Ridicări de documente de la City Insurance, într-un dosar deschis la sesizarea ASF. Conducerea companiei ar fi vizată de anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
city insurance

Procurorii de la Parchetul General ridică documente de la firma de asigurari City Insurance, într-un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de conducerea ASF, au declarat pentru Adevărul surse judiciare. De anchetă ar fi vizate persoane din conducerea companiei.

Sursele citate menţionează că este vorba despre o sesizare formulată în urmă cu câteva luni.

"Astăzi, 23 septembrie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza delegării emise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pun în aplicare o ordonanţă de ridicare de înscrisuri.
Cercetările sunt efectuate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare a banilor, fals şi abuz în serviciu şi vizează activitatea unei societăţi de asigurare - reasigurare", informează Poliţia Capitalei.

Şi Parchetul General a transmis o informare privind ancheta.

"În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedează la ridicarea de obiecte şi înscrisuri de la sediul ”City Insurance SA”.

Precizăm că ridicarea de obiecte şi înscrisuri se realizează în contextul instrumentării unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prev. de art. 295 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, fals informatic, prev. de art. 325 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, şi uzul de fals, prev. de art. 323 Cod penal", a transmis PÎCCJ.

Alte două dosare privind societatea de asigurări sunt pe rolul DNA şi DIICOT.

Procurorii DIICOT investighează posibile infracţiuni economice comise de mai mulţi foşti sau actuali angajaţi ai City Insurance, sesizarea fiind depusă chiar de conducerea companiei. Acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, bancrută frauduloasă, delapidare, fals informatic şi uz de fals, potrivit surselor Adevărul, faptele reclamate fiind comise în intervalul martie 2017 – mai 2021. Pe rolul Direcţiei ar fi existat şi alte plângeri care ar fi implicat societatea, însă acestea ar fi fost clasate, menţionează sursele citate.

 Şi la DNA este în lucru un dosar care vizează posibile fapte de corupţie la nivelul ASF privind activitatea unor societăţi de asigurări, printre care si City Insurance.

Este vorba despre o sesizare făcută în ianuarie 2021, de un angajat al Autorităţii de Supraveghere Financiară, în care se reclamă un posibil abuz în serviciu la nivelul conducerii instituţiei privind lipsa măsurilor de control şi sancţionare a unor asiguratori, în ciuda reclamaţiilor făcute de păgubiţi. Cele mai multe dintre petiţii ar fi vizat companiilor City Insurance şi Euroins.

“Un dosar penal care vizează aspecte similare celor menţionate în cererea dvs.  se află în lucru pe rolul DNA – Structura centrală, iar  urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (“in rem”), pentru săvârşirea unor presupuse fapte de abuz în serviciu.  În acest moment,  nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpate”, a precizat DNA într-un răspuns la o solicitare a jurnaliştilor Adevărul.

City Insurance este vizată de procedura de faliment, măsura fiind solicitată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după ce i-a retras autorizaţia de funcţionare.

"Planul de finanţare pe termen scurt şi Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate şi nu asigură restabilirea situaţiei financiare a societăţii şi, pe de o parte, solvabilitatea societăţii este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată", a constatat ASF.

Trei milioane de români au asigurări RCA încheiate la City Insurance. Firma este deţinută de Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase.

Valentin Ionescu, şeful Direcţiei Generale Asigurări din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat recent, citat de europalibera.org că, în urma unor controale făcute în România şi Elveţia, s-a descoperit că acţionarul majoritar al City Insurance – firma Vivendi International, cu peste 85 %, deţinută de asociatul unic Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase – ar fi acordat împrumuturi fictive companiei pentru care se plăteau dobânzi reale la o rată de 10-12%.

”City a plătit din 2017 până în primăvara acestui an 18 milioane de euro ca dobânzi la aceste împrumuturi, dar aceste împrumuturi erau fictive, banii nu au venit niciodată în România, conturile prezentate erau false. Din 2017 încoace, Vivendi a acordat trei împrumuturi de 50 mil. de euro, 25 mil. de euro, iar în primăvara acestui an de 50 mil. de euro. Noi am descoperit că City a plătit chiar în avans către Vivendi dobânzile pentru acest an”, a declarat Valentin Ionescu.

Citeşte şi:

Presiunile puse de cumnatul lui Adrian Năstase asupra conducerii ASF pentru a proteja City Insurance

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite