PNDL-ul, programul de suflet al lui Liviu Dragnea, luat în vizor de DNA

PNDL-ul, programul de suflet al lui Liviu Dragnea, luat în vizor de DNA

foto Arhivă

Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a confirmat că Direcţia Naţională Anticorupţie anchetează contractele atribuite către două firme a căror activitate a fost prezentată în presă.

Mai exact, este vorba de două firme a căror activitate a fost investigată în reportajul emisiunii „România, te iubesc”, difuzat în 13 octomrbie 2019, relatează Ştirile PRO TV.
 
”Există un dosar penal înregistrat în acest an în care, într-adevăr, se efectuează cercetări cu privire la contractul de achiziţie încheiate de 2 societăţi comerciale cu primării de pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa. Este vorba despre contracte semnate prin PNDL, adică Programul Naţional de Dezvoltare Locală, dar în acest moment cercetările se referă strict la fapte. Deci, cum spunem noi, este o cercetare in rem pentru suspiciuni de abuz în serviciu, obţinere nelegală de fonduri şi infracţiuni de fals”, a declarat Săplăcan.
 
PNDL este un program lansat de fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea. Făcut celebru de contractele suspecte care au fost acordate în cadrul activităţilor din program, premierul Viorica Dăncilă anunţa în luna februarie 2019 că PNDL-ul „a scos ţara din noroaie”.
 
”În momentul în care se deschide o anchetă oficială este foarte normal să începi să îţi pui întrebări, cum au fost atribuite contractele, cât au costat, cum s-a ajuns la aceste firme şi aşa mai departe”, explica Paul Angelescu. ”Există o practică de a diviza contracte, să le stabileşti preţul, astfel încât să te încadrezi sub acel prag de atribuire directă, să poţi să le dai fără licitaţie. Asta s-a întâmplat şi în cazul celor 2 firme, atribuite în Tulcea, Constanţa şi în alte judeţe din ţară. Este o practică de care ne lovim în multe locuri din ţară, când vine vorba de contracte atribuite direct.” - a spus Paul Angelescu.
 
De altfel, această situaţie este cunoscută şi de către DNA, care a făcut un studiu pentru identificarea modurilor de operare.
 
”S-a făcut un studiu, s-a încercat identificarea unor modalităţi de operare şi, între modalităţile de operare identificate, se află şi această fragmentare a contractelor, astfel încât sumele atribuite de autorităţile publice - locale sau centrale - să se afle sub pragul care ar impune organizarea unei licitaţii” - a declarat pentru ”România, te iubesc”, a explicat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: