Patriarhia a anunţat organizarea unui pelerinaj în Bucureşti, de Sfântul Dumitru. Care vor fi regulile pentru pelerini

Patriarhia a anunţat organizarea unui pelerinaj în Bucureşti, de Sfântul Dumitru. Care vor fi regulile pentru pelerini

Patriarhia a anunţat organizarea unui nou pelerinaj, de data aceasta în Capitală, pentru sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Ceremoniile religioase vor începe joi şi se vor încheia în 28 octombrie. Biserica susţine că totul se va desfăşura „în condiţii de maximă rigoare", în contextul pandemiei de COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform Patriarhiei Române, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale joi dimineaţă, scrie Hotnews.

Programul anunţat de Patriarhie

  • În zilele de joi, vineri, sâmbătă şi luni, 25 octombrie, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi.
  • Marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de la ora 9,30 va avea loc Liturghia la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
  • Miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi oficiată Liturghie arhierească de către Patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Regulile speciale pentru pelerinaj

Patriarhia susţine că, în contextul sever al pandemiei de COVID-19, pentru "organizarea în condiţii de reală siguranţă" a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale.
 
Condiţiile sunt:
  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
  • pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare; se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);
  • pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;
  • după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
  • pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber; în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;
  • din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările