Valeriu Zgonea, chemat pe 20 ianuarie la tribunal pentru ultimul termen al procesului de trafic de influenţă

Valeriu Zgonea, chemat pe 20 ianuarie la tribunal pentru ultimul termen al procesului de trafic de influenţă

Valeriu Zgonea Imagine: Mediafax Foto

Tribunalul Bucureşti a stabilit ca dezbaterile finale în dosarul în care Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este judecat pentru trafic de influenţă, să aibă loc pe data de 20 ianuarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

La termenul de joi ar fi trebuit audiat ultimul martor propus de Zgonea, însă acesta nu s-a prezentat în sala de judecată, iar fostul preşedinte al Camerei a renunţat la audierea lui, transmite Agerpres.
 
Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.
 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei consilierului într-o importantă funcţie publică.
 
Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
 
Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Valeriu Zgonea.
 
„În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (...) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (...) SA cu explicaţia 'prestări servicii'", se arată în rechizitoriu.
 
Conform aceleiaşi surse, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile. La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările