VIDEO INTERVIU 25 de ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii. Virgil Măgureanu, despre naşterea SRI şi „prăduirea“ din anii '90

Virgil Măgureanu despre fosta Securitate

La un sfert de veac de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii (26 martie 1990), „Adevărul“ publică un interviu cu cel care a creat această instituţie pe cât de indispensabilă, pe atât de controversată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Virgil Măgureanu (74 de ani) este unul dintre cei mai influenţi oameni din România ultimilor 25 de ani. Fost ofiţer de Securitate şi membru al Partidului Comunist, după 1989 a înfiinţat şi a condus, vreme de şapte ani, Serviciul Român de Informaţii. Apoi a intrat în politică şi în afaceri şi s-a spus despre el că a dirijat din umbră marile schimbări de pe scena politică. Măgureanu vorbeşte despre cum a trecut România de la Securitate la SRI, de la Iliescu la Constantinescu şi de la justiţie coruptă la justiţie independentă.

„Adevărul“: Înainte de înfiinţarea SRI, în martie 1990, a existat Comisia Ecologică a Frontului, în cadrul Ministerului Turismului. Mihai Lupoi, ministrul Turismului la începutul lui 1990, spunea că această comisie recupera ofiţerii de Securitate uitaţi prin diverse colţuri, cu scopul de a construi un serviciu de informaţii.
Virgil Măgureanu: Scuzaţi-mă, nu văd legătura. La Ministerul Turismului a funcţionat un colectiv al nostru, căruia, din lipsă de spaţiu, i s-au alocat nişte încăperi  la acest minister, unde s-au adus documente din arhiva fostului SSI (n.r. – Serviciul Secret de Informaţii), cu scopul de a imagina un serviciu, după modelul serviciului secret de informaţii al lui Moruzov şi Cristescu (n.r. – creatorii SSI, care a funcţionat între 1924 şi 1940). Aşa s-a şi născut SRI-ul. Acolo a fost botezat, acolo i s-a pus sigla pe care o cunoaşteţi prea bine.

Între SSI şi SRI, adică între 1948 şi 1989, existase totuşi Securitatea comunistă. A fost grea trecerea de la Securitate la SRI? În 1990, oamenii îi dădeau zor cu „Punctul 8 de la Timişoara“, dar sub ochii lor Securitatea se transforma în SRI.
Nu era vorba de transformarea Securităţii, ci de selectarea unor oameni. Unii dintre ei au lucrat până târziu în SRI. Dar aceştia au fost într-un procent, totuşi, modest în comparaţie cu evoluţia numerică a SRI. În niciun serviciu de informaţii din lume nu se putea pleca de la zero. Securitatea a avut o reputaţie sinistră, dar nu toţi membrii săi comiseseră abuzuri. Securitatea a avut şi profesionişti adevăraţi. Una e să aperi ţara împotriva infiltrărilor primejdioase ale altui stat şi alta e să faci abuzuri împotriva propriei populaţii.

Dacă le explicaţi oamenilor chestia asta în 1990, nu înţelegeau. Ziceau că… profesionişti-neprofesionişti, tot securişti au fost.
Lumea era bulversată, tot ce era rău era echivalent cu o acţiune securistică. Se presupunea că deznodământul Revoluţiei, cu toate victimele sale, fusese pus la cale de Securitate, ceea ce e parţial adevărat, parţial nefondat. Eu însumi, ajuns să înfiinţez un serviciu secret care demara de la zero din punct de vedere organizatoric, nu ştiam prea mare lucru. A fost nevoie să treacă câţiva ani până când am putut spune că am extras mare parte din ceea ce era incompatibil cu noul serviciu. Am crezut că ne putem despărţi repede de trecut. N-a fost cazul.

Cum aţi procedat, practic? Aţi chemat la interviuri ofiţerii de Securitate, le-aţi luat dosarele la mână?
N-a fost doar atât.  Cea mai sigură şi mai severă selecţie s-a făcut în procesul profesional. Să arate fiecare ce poate. S-au făcut nişte grile pentru fiecare direcţie din SRI. Fiecare a trebuit să dea rezultate în domeniul său. Acela a fost criteriul cel mai credibil de selectare.

Adică i-aţi lăsat pe toţi cei din vechea Securitate să arate ce pot.
Nu, îmi pare rău. Prima selecţie s-a făcut mult înainte ca ideea de SRI să fi existat măcar. Încă din decembrie 1989 mulţi s-au dezangajat. Nu ştiu câţi, procentual. Dar, spre deosebire de celebra unitate 0215 – Doi şi-un sfert, cum i se mai spunea (n.r. – actualul Departament de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne) – unde vechii ofiţeri au fost păstraţi fără nicio selecţie, noi am făcut mai multe valuri de selecţie.

Dar nu s-au făcut angajări în SRI atunci. Tot cu vechii ofiţeri de Securitate aţi pornit la drum.
De ce sunteţi atât de puţin informaţi? Încă de la înfiinţarea SRI-ului s-a operat o deschidere largă a porţilor către tinerii de diferite profesiuni, cu sau fără studii superioare. Atunci s-a intrat masiv în SRI. Am făcut şi un program de şcolarizare pentru cei nou-intraţi.

Cum făceaţi? Dădeaţi anunţ în ziar: „SRI angajează oameni“?
A fost un complex de factori prin care s-a selectat. Desigur, s-a făcut şi publică intenţia SRI de a angaja oameni de până în 35 de ani. Tineretul a fost principalul beneficiar.

Mai e o problemă cu ruptura SRI-ului de Securitate: mulţi ofiţeri de Securitate nu s-au încadrat în grila dumneavoastră de selecţie şi au rămas cetăţeni, fără nicio meserie, dar cu un puternic background de informaţii secrete. Nu era periculos să dai drumul pe stradă unor astfel de oameni, mai ales într-o societate bulversată, cum era România imediat după Revoluţie?
Depinde... Dar să ştiţi că noi nu am deversat vreodată din rândurile SRI-ului oameni, pur şi simplu, pe stradă. Majoritatea s-au îndreptat spre alte domenii. Deci, nu pe stradă, nu în şomaj. Unii dintre ei, mai vârstnici, au ieşit la pensie. Alţii au fost îndreptaţi, angajaţi, în profesii neutre în raport cu informaţiile. Au fost îndreptaţi spre locuri unde aveau o preocupare şi nu constituiau, aşa cum aţi presupus, o primejdie pentru societatea românească.


Să vă spunem un caz: Sorin Ovidiu Vîntu şi-a creat, la mijlocul anilor ’90,  o societate de brokeraj cu ajutorul foştilor ofiţeri de Securitate. Cine cunoştea mai bine economia românească – spunea SOV – decât aceşti securişti? Ei bine, oamenii ăştia au fost un pericol pentru societatea românească pentru că l-au ajutat pe Vîntu să creeze o afacere care a prejudiciat puternic statul şi cetăţeanul.
Vedeţi, ăsta e un lucru în legătură cu care SRI-ul nu e răspunzător: nu poate fi tras la răspundere serviciul pentru modul în care diferiţi rezervişti erau angajaţi într-un anumit sector de activitate. Nici n-am fi avut cum să supraveghem asta, pentru că grijile serviciului de informaţii sunt altele. Nu numai Sorin Ovidiu Vîntu a făcut asta. Au fost destule cazuri aflate în atenţia SRI-ului cu privire la folosirea unor ofiţeri într-un mod malefic pentru societate.

Folosindu-se de foştii ofiţeri de Securitate, unii şi-au creat un fel de serviciu secret personal.
Trebuie să vă spun că ofiţerii care au acţionat împotriva interesului naţional au fost în atenţia SRI. Şi mulţi dintre ei au fost şi neutralizaţi.

Dar mulţi n-au fost neutralizaţi… Gândiţi-vă la foştii ofiţeri de Securitate transformaţi în oameni de afaceri. Ei lucraseră ca ofiţeri de informaţii cu scopul de a apăra interesul naţional şi apoi au folosit acele informaţii în interes personal.
Din cadrul serviciului de contrainformaţii interne au fost mai puţini. Dar destui foşti ofiţeri de Securitate de alt profil au devenit, într-adevăr, oameni de afaceri şi au avut activităţi… unele dintre ele ameninţătoare pentru statul român. Ei au fost în atenţia SRI şi există destule materiale informative despre activitatea lor. În legătură cu unii chiar s-au luat nişte măsuri. În cazul altora, măsurile au întârziat mult. Cu regret vă spun că în legătură cu unii nu au fost luate măsuri nici până astăzi.

Unde se bloca mecanismul? Nu funcţiona Justiţia?
Nu e vorba de asta. Justiţia, câtă era ea, funcţiona. Însă, într-un mod greoi. Să vă dau un exemplu: la un moment dat au apărut informaţii despre valuta care se sustrăgea din ţară. Unele pachete erau învelite în foaie de ziar. Era vorba de sute de mii de dolari. Banii au fost confiscaţi şi predaţi către organe, ca să zic aşa. Culmea e că o parte din aceşti bani a fost restituită celor care încercau să o sustragă. S-au întâmplat şi astfel de lucruri.

Înseamnă că statul era într-o profundă putrefacţie.
Nu cred că este o expresie potrivită. Statul era profund afectat. A fost o adevărată hemoragie. Sunt foarte multe cazuri care s-au soldat cu pagube mari pentru statul român.

Românii aşteaptă de la dumneavoastră să spuneţi cine e de vină pentru hemoragia asta. Dumneavoastră ştiţi!
Mecanismele sunt foarte diverse. Gândiţi-vă la momentul în care diferite unităţi de producţie au încetat să mai existe, deşi erau rentabile şi aveau pieţe de desfacere. Au fost pagube mari pentru statul român, sume de-a dreptul astronomice, de ordinul multor mii de miliarde. Au fost sustrageri, furturi de dimensiuni foarte mari.

SRI-ul ştia despre aceste lucruri. Într-o carte a lui Mihai Pelin se afirma că dumneavoastră îi spuneaţi toate astea lui Ion Iliescu, iar reacţia lui era un zâmbet larg şi o întrebare retorică: „Ce putem face noi?“
Notele informative ale SRI mergeau la preşedinte, dar el avea prerogative destul de limitate şi intervenţia sa nu prea putea să producă rezultate. Dar notele ajungeau şi la ministere. Trimiteam zilnic zeci de cazuri de fraude, furturi şi aşa mai departe…

„La alegerile din ’96 am sesizat necesitatea schimbării. Şi am făcut-o!“

Spuneţi că făceaţi informări, dar nu erau rezultate, că domnul Iliescu nu avea pârghii. Din moment ce la Revoluţie v-aţi asumat misiunea de a conduce ţara, alături de Iliescu şi de ceilalţi, nu credeţi că dezintegrarea economică a României cade şi în sarcina dumneavoastră?
Răspunderea există proporţional cu nivelul la care se produceau aceste lucruri. Personal nu mă consider dezangajat. Consider că răspunderea este atât individuală, cât şi colectivă. Dar, iertaţi-mă, răspunderi personale pentru ce s-a întâmplat… E cam greu să dai vina pe câteva persoane. Să vă dau un exemplu: pe atunci s-a produs acea prăduire – mi-a venit spontan termenul – în sistemul de irigaţii. Carevasăzivă, toată lumea fură şi noi vrem să spunem „Iliescu răspunde“. Nu vi se pare puţin cam pe de-a-ndoaselea? Nu că îl apăr pe Iliescu.

Însă Ministerul Agriculturii primea notele dumneavoastră despre distrugerea sitemului de irigaţii. Îl putem arăta cu degetul pe ministrul Agriculturii de atunci!
Dar eu nu i-am văzut niciodată în stare să-şi asume o responsabilitate.

Asta nu înseamnă că nu au avut-o.
Fără îndoială că au avut-o. Dar ce vreţi să spuneţi? Credeţi că era mai bine să nu se fi înfiinţat SRI-ul, din moment ce eficienţa notelor sale era mai scăzută?

În niciun caz. Noi v-am întrebat unde se bloca mecanismul. Ştiţi, lumea face comparaţia între SRI-ul din mandatul dumneavoastră şi SRI-ul din prezent care, din câte se pare, lucrează intens împotriva corupţiei.
Aş vrea să subliniez că premisele pentru rezultatele de astăzi ale SRI au fost create în bună măsură şi atunci, iar Parchetul, după cum v-am spus, era şi atunci asaltat cu informaţii din partea SRI. Să ştiţi că şi în mandatul meu funcţiona un sistem de interceptări. Şi atunci se livrau către Parchet destule.

Totuşi, baronii locali au dormit bine-mersi mulţi ani, fără să-i deranjeze nimeni.
Nu puteţi pune pe seama SRI faptul că unii s-au îmbogăţit din banul public.

Tot în logica paralelei dintre trecut şi prezent, foarte mulţi îl creditează pe Traian Băsescu cu un merit în deschiderea drumului spre independenţa Justiţiei. Constituţia era aceeaşi şi pentru Ion Iliescu, chiar dacă spuneaţi mai devreme că Iliescu nu avea pârghii. De ce n-a încurajat Iliescu reforma asta în justiţie? De ce a durat atât?
E o întrebare care merită toată atenţia. Dar ce-ar fi dacă l-aţi întreba chiar pe dânsul: „Uite, Băsescu a făcut, dumneata de ce n-ai făcut?“. E nefiresc să mă întrebaţi asta.

V-am întrebat pentru că tocmai ne-aţi spus că Iliescu era neputincios, că n-avea pârghii să facă schimbări. Şi v-am dat un contraexemplu.
Ştiţi, roata se învârte. Sistemul judiciar nu era pus la punct. Eu sunt gata să spun că în ultimii ani Justiţia a început să-şi facă datoria. Dar au fost destule cazuri de stagnări chiar şi în această perioadă.
Noi vrem să aflăm de la dumneavoastră dacă această reformă în Justiţie putea fi făcută mai devreme.
Cred că da. Cred că s-ar fi putut mai devreme, dacă s-ar fi şi dorit. Mai era şi cazul judecătorilor corupţi. Judecătorii puteau fi cumpăraţi, se putea face ca actul de justiţie să fie falsificat şi făcut ineficient.

A fost şi motivul pentru care în 1996 nu i-aţi mai acordat votul dumneavoastră lui Ion Iliescu? Aţi spus atunci: „Am votat schimbarea“…
Cred că ce s-a întâmplat în 1996 era necesar. Şi eram în măsură să ştiu dacă acest lucru trebuie să se întâmple sau nu: adică schimbarea. Eram în măsură. Şi am făcut-o. Nu vorbim de persoane, da? Vorbim de dinamica unui sistem democratic, care funcţionează prin schimbare.

Ce v-a făcut pe dumneavoastră să credeţi că Emil Constantinescu va fi mai bun decât Ion Iliescu?
La această întrebare aş vrea să nu vă răspund. Eu, ca şef al unui serviciu de informaţii, nu puteam să-mi asum răspunderea cu privire la capacitatea unui om. Atunci nu a fost schimbată o singură persoană, ci un întreg sistem. Se consumase o anumită fază din dezvoltarea României. Şi atunci a avut loc o schimbare.

Despre 1996 toată lumea spune că se simţea un curent de schimbare, care venea ca un val şi nu putea fi oprit. Întrebarea este dacă SRI-ul pe care îl conduceaţi a contribuit la crearea acestui curent.
Nu cred că SRI-ul în sine să fi contribuit cu ceva în această privinţă. Că a sesizat necesitatea schimbării, e foarte posibil ca acest lucru să fi fost reflectat în documente. Că eu am făcut în calitate de persoană publică o declaraţie cu privire la schimbarea de care vorbiţi, nu e mai puţin adevărat.

În această opţiune a contat şi faptul că CDR-ul şi Emil Constantinescu aveau susţinere occidentală, americană în special?
Poate că da, dar nu privea nici activitatea noastră, nici declaraţiile făcute. Să ştiţi că administraţiile americane au sprijinit toate administraţiile din România.

Aţi declarat recent că la înfiinţarea SRI-ului aţi beneficiat şi de suportul unui cetăţean american, care v-a oferit consultanţă.
Nu unul singur. Legăturile cu Ambasada Americii erau sistematice şi mulţi dintre americanii de acolo care aveau răspunderi în domeniul intelligence au contribuit încă de la început cu materiale documentare, cu asistenţă şi cu consultanţă, începând chiar cu legile SRI-ului, care erau necesare pentru înfiinţarea instituţiei.

Aţi mai afirmat că SRI n-a acţionat în timpul fenomenului Piaţa Universităţii şi la Mineriada din iunie 1990. Întrebarea e ce a făcut SRI-ul atunci? Ceva a făcut…
S-a dovedit că au fost nişte ofiţeri de informaţii, care aparţineau din păcate SRI-ului şi care s-au implicat în aducerea minerilor. S-au implicat şi au favorizat, dar au fost duşi în faţa justiţiei şi pedepsiţi. Aici este, într-adevăr, şi răspunderea SRI-ului. N-am declarat vreodată public că n-am avut niciun amestec, pentru că nu se putea.

Ce aveau în cap aceşti ofiţeri care au acţionat pe cont propriu?
Vedeţi, printre cele care se schimbă cel mai greu sunt mentalităţile. Ei nu s-au putut desprinde de vechiul lor statut. Şi eu cred că participarea lor a fost legată de vechile deprinderi aparţinând fostei Securităţi. Nu îmi pot explica altfel.

Un alt moment controversat din perioada în care conduceaţi SRI-ul este fenomenul Caritas care a păgubit sute de mii de români.
Aşa este, a fost unul dintre cele mai păguboase fenomene în dauna avutului public şi a celui privat. A fost un adevărat cancer. În legătură cu asta, SRI a făcut informări din timp.

Se pare că şi membri ai SRI au beneficiat de pe urma acestui fenomen păgubos.
E posibil să fi fost şi persoane publice. Nu-mi aduc aminte cu precizie câţi din SRI au fost într-adevăr profitori sau nu în acest sistem piramidal.

Nu cu precizie, dar vă aduceţi aminte că au fost…
Ştiţi, aş prefera să mă confrunt cu nişte documente scrise. Nu am, în această privinţă, îndoiala că or fi fost şi profitori din sistem. E foarte posibil să fi fost.

Mai mult decât atât, presa din 1993-1994 a vehiculat şi scenariul conform căruia Caritas a fost creat de ofiţerii de informaţii.
Ca iniţiatori ai acestui sistem, în mod sigur n-au existat din SRI. Că or fi fost familii ale lor care au profitat de sistemul piramidal, furând din banii deponenţilor, probabil. Nu-mi amintesc cu precizie.

Un alt moment controversat a fost…
Domnilor, nu vi se pare că a expirat timpul? Parcă era vorba de o oră…

Cu aceste cuvinte, Virgil Măgureanu a hotărât că interviul nu mai poate continua, lăsând fără răspuns o serie de întrebări precum colaborarea sa cu fosta Securitate şi implicarea în afaceri după plecarea din fruntea SRI. A promis că vom relua discuţia după câteva zile, dar, contactat telefonic, a spus că nu mai are timp.

Scurtă biografie a lui Virgil Măgureanu

- S-a născut la 19 martie 1941 în comuna Hodod, judeţul Satu Mare.

- În 1961, la vârsta de 20 de ani, a semnat un angajament cu Securitatea, iar în 1962 a fost primit în rândurile Partidului Comunist. În 1969 a absolvit Facultatea de Filosofie.

- Între 1969 şi 1972 a predat un curs de psihosociologie la Academia de Studii Social Politice „Ştefan Gheorghiu“ din Bucureşti.

- În 1972 a fost încadrat ca ofiţer de Securitate în Direcţia de Informaţii Externe. A activat ca ofiţer însărcinat cu redactarea buletinului de informaţii externe destinat lui Nicolae Ceauşescu.

- În aprilie 1973 a revenit ca profesor  la „Ştefan Gheorghiu“, iar în 1978 a devenit doctor în Ştiinţe Politice. Teza de doctorat a purtat titlul „Puterea politică“.

- În 1981, Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu au pus bazele unui grup de complot care a studiat terenul pentru a prelua puterea politică din România. Măgureanu l-a luat pe Iliescu la o plimbare printr-o pădure de lângă Cehu Silvaniei (judeţul Sălaj). Măgureanu a povestit într-un interviu cu istoricul Alex Mihai Stoenescu: „Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el (n.r. – de Iliescu). Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României“. Grupul de complot creat de Măgureanu cuprindea foste cadre militare şi civili.

- Ca urmare a planurilor potrivnice conducerii exercitate de Nicolae Ceauşescu, în primăvara anului 1989 Virgil Măgureanu a fost trimis la Focşani, unde a primit domiciliu forţat şi a fost angajat ca muzeograf la Complexul Muzeal Vrancea.

- La 25 decembrie 1989 a participat la procesul şi execuţia cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, iar în ianuarie 1990 a devenit consilierul lui Ion Iliescu pe probleme speciale. La 26 martie 1990, Virgil Măgureanu a fost numit şeful nou-înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii. A condus SRI-ul până la 25 aprilie 1997.

- Imediat după ce a părăsit şefia SRI, Virgil Măgureanu a început să ofere consultanţă în afaceri, prin
intermediul firmei sale – „Pro România Consulting“

- În 1998, Virgil Măgureanu a fost ales în funcţia de secretar general al Partidului Naţional Român (PNR), iar în 2001, Alianţa Naţională (uniunea dintre PNR şi PUNR) condusă de Virgil Măgureanu a fuzionat cu Partidul Democrat condus de Traian Băsescu. Virgil Măgureanu nu a rămas membru al noului Partid Democrat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările