Unde ajungeau cadourile pentru Nicolae Ceauşescu. „Cel mai iubit fiu al poporului“ ar fi împlinit astăzi 95 de ani

Unde ajungeau cadourile pentru Nicolae Ceauşescu. „Cel mai iubit fiu al poporului“ ar fi împlinit astăzi 95 de ani

26 ianuarie 1980. Nicolae Ceauşescu îşi aniversează ziua de naştere, alături de soţie şi de unul dintre fii, Valentin FOTO Fototeca de aur a comunismului

De-a lungul anilor, tonele de daruri primite de fostul preşedinte, cu ocazia zilei sale de naştere, au ales, în general, drumul depozitelor închise. Ceauşescu prefera cămăşile, dar primea obiecte de artizanat, flori, tablouri şi texte omagiale

Ştiri pe aceeaşi temă

Ce s-ar fi întâmplat astăzi, dacă Nicolae Ceauşescu mai trăia? Ar fi apucat oare să ajungă la venerabila vârstă de 95 de ani, sau ar fi fost sărbătorit postum, în manifestări grandioase? Închipuiţi-vă această imagine. Bătrânul Ceauşescu, dându-se jos din pat, la ora 7.30, şi privind pe geam ninsoarea asta aspră care, iată, a aruncat România în tot felul de coduri colorate în nuanţe stridente.

Şi-ar fi sărutat soţia şi copiii, cei care veneau de la prima oră să-l felicite, după care ar fi plecat spre sediul Comitetului Central al PCR. Îmbrăcat elegant, ar fi fost întâmpinat de mai-marii conducători politici ai ţării, care îi citeau urările, pe rând, în cadru organizat. Uneori, mai veneau şi ambasadori. Se închina o cupă de şampanie, dar Ceauşescu nu bea niciodată. Doar îşi înmuia buzele.

Maestrul Gică Petrescu, la un concert privat, în faţa şefului de stat

Ceauşescu prefera cămăşile

Camil Roguschi, fostul arhitect al statului, povestea că fostul preşedinte nu era foarte pasionat de serbarea propriei zile de naştere. Mult mai valoroase erau considerate cele care-l priveau în calitatea oficială de secretar general al PCR. De aici şi diferenţele uriaşe de fast între sărbătoarea de 23 august şi cea a unei banale zile de 26 ianuarie. Ceea ce nu însemna însă, că Nicolae Ceauşescu putea dribla explozia de cadouri, prin care toată lumea voia să-i arate cât de important este.  

Cel mai des primit cadou erau, desigur, florile. Tot în categoria „utilizabile“ mai intrau cărţile sau tablourile. Marea parte a cadourilor primite, în special cele primite de la directori de fabrici, sindicate sau şefi de Judeţene de partid erau adunate într-un depozit din strada Molière şi abandonate. Printre acestea se numărau fotolii, canapele sau covoare pe care scria, din ţesătură, „Să ne trăiţi, tovarăşe Nicolae Ceausescu!“.

Cadoul preferat al lui Ceauşescu erau cămăşile. Din păcate, în toată explozia de cadouri masive, rar se întâmpla să mai găsească şi câte ceva elegant şi de calitate. Nici soţia nu vibra cu el în domeniul vestimentar. Acelaşi arhitect şi apropiat al cuplului prezidenţial, Camil Roguschi, povestea că Elena Ceauşescu se îmbrăca „sever“ la ziua de naştere a partenerului de viaţă. „Ea nu-şi comanda rochiile în străinătate. Se făceau în ţară. Atelierele care-i lucrau erau modeste, într-o casă care a fost demolată, pe locul ei ridicându-se azi sediul Ambasadei Germaniei. Şi bijuteriile purtate de ea erau modeste, făcute în ţară. Cu invitaţii era foarte rezervată şi foarte socotită“.

Expoziţia cadourilor

Soţii Ceauşescu, sărăbătorind alături de cei doi băieţi, Nicu şi Valentin

Până la 50 de ani, Nicolae Ceauşescu nu a fost sărbătorit niciodată oficial. Un decret din 1952 stabilea că „tovarăşii cu funcţii de răspundere" pot fi serbaţi doar de la jumătate de veac în sus. Cum Ceauşescu era mezinul Biroului Politic, născut în 1918, în vremea lui Gheorghiu-Dej, lui nu i-a fost permis să petreacă în cadru organizat.

Totuşi, Nicolae Ceauşescu primea daruri şi înainte de 1965. De la birou, cadourile se trimiteau acasă, la reşedinţa din Primăverii. La poartă, bunurile intrate se înregistrau şi se depozitau în aşa-zisa „sală de sport". Pe fiecare cutie era pus un bileţel - ce conţine, când şi cine l-a oferit.

După ajungerea lui Ceauşescu la putere, numărul cadourilor a crescut considerabil. Primea nu numai de ziua naşterii, ci şi cu ocazia vizitelor în ţară şi peste hotare. În ianuarie 1978, la aniversarea a 60 de ani, cu darurile primite s-a realizat o expoziţie permanentă la Muzeul Naţional de Istorie, de pe Calea Victoriei. Expoziţia s-a numit „Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări".

Scrisorile omagiale

Exemplul „standard“ de cadou pe care Nicolae Ceauşescu îl primea în fiecare an

La muzeu ajungeau doar cutiile însemnate cu M mare. Unele daruri erau oprite, dar majoritatea mergeau la expoziţie. Îmbrăcăminte, obiecte tradiţionale, populare, obiecte de artizanat, covoare, cergi ardeleneşti, olteneşti, tablouri, argintărie, vase mari, farfurii, porţelanuri, cristale, hainele de Doctor Honoris Causa - toate acestea au ajuns la Muzeul de Istorie.

Pe lângă miile de cadouri pe care le primea anual din partea „muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor", Nicolae Ceauşescu beneficia şi de „omagii vibrante, înflăcărate" publicate în presa locală şi centrală. Mai ales în anii '80, devenise un obicei pentru „colectivele de oameni ai muncii" să trimită texte în care lăudau viaţa şi opera „Tovarăşului".

În anii puterii lui Ceauşescu, aceste mesaje nu mai erau opera unor amatori. Omagiile se scriau după criterii foarte clare, deşi oficial nu exista un îndrumar de redactare a laudelor către „conducătorul iubit". Profesioniştii scrisului cunoşteau însă ce anume era acceptat şi ce era interzis în aceste texte.

În primul rând, scrisoarea omagială trebuia să sublinieze momentul „alesei sărbători" de 26 ianuarie. Data naşterii lui Ceauşescu devenea un punct culminant din istoria poporului român, un eveniment capital pentru destinul Partidului şi cetăţenilor patriei. Apoi trebuia subliniat că acel colectiv care trimitea omagiul îşi exprima „adeziunea deplină" la politica partidului şi statului, coordonată înţelept de Nicolae Ceauşescu. În al treilea rând se menţiona caracterul „profund revoluţionar" al politicii partidului, condus cu „măiestrie" de cel mai iubit fiu al Carpaţilor. Un omagiu bine scris trebuia să facă referire şi la rolul lui Nicolae Ceauşescu pe plan internaţional, astfel încât să evidenţieze contribuţia acestuia la pacea mondială. În final, oamenii muncii semnatari ai scrisorii omagiale îşi reînnoiau angajamentul solemn faţă de ţară şi de conducătorul ei, căruia îi urau ani ­mulţi şi sănătate.

Sărbătoare şi la televizor


 

De 26 ianuarie, activiştii partidului pregăteau şi spectacole omagiale. Cel mai important era difuzat de Televiziunea Română, însă exista şi un program pentru publicul spectator la Sala Palatului sau la Sala Polivalentă. Evenimentul din urmă era în responsabilitatea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

Aceste spectacole cuprindeau, în general, cântece patriotice, muzică populară şi recitaluri de poezie. Programul era asigurat de profesionişti în domeniu. Actori renumiţi puteau fi văzuţi recitând versuri adresate lui Ceauşescu. De asemenea, marile ansambluri artistice ale României erau integrate în program: Filarmonica Radio, Filarmonica „George Enescu", corul Operei Române sau corul „Madrigal". Pe lângă artiştii de meserie, în programele aniversare erau incluse şi coruri sau formaţii de amatori, fie din fabricile Bucureştiului, fie din comunele premiate la Festivalul „Cântarea României".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările