Turişti drogaţi în Spania de nişte români, pentru a fi jefuiţi. Au ajuns în comă sau chiar în stop cardio-respirator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Poliţia Naţională a arestat doi români suspectaţi de comiterea a şapte jafuri în mai multe localuri de divertisment dintr-un cartier al Madridului. Românii îşi drogau victimele, turişti de origine străină, iar apoi le jefuiau.

Cei doi români arestaţi, în vârstă de 25, respectiv 33 de ani, au profitat de neatenţia victimelor pentru a le turna droguri în paharele de băutură, au precizat reprezentanţii Poliţiei din capitala Spaniei.    

Victimele au ajuns să-şi piardă cunoştinţa, să intre în comă sau chiar să intre stop cardio-respirator, motiv pentru care sunt acuzaţi acum şi de tentativă de omor.

Anchetatorii suspectează că românii sunt implicaţi în gruparea infracţională responsabilă de uciderea unui om de afaceri american în luxosul hotel Palace din Madrid, care a fost şi el drogat.

Românii au sustras bani şi numeroase bunuri de valoare, precum bijuterii, telefoane mobile sau carduri bancare, după ce şi-au adus victimele în stare de inconştienţă.

Acelaşi profil de victimă

Ancheta poliţiştilor a început în decembrie anul trecut, când agenţii au aflat, în urma mai multor plângeri, că mai multe persoane au fost aduse în stare de inconştienţă şi apoi jefuite.  

Anchetatorii au stabilit că infractorii îşi alegeau mereu acelaşi profil de victimă. Este vorba despre turişti de origine străină, care de cele mai multe ori renunţau să depună plângeri la Poliţie.

Scenariul era mereu acelaşi. Potrivit declaraţiilor victimelor, doi bărbaţi se apropiau de masa victimei şi începeau o conversaţie în timp ce beau sau îi invitau la o băutură. La scurt timp, îşi pierdeau cunoştinţa şi se trezeau la spital fără bani şi bunurile de valoare. Substanţele pe care românii le foloseau cel mai frecvent au fost benzodiazepinele, potrivit stiridiaspora.ro.

După mai multe luni de căutări, poliţiştii spanioli au reuşit să-i identifice şi să-i aresteze pe cei doi români, unul în provincia Albacete şi al doilea în Madrid. Au stabilit ulterior că românii sunt responsabili şi pentru comiterea a două tâlhării pe teritoriul Spaniei în 2019.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cum se drogau dacii acum 2.000 de ani. Războinicii şi asceţii lui Zalmoxe foloseau canabis, ciuperci halucinogene şi alte plante cu efect narcotic

Cum se drogau domnitorii români cu magiunuri speciale. Cazul suveranului care a murit din cauza unei supradoze

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite