Mai este o săptămână până la turul I al alegerilor şi apoi mai avem încă două săptămâni până când vom afla numele noului preşedinte al României. Mult timp a fost irosit, multe prilejuri de comunicare au fost şi ele pierdute, însă mai este timp suficient ca evoluţiile din campanie să ne uimească sau şocheze. Campania nu şi-a cântat încă ultima arie.

Peisajul politic – perspective

Aşa cum spunea la un moment dat şi candidatul Victor Ponta, axa principală a campaniei a devenit PSD - DNA. Axele Băsescu - Ponta şi Iohannis - Ponta au devenit secundare. Aici este un pericol de luat în calcul pentru candidatul PSD în turul al doilea, deşi evoluţiile din ultimul an ale temei justiţiei au dus la neutralizarea sa electorală (ce contează este să rămâi în picioare, în sistem).

Principalul actor politic al săptămânii care se încheie a fost PSD, dar într-o manieră pasivă. Cum alte cuvinte, despre PSD s-a vorbit, nu PSD a făcut. PSD a fost prezent în spaţiul public pe cam toate paliere: instituţional, la nivel de preşedinte, la nivel de lideri principali, la nivel de lideri secundari, la nivel de purtător de cuvânt.

Această ubicuitate a PSD a fost generată de două subiecte: evoluţiile din dosarul Hrebenciuc şi conflictul Ghiţă - Vanghelie. În primul caz, Viorel Hrebenciuc şi-a anunţat demisia din Parlament şi a spus că se pune la dispoziţia procurorilor. Gestul are un dublu obiectiv: primul de natură să reducă presiunea pe partid în spaţiul public, care ar fi trebuit să-l apere sau să se dezică de fostul lider de grup, al doilea de natură să reducă un eventual recul electoral generat de acest dosar. Însă gestul lui Viorel Hrebenciuc a fost umbrit mediatic de o altă evoluţie, arestarea preventivă a fiului său, ceea ce a reaprins discuţia din spaţiul public.

Ce merită subliniat însă este că dosarul Hrebenciuc legat de retrocedări are un impact mai mic asupra partidului decât conflictul Ghiţă - Vanghelie şi decât stenogramele Hrebenciuc - Şova. Motivul pentru care aceste din urmă evenimente sunt mai imporante pentru PSD este pentru că se referă la un subiect delicat pentru liderii social-democraţi: luptele intestine pentru putere şi rivalitatea facţiunilor.

Cine nu este interesat să caute în profunzime profilele personajelor şi să se documenteze despe mobilele care-i îndeamnă şi tacticile pe care le întrebuinţează reţine practic acest tablou:

Victor Ponta, liderul incontestabil al PSD, îşi suspendă campania câteva zile pentru a-i da cap în cap pe copiii teribili ai PSD-ului (utilizăm aşadar metafora familiei plasată într-o zonă a corecţiilor fizice), Ghiţă, Şova şi Vanghelie, care nu doar că nu ştiu să se joace unii cu alţii, dar trag cu voioşie preşul de sub picioarele tuturor liderilor PSD. Ghiţă îl urmăreşte pe Vanghelie, Vanghelie îl înjură pe Ghiţă, Şova nu urmăreşte şi nici nu înjură pe nimeni, ci doar pune partidul la cale împreună cu Viorel Hrebenciuc. După ce Victor Ponta face ordine şi disciplină în partid, copiii teribili arată că nu au înţeles lecţia şi, la nici o zi după ce premierul a trebuit să amintească PSD că lupta este una electorală, nu una internă, Ghiţă anunţă un tandem cu Liviu Dragnea pentru preşedinţia partidului, tandem pe care Dragnea îl confirmă ulterior. În semn de maximă nemulţumire, Victor Ponta îşi anulează evenimentele electorale programate pentru ziua respectivă şi, probabil, se gândeşte la ce măsuri ar trebui să ia în primul BPN al PSD după turul I, adică în doar opt zile.

Trei aspecte trebuie reţinute din toată această frământare din PSD.

Primul, oricât şi-ar dori unii sau alţii, nu există un vid de putere în PSD. Victor Ponta controlează suficient de bine partidul şi s-a văzut prin modul în care i-a taxat pe toţi cei care au ţinut să-i încurce campania. Acest lucru înseamnă că succesorul lui Ponta va fi cel pe care Ponta îl va alege şi pe care va pune mână în mod simbolic la Congres (în ipoteza în care Ponta câştigă alegerile). Orice jocuri subterane vor fi, deci, cu efect limitat. Este o iluzie că primul Preşedinte al României pe care PSD l-ar da după Ion Iliescu ar putea fi păstrat într-un tablou în Kiseleff şi dat la o parte din negocierile cu privire la viitorul lider PSD (nu trebuie uitat că Ponta ar o miză directă - un partid puternic şi loial pentru alegerile din 2016 şi, mai ales, 2019).

Doi, grupurile din PSD, toate grupurile din PSD, au greşit tactic când au decis să înceapă lupta pentru funcţia de preşedinte de pe acum. Partidul nu a trecut de turul I, atunci când scorul e mai degrabă unul politic, iar candidatul său nici măcar nu este aproape de turul al II-lea, ca să poată estima cum se va prezenta adversarul. Prin lupta pe pielea ursului din pădure, grupurile din PSD au arătat că nu au învăţat nimic din experienţele din 2004 sau 2009.

Trei, aşa cum se prezintă acum în spaţiul public, în PSD există băieţi percepuţi ca mai puţin buni şi băieţi percepuţi ca răi. Percepţia că unii au dreptate în defavoarea celorlalţi se poate dovedi periculoasă pentru partid, pentru că influenţează în mod direct raporturile de putere şi poate alimenta inclusiv narative de scindare.

În afară de PSD, săptămâna s-a remarcat printr-o absenţă completă a temei acoperitului şi prin continuarea discuţiilor despre tema anti-corupţiei, odată cu evoluţiile din dosarul Hrebenciuc, temă care însă este prezentă la intensitate constantă în această campanie.

Singura evoluţie politică demnă de menţionat este anunţul Elenei Udrea că după alegeri Traian Băsescu se va înscrie în PMP. Nimeni nu se gândea că preşedintele Băsescu ar alege un alt partid în care să activeze politic, deci anunţul, făcut de d-na Udrea, are ca miză atragerea a cât mai multor din alegătorii lui Traian Băsescu. Momentul anunţului permite însă o interpretare care e bazată mai curând pe o panică din rândul PMP: partidul pur şi simplu nu reuşeşte să se ridice la nivelul care să-i permită relevanţă politică pe măsura zestrei electorale a lui Traian Băsescu.

Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Victor Ponta a fost pus iarăşi în defensivă nu de propriile acţiuni, ci de cele ale colegilor de partid. Pe de-o parte, dosarul Hrebenciuc 1 şi stenogramele din dosarul Hrebenciuc 2 sunt în măsură să funcţioneze ca liant de coagulare pentru un electorat anti-PSD care a decis alegerile în 2004 şi 2009. Acestor votanţi, prin acţiunile DNA şi ale mass-media, li se prezintă un narativ simplu legat de importanţa prezenţei la vot pe 16 noimebrie. PSD, din stenograme şi din ce se vehiculează de către jurnalişti, este descris drept un partid corupt, care vrea să acapareze toată puterea, scăpat de sub controlul lui Victor Ponta şi intrat în zodia alianţei dintre baronii locali şi tinerii ambiţioşi. Anunţarea tandemului Ghiţă - Dragnea nu a ajutat deloc şi a fost percepută drept ca un atac împotriva autorităţii lui Victor Ponta (cu efecte asupra credibilităţii sale de candidat). Pe de altă parte, luptele din PSD invalidează narativul prezidenţial al lui Ponta, cel puţin pentru cei care se chinuie să înţeleagă. Întrebarea este simplă: cum poate un partid atât de divizat în interior să aducă Marea Unire a tuturor românilor?

Klaus Iohannis a avut o săptămână mult mai bună decât precedenta. În primul rând că s-a ferit de declaraţii nefericite, în al  doilea rând a avut câteva mitinguri mari, la Timişoara şi Cluj, în care a livrat un discurs corect, potrivit contextului politic şi electoral. Campania adevărată pentru Klaus Iohannis începe abia după 2 noiembrie. Iar Klaus Iohannis este, fără nicio dilemă, candidatul care joacă la greşeala adversarului. Capacitatea sa de a fi relevant şi ofensiv pe temele zilnice este un zero absolut.

Teodor Meleşcanu s-a văzut nevoit să renunţe la rolul de vedetă politică din timpul scandalului acoperitului şi s-a întors la campania sa obişnuită, ceea ce a presupus şi o retragere din lumina reflectoarelor. Provoarea lui Teodor Meleşcanu devine acum ce va face după alegeri, în condiţiile în care PNL nu are motive să-l primească înapoi şi postul de la SIE este pierdut (ţinem cont şi de faptul că e puţin probabil ca Iohannis să fie scos din joc până pe 2 noiembrie). Uşa i-a fost deschisă vineri seara la B1 TV de către Victor Ponta, care a spus că România are nevoie de experienţa sa.

Monica Macovei pare să stea din ce în ce mai prost cu nervii pe măsură ce se apropie turul I şi comite câteva erori care s-ar putea să o coste electoral. Spre exemplu, conflictul artificial pe care l-a generat cu jurnaliştii EVZ şi B1TV ar putea să o facă să piardă din susţinerea unor lideri de opinie din media, dar mai mult decât atât, aruncă o umbră asupra personalităţii candidatului: Cine este adevărata Monica Macovei? Cea din campanie sau cea pe care o descriu în ultimele zile cei care au asistat la conflict? Pentru Monica Macovei provocarea în termeni de performanţă electorală rămâne să transforme semnăturile în voturi, ca să arate că un nou partid ar putea să aibă viitor cu dânsa preşedinte. Noul proiect politic a fost deja setat, pentru ca discursul din seara alegerilor să aibă deja o ancoră de comunicare de care să se lege. Campania online a Monicăi Macovei, în ciuda exceselor lingvistice, este de departe cea mai creativă.

Elena Udrea pare să fie şi dânsa la fel de nerăbdătoare în apropierea turul I. În cazul doamnei Udrea putem vorbi de o supraexpunere mediatică, preşedinta PMP fiind aproape ubicuă în media: TV, online sau ziare. Doamna Udrea caută să fructifice electoral fiecare pasă a preşedintelui, dovadă că evenimentele sale de presă în care lansează atacuri la adresa lui Ponta au frecvenţa ieşirilor preşedintelui Băsescu. Motivul pentru care Elena Udrea a decis că trebuie să anunţe adeziunea d-lui Băsescu la PMP după 22 decembrie poate să fie generat şi de următoarea citire electorală: în condiţiile în care aproximativ 25% dintre români sunt mulţumiţi de performanţa lui Traian Băsescu în cel de-al doilea mandat de Preşedinte, PMP şi Elena Udrea sunt extrem extrem de departe de acest procent. Elena Udrea, care se declară şi este validată drept urmaşa Preşedintelui, este votată de cam 6% din cei 55% care vin la vot. Deci cam 3,3% din total populaţie. Cu alte cuvinte, un român din patru este mulţumit de Traian Băsescu, dar doar trei români din o sută o votează pe Elena Udrea.

Călin Popescu Tăriceanu a intrat într-un con de umbră mediatică (cu excepţia prezenţei la Antena 3) şi politică. În funcţie de performanţa sa în turul I, vom vedea dacă despre domnul Tăriceanu se va vorbi imediat după turul I, ca prim-ministru propus în tandem, sau candidatura sa va fi doar o excentricitate a campaniei din 2014.

Perspective pentru săptămâna care urmează

Cea mai corectă analiză a acestor alegeri prezidenţiale este să spunem că ele se vor desfăşura ca un meci de fotbal, tur şi retur, pentru că se vor întâlni aceeaşi doi candidaţi, de două ori: Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Din această perspectivă, ultima săptămână va fi marcată de o vânătoare de gafe şi apoi de o vânătoare de vrăjitoare, în încercarea demonizării adversarului.

Spre deosebire de 2009, nu vom avea o dezbatere între primii candidaţi înaintea turului I. Şansele unui astfel de eveniment sunt minime, în condiţiile în care calculele strategice ale primilor doi candidaţi nu au nimic de-a face cu piticii electorali care îi urmează. De aceea, Victor Ponta se păstrează pentru dezbaterea din turul al doilea, arătându-se dispus să participe doar alături de restul de 13 candidaţi la o confruntare electorală. Fără Victor Ponta, Klaus Iohannis ar deveni ţintă şi îşi dă seama că ar putea pierde mai mult decât ar câştiga dintr-o dezbatere.  

Din perspectiva instituţională, începutul săpămânii va fi marcat de demisia formală a lui Viorel Hrebenciuc din Camera Deputaţilor. De asemenea, va conta ce se va întâmpla la ÎCCJ în legătură cu procesul lui Klaus Iohannis. O linie extrem de periculoasă pentru candidatul ACL este că ne-am putea trezi cu un câştigător invalidat de CCR ca urmare a unei decizii a instanţei. Împotriva unei eventuale demobilizării trebuie setat mesajul creştin-liberalilor, iar suita de evenimente care se preconizează a avea loc până pe 16 noiembrie nu îi ajută.

Ultima săptămână de campanie va fi una de setare a aşteptărilor pentru rezultatul de duminica viitoare. Până acum, cu excepţia liniei legate de câştigarea alegerilor, niciun candidat nu a făcut vreo referire la o ţintă electorală precisă. Prezentat de toate sondajele de opinie publice la peste 40%, Victor Ponta a făcut o declaraţie foarte interesantă, stabilind că ţinta PSD este cea de la europarlamentare (37,5%). Împotriva unui obiectiv impus de mass-media şi de sondajele de opinie. candidatul PSD vine cu propria citire a situaţiei şi joacă prudent, temperând aşteptările şi căutând să evite situaţia ca, după 2 noiembrie, să se vorbească că PSD nu şi-a îndeplinit obiectivul. Odată însă bulgărele mediatic pornit, va fi greu ca el să fie oprit pentru a se impune alt narativ.