate. 

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite