Primul termen în apel al dosarului „Colectiv” va avea loc la toamnă. Ce se va întâmpla la prima înfăţişare

Primul termen în apel al dosarului „Colectiv” va avea loc la toamnă. Ce se va întâmpla la prima înfăţişare

În toamnă se dă startul apelului în dosarul „Colectiv”   Imagine: Adevărul

Primul termen în apel al dosarului Colectiv a fost stabilit la Curtea de Apel Bucureşti pentru data de 18 septembrie, când fostul edil Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului şi ceilalţi inculpaţi îşi vor preciza poziţia procesuală şi vor fi întrebaţi dacă îşi menţin declaraţiile în cauză.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat pe data de 16 decembrie 2019 sentinţa în dosarul Colectiv, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.
 
Totodată, Tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
 
Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
 

Cum a motivat judecătorul decizia de condamnare

Inculpaţii din Dosarul Colectiv au dat vina unii pe alţii, iar infracţiunile pentru care sunt judecaţi au fost generate de neglijenţă, lăcomie şi iresponsabilitate, notează instanţa de fond în motivarea sentinţei de condamnare, obţinută de „Adevărul”.
 
„În esenţă, acuzaţiile aduse prin acest rechizitoriu sunt generate de neglijenţă, lăcomie, lipsa de responsabilitate.Situaţia de fapt, reţinută de instanţa, este confirmată de probatoriul administrat. (…)Inculpaţii au căutat să-şi ,,justifice,, activitatea infracţională, menţionând ,,vină,, altui inculpat, a formăţiei „Goodbye to Gravity” , a numitului  R. A. sau invocând ,,interpretări contractuale,, fără baza legală. Mai mult, unii dintre ei, au înţeles să împiedice înfăptuirea justiţiei, distrugând şi ascunzând probele, pentru că cercetările penale să eşueze, cu scopul evident de a le îndrepta pe un drum fals”, se arată în motivarea instanţei.
 

Rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ

„În concluzie, instanţa reţine că tragedia de la Clubul Colectiv, este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ , în raport cu un cadru legislativ care-chiar dacă nu era perfect-oferea instrumente previzibile/predictibile de evitare, pentru un cetăţean cu o cultură medie”, se arată în documentul citat.
 
Judecătorul a apreciat că atitudinea subiectivă a inculpaţilor nu rezidă în lipsa unei educaţii juridice, „ci în lăcomie, iresponsabilitate şi ignoranţa a legii”.
 
„Inculpaţii - deşi unii sunt educaţi în condiţiile unei societăţi în tranziţie, dar libere, democratice, şi cu o carieră de antreprenor-au adoptat o atitudine de negare, invocând pretinsă vinovăţie a altor coinculpati, a altor persoane, a unor autorităţi, a ,,statului,, în general, dar şi calitatea legii. Este tipic pentru astfel de antreprenori, care atunci când se discuta iniţierea/derularea unei afaceri, profitul  sau reglementările salariale, solicită o intervenţie a statului cât mai mică prin ,,debirocratizare, liberalizare, legiferare neexcesiva,, , să ,,invoce,, brusc în cazul unor tragedii, calitatea unor instituţii/politici publice. La dată de 30.10.2015, există în vigoare un cadru legislativ corect şi eficient.Esenţial era să fie respectat/pus în aplicare atât de conducători/angajaţi ai unor autorităţi publice cât şi de comercianţi din sectorul privat”, se arată în motivare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: