Nicuşor Dan: Firea se face că lucrează. Programul de testare e inutil. Trebuia să facă două lucruri: să echipeze spitalele şi  să-şi protejeze personalul. N-a făcut-o

Mai e Nicuşor Dan candidatul dreptei? Cum o va învinge pe Firea?

Nicuşor Dan, candidatul susţinut de PNL, USR şi PLUS la Primăria Capitalei a explicat de ce a dispărut din spaţiul public în timpul pandemiei. Nicuşor Dan susţine că programul demarat de Gabriela Firea pentru testarea bucureştenilor e doar un exerciţiu de PR. Fondatorul USR a precizat că discută des cu liberalii, însă cu liderii Alianţei USR-PLUS nu a mai vorbit de mult timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Unde aţi fost în ultimele trei luni. Prezenţa dvs pe TV a fost sporadică, iar mulţi bucureşteni s-au întrebat unde a dispărut Nicuşor Dan?
Nicuşor Dan: Noi am trecut ca societate printr-o criză. Eu nu am avut o poziţie de autoritate. Eu am transmis doar când apăreau probleme. Primăria a încercat să forţeze salubriştii să ia deşeurile din centrele de carantină. Am reuşit să rezolv problema cu sprijinul celor de la Institutul  de Sănătate Publică. Am avut şi o conferinţă de presă despre ceea ce ar trebui să aibă Primăria Capitalei, adică în primul rând teste. Apoi am ieşit cu un set de măsuri pe care ar fi trebui să le ia Primăria Capitalei. 

Aţi urmărit măsurile propuse de primarul Firea?

Pe 15 mai am făcut şi un bilanţ al ei. Avea două lucruri să facă: să-şi echipeze spitalele, ceea ce nu a făcut. Apoi să-şi protejeze personalul din subordine (asistenţii sociali, vatmanii, şoferii de pe STB). Să fac o glumă legată de protecţia angajaţilor din subordine, a protejat Poliţia Locală. 

În paralel a demarat un program de testare pentru bucureşteni. V-aţi înscris?

Nu. A încercat să pară că face ceva, ca la Revoluţie. E inutil ce face Firea. Un lucru util pe care putea să-l facă era să-şi testeze angajaţii, dar nu a făcut asta. Sunt două teste: unul pe anticorpi, care ar fi corect. Însă testele dau erori mari. Testul ăsta se suprapune cu ce vrea să facă ministerul cu teste mai bune.

La începutul lunii martie, sondajele arătau o diferenţă mică între dvs şi Firea. După trei luni în care Firea a punctat la capitolul imagine, dar dvs nu aţi fost atât de rezent, nu s-a produs un decalaj? 

Au fost multe sondaje, cu rezultate apropiate unele de altele. Un singur sondaj dintre ele a pus întrebarea candidatul dreptei versus Firea. Erau cam 60% la 40% procentele. În condiţiile de candidat unic al dreptei, cred că am prima şansă. Această expunere pare să îi fie adus câteva procente Gabrielei Firea. O să vedem ce spun sondajele pe care le facem începând cu zilele acestea.

Vă consideraţi acum favorit pentru Primăria Capitalei? 

Nu vreau să dau pronosticuri. Eu cred că lumea nu a uitat ce a făcut Firea alături de PSD.: OUG 13, 10 august etc. 

Pandemia v-a diminuat şansele pentru a fi primar sau nu vă afectează?

E un fenomen sociologic descoperit de zeci de ani care spune că în momente de criză lumea se apropie de autoritate. Cred că expunerea i-a dat un avantaj relativ. Eu mă aştept să nu sară de 40%. 

Sunteţi sigur că veţi rămâne candidatul PNL pentru Primăria Capitalei?

Bineînţeles. 

Unii dintre liberali v-au criticat absenţa şi i-au spus preşedintelui că mai bine ar avea un candidat propriu. 

E important că cele patru partide de opoziţie din Bucureşti au avut inteligenţa de a susţine un candidat unic. 

Simţiţi că Rareş Bogdan vă sapă candidatura?

Nu, îşi exprimă părerea în forurile statutare. Sunt susţiunut formal de PNL şi USR, informal de PLUS şi PMP. 

USR v-a criticat pentru că vă prezentaţi doar ca viitor candidat al PNL?

E acelaşi răspuns ca cel oferit pentru PNL. Lumea ştie că sunt un om serios şi mă ţin de cuvânt. Am participat la multe evenimente ale USR. 

Cul Barna aţi mai discutat?

N-am mai discutat de o lună sau două. 

Dar cu Cioloş?

Nici cu el.

Cum vă susţin aceste două partide când nu e o comunicare cu aceşti lideri?

E o comunicare cu oamenii din cele două partide. Particip la grupuri pe teme. Particip la evenimentele partielor 

Deschideţi lista PNL pentru Consiliul General?

Încă nu s-a trecut de stadiul consilierilor. Se se conturează e că vor fi candidaţi comuni pentru primăriile de sector.

Discuţia e incipientă?

Nu, discutăm. Partidele acestea sunt structuri profesionale, care iau decizii pe bază de date. 

Care e cel mai bun scenariu gândit de dvs pentru Primărie?

Pe mine mă interesează să ajungem ca ele să vină cu punctele esenţiale cu care sunt de acord şi ele împreună să aibă o majoritate confortabilă. Cum era înainte de criză, se preconiza o majoritate de 60-65%. 

PNL va depăşi Alianţa USR-PLUS în Bucureşti?

Am văzut răsturnări de situaţie înainte de martie. 

Cu Vlad Voiculescu ce relaţie aveţi acum?

Am o relaţie colegială.

Adică o non-relaţie?

Suntem oameni politici şi o să colaborăm. 

Personal, l-aţi vrea în dreapta dumneavoastră?

Da, sigur, 

Ce ar duce la victoria Gabrielei Firea?

Ca noi să facem greşeli, să nu ne coordonăm. Cel mai important, ca oamenii de la care cerem votul să nu se mobilizeze. 

Cum vă simţiţi coleg de candidatură cu domnul Chirica de la Iaşi?

E o decizie. Eu sunt în parteneriat cu PNL. Am apreciat la pNL că a pus mai presus de interesul de partid interesul general, în condiţiile în care are primari de oraşe care câştigă cu 60-70%. Mai departe, să le impun eu ce să facă în alte oraşe, e prea devreme. 

În afară de Ludovic Orban, cu cine discutaţi în PNL?

Ori de câte ori am nevoie de o informaţie tehnică, sun la membrii  PNL. Am vorbit cu Violeta Alexandru, Costel Alexe, Nelu Tătaru. 

Credeţi că puteţi să-i faceţi faţă doamnei Firea la o dezbatere?

Fără îndoială. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: