Poliţiştii protestează în faţa MAI pentru egalizarea salariilor
0Cu ocazia publicării bilanţului pe 2019, câteva zeci de poliţişti s-au adunat în faţa Ministerului Afacerilor Interne pentru a protesta, aceştia cerând salarii mai mari. La prezentarea activităţii vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Marcel Vela.
Poliţiştii cer egalizarea salariilor, având în vedere faptul că sunt poliţişti care lucrează în acelaşi loc şi nu sunt remuneraţi la fel. Tot astăzi, la minister va fi prezentată activitatea MAI pe anul trecut.
”Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la nerespectarea legii de către Vela (Marcel Vela, ministrul Afacerilor Intern - n.red.). Să ne ferească Dumnezeu de democraţia asta. Mie mi-e tare teamă de atitudinea asta. Acest Vela nu respectă deciziile instanţelor judecătoreşti. Avem extrem de multe drepturi salariale câştigate în instanţă (...), prin care îl obligă pe acest Vela să egalizeze toate salariile la nivel maxim”, a spus preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă.
Preşedintele SNPPC spune că respectarea drepturilor poliţiştilor ţine de respectarea democraţiei.
”Una dintre deciziile instanţei supreme este egalizarea salariilor, pentru că avem doi poliţişti care lucrează în acelaşi loc cu salarii diferite. Aşa înţelege domnul Vela democraţia. Eu am spus: mă pot aresta, pot face ce vor cu mine, dar vreau să trăiesc într-o ţară în care democraţia să fie bine înţeleasă şi bine aplicată, nu aşa”, a mai spus Dumitru Coarnă.