Cum vom evita aglomeraţia la metrou după 14 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, susţine că  metroul bucureştean este igienizat încă de la începutul pendemiei cu noul coronavirus şi a explicat care ar fi soluţia pentru evitarea aglomeraţiei în trenuri după ridicarea situaţiei de urgenţă de la 15 mai, dată de la care se va circula liber prin Capitală.

„Noi igienizăm în fiecare zi metroul. La interiorul trenurilor folosim o tehnică de nebulizare 3D, care dezinfectează atât saloanele de pasageri cât şi sistemele de climatizare ale trenurilor. Apoi, periodic, sunt igienizate staţiile. Cea mai bună soluţie pentru evitarea aglomeraţiei în metrou este menţinerea unui program decalat al angajaţiilor companiilor din Capitală pentru că numai aşa nu se vor forma mase mari de pasageri la orele de vârf. Altfel, chiar dacă circulăm cu capacitatea noastră maximă de trenuri, aglomeraţia este inevitabilă”, a precizat Mariana Miclăuş.

Directorul Metrorex nu exclude posibilitatea ca societatea să achiziţionate termoscanere pentru măsurarea automată a temperaturii pasagerilor.

Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, înainte de apariţia epidenmiei cu noul coronavirus, peste 600.000 de oameni circulau zilnic cu metroul. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite