Dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Şeful Securităţii cerea mai multe măsuri represive: „Instauraţi ordinea şi exigenţa în întreaga activitate“

Dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Şeful Securităţii cerea mai multe măsuri represive: „Instauraţi ordinea şi exigenţa în întreaga activitate“

Gheorghe Ursu a fost ucis în 1985, la ordinul Securităţii FOTO Arhivă Andrei Ursu

„Documente din Dosarul D120 Artă-Cultură – 12 volume - ACNSAS confirmă, încă din ziua morţii lui Gheorghe Ursu, intenţia ucigaşilor lui de a-şi ascunde fapta: se invocă, în fals, peritonita, urmată de septicemie şi în final, decesul «în urma operaţiei»“, spune poeta Ioana Diaconescu, cea care nu a încetat să cerceteze cazul disidentului Gheorghe Ursu, ucis la ordinul Securităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Protejarea înfăptuitorului crimei este limpede încă de la început. Dar personificarea răului -  generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, îşi arăta intenţia lugubră în ceea ce-i privea pe oamenii de artă şi cultură încă din 1982. Generalul cerea deja „[...]un caracter mult mai ofensiv de cunoaştere, realizându-se un volum însemnat de intervenţii preventive“ (fila 203, volumul 2). Termenii „ofensiv” şi „intervenţii preventive” anunţau orori. Se luau măsuri de „cunoaştere” şi „prevenire a unor acţiuni sau fenomene”. Se cerea „îmbunătăţirea conlucrării cu factorii responsabili din domeniul creaţiei literare”, iar aceştia trebuiau să „contracareze” şi să „neutralizeze” etc.“, explică Ioana Diaconescu pentru „Adevărul“. 

Prea blând cu oamenii de cultură

Autoarea volumului „Scriitori în arhivele CNSAS“, editat de Fundaţia Academia Civică, Ioana Diaconescu, continuă să povestească despre ordinele date de generalul Iulian Vlad unui subaltern pentru a înăspri măsurile împotriva celor asemeni lui Gheorghe Ursu:  

„În raportul său din 13 mai 1985, acelaşi Iulian Vlad se adresa unui subaltern care nu lua suficiente măsuri represive împotriva oamenilor de cultură:

„[…] În ceea ce priveşte munca în problemă („artă-cultură” – n.m. I.D.) supusă analizei, organizaţi mai temeinic controlul executării sarcinilor. Instauraţi ordinea şi exigenţa în întreaga activitate. Asiguraţi competenţă şi profesionalitate (sic!) în munca fiecărui lucrător în problemă. Preocupaţi-vă stăruitor de finalitatea cazurilor şi acţiunilor lucrate de direcţie sau luate în control. Lămuriţi în profunzime şi deplin cazurile mari[…]“( volumul 6, fila 219).

Raportul falselor cauze ale morţii lui Ursu

Ioana Diaconescu încheie: „Rapoartele Securităţii nu contenesc nici după moartea dizidentului. Concludent în privinţa falsului în acte publice (cum numesc eu rapoartele Securităţii în cazul „penalilior”) este raportul falselor cauze ale condamnării şi morţii lui Gheorghe Ursu, din 4 iunie 1988 ( fila 336 a volumului 7, dosarul D 120): 

„[…] Susnumitul a fost în atenţia Direcţiei II fiind cunoscut cu manifestări duşmănoase. Sub acoperirea organelor de miliţie i s-a făcut o percheziţie, prilej cu care s-a ridicat un caiet în care erau consemnate adnotări cu caracter ostil regimului nostru, discuţii purtate cu unii oameni de artă şi cultură[…] şi o sumă de dolari deţinută ilegal (17 dolari – n.m. I.D.), motiv pentru care, la 21.09.1985 a fost arestat./ Procuratura sectorului 6 Bucureşti, la data de 16.11.1985 a început urmărirea penală pentru operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine. Îmbolnăvindu-se în arestul Miliţiei, la data de 17.11.1985 a decedat în timpul unei intervenţii chirurgicale […]”.

Ioana Diaconescu este poetă, prozatoare şi traducătoare. În ultimii 13 ani a cercetat dosare din arhivele fostei Securităţi pentru a dezvălui adevărul despre torturarea şi batjocorirea elitei intelectuale româneşti, în perioada comunistă. În volumul „Scriitori în arhivele CNSAS“ autoarea a povestit despre experienţele îngrozitoare cu Securitatea ale unor intelectuali precum Mircea Vulcănescu, Alexandru Ivasiuc, Petre Ţuţea, Lucian Blaga, Mircea Eliade şi alţii. Ioana Diaconescu încearcă să aducă lumină şi în cazul disidentului Gheorghe Ursu. 

Andrei Ursu, în greva foamei 

Fiul disidentului Gheorge Ursu a intrat, în data de 21 octombrie, în greva foamei, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare.

Inginerul Gheorghe Ursu a fost ucis la 17 noiembrie 1985, în arestul Rahova, din Bucureşti. Disidentul fusese urmărit de Securitate încă din anii 70, când trimisese scrisori la postul de radio „Europa Liberă”, în care denunţa politica criminală şi cultul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu. În decembrie 1984, Securitatea i-a confiscat jurnalul personal, document nerestituit familiei inginerului nici până în prezent.

Anchetat atât de torţionarii Miliţiei, cât şi de cei ai Securităţii, Gheorghe Ursu a fost ucis de un deţinut de drept comun, Marian Clită. Cercetările ulterioare au arătat că acesta a primit ordin de la şefi ai Securităţii pentru a-l extermina pe disident. În 1996, Marian Clită a fost găsit vinovat pentru omor şi condamnat la 20 de ani de închisoare. El a recunoscut că nu a făcut decât să îndeplinească ordinele ofiţerilor de securitate. Clită nu a făcut decât doi ani de închisoare, beneficiind de un decret de amnistie din 1988, dar şi de reducerea pedepsei pentru bună purtare. (Sorin Ghica)

 


 

 

citeste totul despre: