Un bărbat a obţinut ordin de restricţie împotriva iubitei sale, motivul fiind că aceasta îl bate

Un bărbat a obţinut ordin de restricţie împotriva iubitei sale, motivul fiind că aceasta îl bate

Cazul s-a petrecut în localitatea Tătaru, judeţul

Un bărbat din judeţul Brăila a obţinut ordin de restricţie împotriva iubitei sale, aceasta fiind acuzată că îl bate frecvent atât pe el cât şi pe membrii familiei.

La Judecătoria din Făurei, bărbatul a obţinut un ordin de restricţie timp de 30 de zile pentru aceasta.

„Obligă intimata ca, pe o durată de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie, să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de victime şi de locuinţa acestora. Dispune evacuarea intimatei din locuinţa victimelor, pe o perioadă de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie. Atrage atenţia intimatei că încălcarea măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune. Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurii Poliţiei Române în a cărei competenţă teritorială îşi au domiciliul victimele", se arată în decizia Judecătoriei Făurei.

Cei doi au copil şi locuiesc în casa părinţilor băiatului din localitatea Tătaru dar se pare că femeia obişnuia să bea, moment în care devenea agresivă, provocând mai multe scandaluri.

Familia concubinului o acuză că distruge lucrurile din casă şi îi bate pe membrii familiei, inclusiv pe concubinul său.

Poliţiştii chemaţi să pună capăt scandalurilor au întocmit dosar penal pentru violenţă în familie, dar victimele s-au adresat instanţei pentru a cere ordin de protecţie împotriva femeii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: