În practică, crucile şi plăcile comemorative vorbeau până în Mai 2019 despre un număr majoritar de soldaţi maghiari, câţiva austrieci, ruşi şi un român. În cimitirul datând din perioada Imperiului Austro-Ungar sunt, cu siguranţă, în principal înmormântaţi soldaţi maghiari decedaţi în Primul Război Mondial (regimentul 10 Miskolc), cărora cu timpul li s-au mai adăugat şi soldaţi nemţi şi ruşi din perioada Celui de-al Doilea Război Mondial.

De atunci şi până acum, grijă acestui cimitir a căzut în sarcina maghiarilor din Sânmartin. Aceştia au reuşit să îl gestioneze şi să îl îngrijească prin efortul conjugat al primăriei din Sânmartin, al Ministerului Apărării Maghiar şi din donaţii private, respectându-l ca pe un obiect arhitectural de patrimoniu.  

La aproximativ 10 km de acest cimitir există, în Darmăneşti, un alt cimitir dedicat în exclusivitate eroilor români căzuţi în bătălie în zona respectivă.


FOTO Mugur Vărzariu

În perioada sărbătorilor Pascale catolice, primăria Darmăneşti a dispus unilateral ridicarea în incinta cimitirului militar maghiar din Valea Uzului un complex de 52 de cruci de beton, o cruce ortodoxă tot din beton şi a amplasat şapte steaguri aparţinând naţionalităţilor beligerante, adăugându-l suplimentar şi pe cel al UE.

Imediat ce au luat la cunoştinţă de cele întâmplate, câţiva membri ai comunităţii maghiare au acoperit cu pungi de plastic crucile pe care era inscripţionat „erou român necunoscut“ şi marea cruce ortodoxă din beton ce domina tot cimitirul.

Pentru a putea înţelege scandalul care a urmat şi care încă mai pune în pericol siguranţa întregii zone, trebuie să analizăm câteva aspecte şi să ne punem câteva întrebări.

În primul rând, documentele istorice existente le-au dat posibilitatea maghiarilor să identifice cu nume şi prenume un număr mare dintre soldaţii care au pierit şi care au fost îngropaţi aici. Plăcile comemorative cu numele acestor soldaţi sunt amplasate chiar pe zidul cimitirului.

Conform acestor documente, în cimitir este îngropat un singur soldat român şi numele acestuia se găseşte pe una dintre plăcile comemorative.

Având în vedere că la o distanţă de nici 10 km se mai află un cimitir în care au fost în principal îngropaţi soldaţii români, separarea apare ca un gest natural pentru perioada respectivă. Rănile erau încă prea adânci pentru ca ideea unei odihne veşnice lângă duşman să fie prea populară. Nu mai spun că acest cimitir a fost construit pe lângă cazărmile austro-ungarilor încă din 1917.


FOTO Mugur Vărzariu

În al doilea rând, având în vedere că maghiarii, cu sau fără drept legal, fuseseră cei care se îngrijiseră de acest cimitir vreme de 100 de ani (obicei), se impunea ca orice modificare adusă cimitirului să fie discutată şi agreată şi cu aceştia. Mai mult, se pare că primăria din Darmăneşti nu a putut face dovada proprietăţii pe terenul cimitirului, motiv pentru care autorizaţia de construcţie pare să fie eliberată în mod ilegal.

În al treilea rând, din punct de vedere arhitectural, într-un complex de cruci de lemn este complet agresiv să vii şi să adaugi 52 de cruci de beton. Apare aici şi întrebarea, de ce 52 de cruci? A găsit primăria Darmăneşti noi documente care atestă, fără drept de tăgadă, că în cimitirul cu pricina sunt îngropaţi 52 de eroi români în loc de unul singur? Mai apare o întrebare. Comemorarea eroului necunoscut este un gest simbolic. Cu alte cuvinte, şi o singură cruce este suficientă. De ce însă primăria nu a solicitat aprobarea pentru amplasarea aici a unei singure cruci de lemn (dacă nu cumva există deja) şi restul de 51 să le amplaseze în cimitirul ostaşilor români din imediata vecinătate? În felul acesta se evita orice fel de provocare şi se aducea şi mult doritul omagiu soldatului român necunoscut.

În al patrulea rând, cimitirul avea o unitate arhitecturală. Amplasarea forţată şi înghesuită a celor 52 de cruci de beton, în primul rând, nu numai că strigă a jignire, dar face că acum locul să pară mai înghesuit decât un cimitir civil unde oamenii se bat pe gropi.

Pentru a putea ocupa „linia întâi“ în cimitir, primăria nu a ţinut cont că toarnă crucile de beton peste un pământ sub care se pare că administratorii maghiari ai cimitirului au date că ar exista oseminte de soldaţi maghiari. Pot înţelege ca cele două părţi să aibă acces la date istorice diferite. De aceea, mai întâi compari aceste date şi abia apoi aşezi cruci noi. Nimeni nu caută însă dialogul. Pentru dialog trebuie să fii înzestrat, să ai educaţie şi compasiune. Scandalul cu iz naţionalist dublat de cinstirea memoriei eroilor căzuţi în luptele cu actualii tăi fraţi români este mai facil, mai atractiv, mai după chipul şi asemănarea celor mai mulţi dintre noi.


FOTO Mugur Vărzariu

Pentru a le lua faţa maghiarilor şi a se asigura că aceştia nu mai pot veni cu alte cruci înaintea lor, muncitorii au tras primul rând aproape lipit de gardul din faţă al cimitirului. Din acest motiv, din grabă sau pur şi simplu din prostie, au venit cu gropile simbolice deasupra crucii. Toate mormintele din cimitir până acum aveau groapa cu crucea în partea dinspre deal. Ideea este că mortul este îngropat cu capul la deal şi crucea i se pune la cap. Cele 52 de cruci dedicate ostaşului român necunoscut au crucile amplasate simbolic la picioare.

Nu în ultimul rând, apare întrebarea ce a făcut primăria din Darmăneşti pentru propriul cimitir? Că doar aşa se cade, mai întâi să te îngrijeşti de propriul cimitir şi abia apoi să dai buzna în cimitirul vecinului.

În Valea Uzului, încă de la început avem de-a face cu un cimitir dedicat soldaţilor austro-ungari. În Bucureşti avem un cimitir al soldatului sovietic. Şi sovieticii ne-au fost mai întâi duşmani, apoi aliaţi pentru ca ulterior, timp de 45 de ani să se facă responsabili de instaurarea unui regim dictatorial din ale cărui distrugeri încă nu ne-am revenit.

Vine acum o ultimă întrebare. Vi-l imaginaţi pe primarul sectorului 1 al Bucureştiului intrând peste noapte în acest cimitir şi turnând în fata crucilor ostaşilor sovietici câteva brazde de cruci în numele ostaşului român căzut la datorie?

În esenţă, vreau să vă invit să analizaţi cele de mai sus cu calm şi să reţineţi măcar atât: în cimitirul eroilor austro-maghiari numele unui erou român era deja cunoscut şi onorat. Aveau nevoie eroii, dar mai ales românii, maghiari şi nemaghiari deopotrivă, de gestul făcut de primăria Darmăneşti în plină campanie electorală?

continuare aici