Parapantist agaţat în cablurile telecabinei din Poiana Brasov. Bărbatul a căzut de la 40 de metri FOTO

Parapantist agaţat în cablurile telecabinei din Poiana Brasov. Bărbatul a căzut de la 40 de metri FOTO

FOTO - Salvamont România

Un parapantist a rămas agăţat, duminică, în cablurile telecabinei din Poiana Brasov, iar mai multe echipaje de medici, pompieri, salvamontişti şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului pentru a-l salva. Victima este conştientă, dar a suferit multimple traumatisme la coloană şi bazin după ce a căzut de la 40 m înălţime.

„Acţiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al municipiului Braşov pentru salvarea unei persoane care zbura cu speed fly rămas agăţat în cablurile telecabinei mici din Poiana Braşov, între piloanul 3 şi pilonul 4, la circa 200 de metri de pilonul 4 şi la aproximativ 40 de metri înălţime. Vântul puternic a desprins aripa de pe cablu şi parapantistul a căzut”, au transmis, duminică, reprezentanţii Salvamont România.
 
Potrivit acestora, în cădere, aripa de speed fly s-a deschis parţial şi împreună cu stratul de zăpadă au reuşit să mai atenueze căderea.
 
Salvamontiştii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum şi au transportat-o cu targa akja în staţiune pentru a fi preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru un control de specialitate.
 
„Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, este conştient şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi al bazinului, prin precipitare de la aproximativ 40 de metri”, a mai transmis ISU Braşov. 
 
Victima a fost preluată de echipajele medicale şi va fi transportată la spital. 
 

 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările