De ce (nu) joacă Turcia cu România la Marea Neagră

România şi Turcia şi-au propus de peste un deceniu să se coordoneze în această regiune, dar totul a rămas la nivelul retoricii. Aparent, Turcia are propriul său joc la Marea Negră.

Înalţii oficiali români şi turci au discutat de mai multe ori în ultimele două luni despre cum ar putea să-şi pună de acord politicile regionale, dar nu par să fi ajuns la o concluzie nici după întâlnirea pe care Bogdan Aurescu a avut-o cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu.

Trilaterala miniştrilor de Externe de la Istanbul România-Polonia-Turcia a avut în centrul discuţiilor nu doar chestiunile imediate legate de agresiunea Rusiei în Ucraina, ci şi refuzul Ankarei de a da undă verde aderării Suediei şi Finlandei la NATO. Trântirea uşii în nasul celor două state nordice este, însă, o lovitură indirectă aplicată de Turcia Statelor Unite, care îi sprijină pe kurzii din Siria şi Irak, mai ales că aceştia au luptat cot la cot cu americanii împotriva Statului Islamic. Turcia pregăteşte în această perioadă noi lovituri în Siria, în zona locuită de kurzi.

Când vorbeşte despre adăpostirea teroriştilor din PKK pe teritoriile Suediei şi Finlandei, Recep Tayyip Erdoğan ar vrea să le arate votanţilor săi puterea de care dispune pe plan internaţional, cu un an înaintea alegerilor generale şi prezidenţiale. În acelaşi timp ar vrea să-i determine pe americani să facă unele concesii. Turcia a fost eliminată în 2019 din programul Statelor Unite prin care Ankara ar fi urmat să primească 120 de avioane de luptă F-35, după ce a cumpărat sistemul rusesc de rachete S-400. Recent, Erdoğan a declarat că Turcia nu renunţă la aceste rachete de apărare, în ciuda războiului dur din Ucraina care afectează şi Marea Neagră. În mod paradoxal, Turcia vrea să se apere cu rachete ruseşti, dar înarmează Ucraina cu drone Bayraktar. Pentru Ankara soluţia onorabilă ar fi să ofere Ucrainei rachetele S-400 şi să primească în schimb avioanele americane F-35.

Deocamdată, Trilaterala România-Polonia-Turcia nu a schimbat în niciun fel perturbările pe care le produce Ankara în NATO. Pare că Turcia semnalizează mai mult spre Rusia decât spre Alianţa Nord-Atlantică. Ankara se laudă că are a doua cea mai mare armată din NATO, dar nu a desfăşurat trupe de apărare pe flancul estic, nu a impus restricţii de zbor Rusiei, nu s-a angajat să respecte sancţiunile impuse de occidentali, în schimb le-a oferit adăpost oligarhilor ruşi.

Preşedintele Erdoğan a declarat că Trilaterala România-Polonia-Turcia a căpătat o „relevanţă strategică”, în actualul context de securitate şi al sprijinului celor trei state pentru Ucraina. Astfel, în logica sa bidimensională, Ankara promite sprijin pentru un culoar care să asigure transportul grânelor din Ucraina prin Marea Neagră spre Mediterană.

Cei trei miniştri de Externe au lăudat „utilitatea Trilateralei”, subliniind că statele lor „se confruntă cu ameninţarea directă la adresa securităţii lor, reprezentată de politica agresivă a Rusiei”, după cum a precizat şeful diplomaţiei de la Varşovia, Zbigniew Rau. A fost singurul care s-a referit la „situaţia dificilă de securitate din vecinătate” în faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi „a implicaţiilor acesteia pentru Georgia şi Republica Moldova”.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a lăudat rolul Turciei ca stat riveran la Marea Neagră şi a accentuat necesitatea cooperării statelor aliate din regiune pentru „asigurarea transportului şi a securităţii navelor, inclusiv în ceea ce priveşte riscul indus de minele în derivă”.

La întâlnirea bilaterală cu şeful diplomaţiei turce, Bogdan Aurescu pare să nu fi atins probleme cu adevărat stringente.

Parteneriatul strategic româno-turc semnat cu peste zece ani în urmă nu a depăşit ambiţiile economice, care plasează Turcia pe primul loc în relaţiile economice ale României cu state din afara Uniunii Europene: comerţul bilateral a ajuns la 7 miliarde de dolari. Componenta energetică menţionată mereu la nivel discursiv a rămas nedezvoltată şi chiar planul cablului electric submarin de 400 de kilometri prin care România urma să exporte curent în Turcia a fost abandonat, înainte de finalizarea documentaţiei tehnice. La nivel strategic, cele două state nu au avansat dincolo de exerciţiile militare comune din interiorul NATO.

Anul trecut, ministrul turc de Externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a menţionat într-o declaraţie că România şi Polonia şi-au modificat procedurile pentru a le permite şi achiziţiile de echipament militar din ţările NATO care nu fac parte din Uniunea Europeană: „Deoarece nu suntem stat membru UE, aceste ţări şi-au schimbat politicile pentru a putea cumpăra de la noi”. Oficialul turc a spus că Bucureştiul şi-a arătat interesul pentru transportoare şi vehicule blindate. Potrivit unor estimări, România ar putea achiziţiona câteva mii de vehicule de acest tip, dar deocamdată nu a făcut nicio mişcare în acest sens.

Polonia a devenit deja prima ţară NATO care a cumpărat 24 de aeronave fără pilot din Turcia, celebrele drone Bayraktar TB2, înarmate cu rachete antitanc.

La Marea Neagră, însă, Turcia nu are o abordare comună cu România, aşa cum şi-ar dori Bucureştiul, potrivit documentelor sale programatice.

Turcia are propriul său joc istoric în regiune, pe care-l face cu toată aroganţa ei de fost imperiu, care speră să-şi ia revanşa cândva.

Sabina Fati - Deutsche Welle