Secretul celor care au apărat Kievul. Cum au fost instruiţi civilii din capitala Ucrainei să îşi ajute armata ca să îi învingă pe ruşi
0O mână de militari profesionişti ucraineni i-au instruit regulat pe civilii din Kiev pentru ca aceştia să ajute armata în cazul unei agresiuni străine. Astfel, în momentul în care Rusia a invadat Ucraina, centrele de mobilizare şi organizare din toată ţara s-au umplut de voluntari care doreau să o apere.
Succesul misiunii de apărare a Kievului are la bază o organizare minuţioasă a programului de pregătire sistematică pentru voluntari, dar şi existenţa unor unităţi de elită pentru apărarea capitalei Ucrainei.
Mai exact, filiala de la Kiev a „Mişcării Azov” a desfăşurat instruirea regulată a civililor în capitală, ca parte a campaniei extinse pro-apărare „Nu intraţi în panică. Pregătiţi-vă”. La momentul agresiunii ruse din 24 februarie, diverse centre de mobilizare şi organizare din oraşele mari şi cele mici au început imediat să se umple de voluntari care doreau să apere ţara. În anumite cazuri, organizarea primelor unităţi de luptă a durat doar câteva ore. Cert este că, în timp, s-a format Brigada 112 Independentă de Apărare Teritorială, compusă din 9 batalioane, care din 5 februarie, pentru prima dată în echipa completă, a început exerciţii de weekend pe elemente de pregătire individuală de luptă, pregătire medicală şi tactică.
Chiar în primele zile de război, Brigada 112 a fost suplimentată cu veterani ai operaţiunii antiteroriste din 2014-2015, care au şi fost rapid trimişi în luptă. Este vorba de militari care, între timp, au trecut şi prin cursurile de pregătire realizate de instructori americani, britanici sau canadieni şi acum sunt organizaţi în unităţi de asalt care au efectuat serviciu de rotaţie pe linia frontului, sprijinind trupele regulate şi garda naţională.
Formarea Regimentului de Operaţii Speciale „Azov”
În timp, întrucât Regimentul voluntar OT Azov de la Kiev, compus din veterani, avea o valoare de luptă mare, a fost redenumit, la 9 martie, Regimentul cu Misiuni Speciale „Azov”, iar apoi, Regimentul de Operaţii Speciale „Azov”.
În paralel, voluntarii rămaşi în Kiev, inclusiv o companie de voluntari din Belarus, au avut ca misiuni menţinerea ordinii în oraş, combaterea sabotorilor, dar şi să se pregătească pentru o eventuală luptă urbană. Între altele, s-au realizat misiuni legate de reţinerea membrilor partidului pro-rus OPZŻ, asociat cu Viktor Medvedciuk, care a fost acuzat de trădare şi care avea chiar şi o miliţie armată în subordine (compania de securitate „Sztorm”).
Odată cu retragerea forţelor ruse de la Kiev, natura misiunilor militarilor din zona Capitalei, cum ar fi a celor din Regimentul de Operaţii Speciale „Azov”, s-a modificat. Astfel, o parte a militarilor se ocupă de pregătirea continuă a voluntarilor, dar ceilalţi s-au mutat pe frontul de sud în Donbass, unde participă prin rotaţie la luptele efective. „Ne apărăm pământul. Suntem motivaţi şi mereu pregătiţi să luptăm. Ştim că Rusia şi Putin vor să distrugă Ucraina. Nu vom lăsa să se întâmple asta”, a declarat, pentru defence24.pl, unul dintre militarii Apărării Teritoriale din centrul Ucrainei, care au participat la luptele pentru Kiev.
„Ne apărăm pământul. Suntem motivaţi şi mereu pregătiţi să luptăm. Ştim că Rusia şi Putin vor să distrugă Ucraina. Nu vom lăsa să se întâmple asta”, a declarat un militar ucrainean.