EXCLUSIV Elena Udrea şi Dorin Cocoş au folosit acelaşi off-shore în afacerile de corupţie. Radu Budeanu, în circuitul şpăgilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea este acuzată că a luat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la Bogdan Buzăianu
Elena Udrea este acuzată că a luat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la Bogdan Buzăianu

Off-shore-ul cipriot Barringwood Investment Ltd ar fi fost folosit de Elena Udrea pentru a primi o parte din mita de 5 milioane de dolari de la afaceristul Bogdan Buzăianu. Societatea, controlată de Dinu Pescariu, a fost folosită şi de fostul soţ al deputatei, Dorin Cocoş, pentru a primi şpaga în dosarul „Microsoft“.

Detalii inedite ies la iveală în dosarul în care fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea (42 de ani), este acuzată că ar fi primit mită 5 milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu (47 de ani). Unul dintre intermediarii-cheie, patronul unui trust de presă, a fost ridicat miercuri seară de procurori şi pus sub acuzare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Timp de mai multe ore, acesta a dat declaraţii complete la DNA, în care a arătat ce rol a avut în această afacere de corupţie. El trebuie să depună o cauţiune de 2 milioane de lei până la sfârşitul acestei săptămâni. În acelaşi dosar, Elena Udrea are de plătit o cauţiune-record de 5 milioane de lei.

ÎNTÂLNIRI LA MONACO

În esenţă, procurorii susţin că, în vara anului 2010, Elena Udrea, care era lider PDL, i-ar fi pretins lui Buzăianu 5 milioane de dolari, pentru a asigura firmei Energy Holding, derularea în continuare a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică încheiat cu Hidroelectrica.

Potrivit unor surse judiciare, totul a început în vara anului 2010, atunci când Udrea ar fi avut primele discuţii cu un apropiat al lui Buzăianu despre situaţia contractelor Energy Holding cu statul. În perioada 2004-2012, Energy Holding, dar şi alte firme controlate de Buzăianu, au beneficiat de energie ieftină în cantităţi uriaşe, indiferent de producţia obţinută de Hidroelectrica în toţi aceşti  ani. 

Din anchetă reiese că intermediarul, patron unui trust de presa, s-ar fi dus la Monaco şi l-ar fi asigurat pe Buzăianu că „decizia privind continuarea acestor contracte este în controlul doamnei Elena Udrea”. Propunerea ar fi fost acceptată. Surse judiciare au explicat că la sfârşitul anului 2011, Buzăianu i-a transmis lui intermediarului cea mai mare parte din banii ceruţi. La începutul anului 2012, banii au ajuns la Elenei Udrea, în sumă de 3,8 milioane de dolari.

CUM A PRELUAT „EVENIMENTUL ZILEI“

Tot complicele, patron de presă, ar fi fost cel care i-ar fi facilitat Elenei Udrea preluarea Editurii Evenimentul şi Capital SRL - care editează săptămânalul „Capital” şi cotidianul „Evenimentul Zilei”. Era vorba de o creanţă de 900.000 de euro pe care Buzăianu o avea la această societate, prin intermediul unui off-shore pe care-l controla. Gramotehniki Ltd. Creanţa era garantată cu un pachet de 90% din acţiunile Editurii Evenimentul şi Capital SRL. Pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, intermediarul s-ar fi ocupat de încheierea unui contract de novaţie – cesionare de creanţă, între Gramotehniki Ltd şi Barring¬wood Investment Ltd.

Contrar informaţiilor deţinute de procurori, Elena Udrea a negat vehement acuzaţiile de corupţie aduse de procurori. „Nu am avut niciodată discuţii cu Buzăianu. L-am văzut o singură dată, în 2005. Nu am discutat niciodată cu el în sensul de a-l favoriza cu vreun oficial de la vreun minister, vreodată”, a declarat politicianul la DNA. La audierile din Comisia Juridică, atunci când DNA a cerut aviz pentru arestarea sa, Udrea a susţinut că ştia că Buzăianu ar fi dat bani la PDL, dar că nu are nicio implicare în acest lucru. Udrea a explicat că mai multe date ar deţine fosta sa consilieră, Ana Maria Topoliceanu, care coordona activitatea PDL Bucureşti.

POVESTEA OFF-SHORE-ULUI CIPRIOT

Barringwood, firma cipriotă pe care s-a făcut novaţia, a fost înfiinţată de Dinu Pescariu, potrivit datelor procurorilor DNA care au instrumentat ancheta în dosarul „Microsoft”. Detaliile au fost dezvăluite de Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu România, partenerul Microsoft, şi confirmate de Dinu Pescariu. Florică este cel ar fi dat şpagă pentru afaceristul Dorin Cocoş (soţul Elenei Udrea, de care a divorţat în iunie 2013), fostul ministru Gabriel Sandu, fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi afaceristului Dumitru Nicolae. Florică, prin intermediul Societăţii D Con Net Ag, ar fi virat 9 milioane de euro către Barringwood,  şpagă pentru Cocoş - care urma să intervină pe lângă mai mulţi lideri PDL în favoarea Fujistsu România. Atunci când a fost audiat la Curtea Supremă, Cocoş a recunoscut că a luat şpaga, ţinând să precizeze cu privire la „comisionul său” că dorea ca banii să fie folosiţi în campania PDL din 2009.

El nu şi-a adus aminte de numele firmelor implicate, deorece de aceste lucruri se ocupau Florică şi Pescariu. O expertiză financiară a confirmat că din conturile Barringwood a fost virată către Pescariu suma totală de 9.620.000 de euro şi s-au făcut plăţi, pentru achiziţia de materiale electorale,  către Shenzhen WHP Industrial Co Ltd (500.000 de euro) şi Megre&Co GesMBH (100.000 de euro). „Personal mi-au rămas 1,2 milioane de euro, reprezentând 700.000 de euro - împrumut bancar care se regăseşte în declaraţia de avere a fostei mele soţii. În jur de 550.000 de euro, sunt sume aduse cash de Dinu Pescariu”, preciza Dorin Cocoş.

Cu ce a garantat Elena Udrea cauţiunea-record

Două terenuri de 83.000 de metri pătraţi şi construcţii aparţinând SC Băi Boghiş SRL au fost puse la dispoziţia DNA pentru cauţiunea de 5 milioane de lei pe care trebuia să o depună Elena Udrea, în acest dosar. Anchetatorii au dispus luarea măsurii asiguratorii, imobilele puse la dispoziţie de SC Băi Boghiş, din Zalău (Sălaj) până la valoarea de 5 milioane de lei, fiind indisponibilizate. Conform datelor de la Registrul Comerţului, firma este deţinută de Magda Stanca cu 40%, Veronica Stanca cu 10 procente şi de Elena Udrea cu 50%. Firma are ca obiect de activitate hoteluri şi alte facilităţi de cazare.

Veronica Stanca este cea mai bogată afaceristă din Sălaj, având mai multe investiţii în turism. Elena Udrea are un drept de creanţă la Băile Boghiş, decurgând din contracte de împrumut de circa 220.000 de euro şi 668.620 lei (conform declaraţiei de avere din data de 15 iunie 2015).  Potrivit datelor obţinute de „Adevărul”, Băi Boghiş SRL a cumpărat activele respective în septembrie 2013 de la Vidalis Impex SRL, în baza unui contract de vânzare-cumpărare . Preţul vânzării a fost de 5.000.000 de lei, din care preţul terenului este în sumă de 3.000.000 lei, iar preţul clădirilor de 2.000.000 lei. Din extrasul de carte funciară rezultă că imobilele sunt în proprietatea Băi Boghiş SRL şi nu sunt grevate de drepturi reale de garanţie şi sarcini.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite