De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani de închisoare: „A ignorat total promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal”

De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani de închisoare: „A ignorat total promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal”

Sentinţa va fi discutată la Curtea de Apel Bucureşti, care va trebui să dea decizia definitivă  FOTO Inquam Photos

Marian Vanghelie “a ignorat total promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal”, motivează judecătorul Tribunalului sentinţa prin care fostul primar a fost condamnat joi la 11 ani şi 8 luni de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat că a luat 30 de milioane de euro mită. Decizia nu este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorul de la Tribunal a decis să îl condamne pe Marian Vanghelie pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, dându-i câte şapte ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Pedeapsa rezultantă a apărut ca urmare a calculului juridic - potrivit Codului penal românesc - şi anume pedeapsa cea mai grea, de 7 ani, la care s-au adăugat anii obţinuţi din treimea sumei celorlalte două. În total, 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, potrivit stirileprotv.ro.

Şi asta pentru că, spune judecătorul, ţinând cont de gravitatea faptelor ce i-au fost imputate lui Marian Vanghelie, a decis că totul merită o pedeapsă orientată undeva spre mediu. Puteau să fie pedepsele chiar aproape duble, însă pentru judecător această pedeapsă este suficientă. 
 
Sentinţa nu e definitivă
 
Potrivit sursei citate, în motivarea acestei sentinţei se explică şi motivele care au stat la baza acestei condamnări, motive care pleacă de la descrierea în detaliu acestor acuzaţii de corupţie, de la modalitatea prin care fostul primar al Sectorului 5 ar fi profitat statutul său în comunitatea locală, dar mai ales că avea pe mână un buget important şi ar fi perceput comisioane ilegale din contractele încheiate de primărie şi de instituţiile subordonate acestei instituţii.
  
Fragment din motivarea Tribunalului Bucureşti:
 
”Atitudinea inculpatului şochează prin simplitate, acesta consideră că este judecat şi condamnat pe nedrept, cât timp lucrările din contracte au fost realizate. Incupatul ignoră împrejurarea că plata valorii acestor lucrări şi pe cale de consecinţă şi a părţii însuşite de acesta s-a realizat din bani publici, din contribuţiile cetăţenilor care aveau dreptul la corecta utilizare a bugetului comunităţii.
 
Instanţa nu pierde din vedere că inculpatul era la momentul săvârşirii infracţiunilor în plină ascensiune politică şi că prin săvârşirea unora dintre actele materiale pentru care va fi condamnat prin prezenta hotărâre a urmărit consolidarea poziţiei sale în cadrul partidului din care făcea parte, ascensiunea sa în cadrul acestei formaţiuni precum şi obţinerea încrederii conducătorilor.
 
Se reţine abilitatea inculpatului inclusiv în fidelizarea mituitorului, prin dispunerea încheierii unor contracte de publicitate aparent în beneficiul acestuia, dar care erau producătoare de beneficii materiale sau nepatrimoniale pentru inculpat”, se mai arată în motivarea intanţei potrivit G4Media.
 
Sentinţa va fi discutată la Curtea de Apel Bucureşti, care va trebui să dea decizia definitivă. 
 
Reamintim că fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a fost condamnat, joi, 13 mai, de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
 
Tribunalul Bucureşti a mai decis ca Marian Vanghelie, să restituie comunităţii peste 15 milioane de euro, reprezentând daune materiale. „Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, reprezentată legal prin primar şi obligă pe inculpatul Vanghelie Marian-Daniel să plătească părţii civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.
 
De asemenea, instanţa a decis să dispună confiscarea mai multor imobile ale fostului edil, dar şi restituirea unor ceasuri de lux lui Mircea Geoană, ceasuri pe care procurorii au pus sechestru pentru că le-ar fi primit cadou de la Marian Vanghelie. Instanţa a ridicat sechestrul şi i-a înapoiat lui Mircea Geoană ceasurile de lux, în valoare de aproximativ 40 de mii de dolari fiecare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările