Ce caută Viktor Orban în Transilvania
0
Complexul său mesianic, reluarea ideologiei rasiste şi argumentele prin care se apropie de propaganda rusă construiesc doar una dintre feţele prim-ministrului ungar.
Cealaltă faţă este formată din răspunsurile pe care le dă mereu la Tuşnad la întrebarea permanentă: Ce trebuie să facă Ungaria pentru a-i fi bine? Pentru a atrage noi investiţii, pentru a-şi păstra poziţia influentă în Europa Centrală, pentru a funcţiona ca un magnet pentru ungurii de pretutindeni, pentru a continua să-şi extindă forţa politică şi culturală în spaţiul transcarpatic, în ciuda recesiunii care se apropie.
Există, probabil, multă ipocrizie în felul liderului de la Budapesta de a pune problemele, dar, în spatele populismului, Viktor Orban urmăreşte ceea ce crede el că reprezintă interesul ultim al Ungariei: reconstruirea spaţiului cultural în arcul carpatic. Nu este întâmplător că principalele obsesii naţionaliste şi faliile sale ideologice sunt transmise din mijlocul Transilvaniei, din ceea ce el consideră a fi inima maghiarimii. Viktor Orban şi-a creat legenda politică în ultimii 25 de ani trasând noile graniţe spirituale ale maghiarilor din mijlocul României. Forţa discursului său nu a avut niciodată o reală contrapondere românească. A fost lăsat să extindă puterea simbolică a Ungariei până la curbura Carpaţilor, fără ca liderii politici de la Bucureşti să poată răspundă cu o forţă egală. Poate pentru că România a fost mereu sigură de ireversibilitatea istoriei, poate pentru că naţionalismul maghiar putea fi folosit în campaniile electorale pentru mobilizarea naţionalismului gregar autohton. Liderii români i-au oferit Ungariei o breşă, pe care Viktor Orban a tot extins-o, dincolo de limitele sale simbolice, prin investiţii materiale importante, dar mai ales prin acapararea minorităţii maghiare, care încet, dar sigur s-a desprins de statul român, iar acum gravitează pe orbita Budapestei, cu tot cu întreaga conducere a UDMR.
Refuzându-le cererile culturale, Bucureştiul i-a împins pe maghiarii din Transilvania în braţele Ungariei şi, între timp, aceştia au devenit captivi ai propagandei de la Budapesta. Presa de limbă maghiară finanţată de Budapesta, cărţile, liceele şi universităţile cu bani din Ungaria au crescut o nouă generaţie loială mai degrabă statului ungar, decât celui român. Paradoxul cel mai mare vine însă din admiraţia pe care mulţi români o au faţă de Viktor Orban, un lider anti-european, auto-definit ca iliberal, care a ajuns să forţeze limitele Uniunii Europene de dragul alianţei pe care şi-a construit-o cu axa autocrată Budapesta-Moscova-Beijing. Potrivit unui sondaj foarte recent, şase din zece români au o părere pozitivă faţă de Viktor Orban şi doar 30 la sută au o părere mai degrabă negativă (Institutul Nézőpont, iulie 2022). Practic, premierul ungar e mai bine văzut decât oricare dintre liderii români. Sociologii care au lucrat la cercetare au remarcat că simpatia faţă de liderul de la Budapesta s-a dublat în ultimul an pe fondul războiului şi al crizei energetice.
În discursul său ţinut la Tuşnad, la sfârşitul săptămânii trecute, Viktor Orban a enumerat un decalog necesar pentru ca Ungaria să facă faţă recesiunii care urmează, folosind propoziţii scurte şi percutante, dar care să-i convingă eventual şi pe români, că la Budapesta există o strategie de salvare, pe când la Bucureşti, nu. Ca de obicei, Orban a pornit dinspre viitor: ce trebuie să facă ţara lui pentru ca în 2030 să nu-şi piardă azimutul, mai ales că sunt ,,tot mai multe înmormântări şi tot mai puţine botezuri”. Liderul de la Budapesta a vorbit nu doar despre puterea militară care trebuie să crească, despre poziţionarea Ungariei ca ţară de tranzit între Est şi Vest, despre marile investiţii făcute de Coreea de Sud şi China în Ungaria, ci şi despre faptul că a reuşit să facă schimbul de generaţii, de la politicienii bătrâni, ca el, la cei de 40 de ani, cum sunt mulţi dintre miniştrii lui şi chiar noua preşedintă a Ungariei, o femeie poliglotă, inteligentă, cu trei copii, care a adus deja un nou suflu la Budapesta. Punctul nouă al decalogului se referă la fundamentele intelectuale, care-i pot asigura Ungariei succesul, iar punctul zece este despre ambiţie, fiindcă ,,Ungaria are ambiţii comunitare şi chiar naţionale. Are ambiţii naţionale şi chiar europene”, iar ,,Patria trebuie să rămână împreună: Transilvania şi celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpaţilor trebuie să rămână împreună”.
Aceasta e perspectiva cinematografică pe care o oferă Viktor Orban, realitatea este, totuşi alta: că Ungaria este pe cale să piardă banii europeni din cauza orientării sale autarhice, din cauză că justiţia şi presa nu sunt libere şi pentru că guvernul devine tot mai autocrat. Ungaria, poate că nu se află la periferia Europei, aşa cum a clamat Orban la Tuşnad, dar e deja demult la marginea UE, iar NATO nu mai are de multă vreme încredere în Budapesta şi nu-i mai oferă informaţii specifice de teamă ca acestea să nu ajungă la ruşi.
Anxietatea Ungariei faţă de suprafaţa ei post-Trianon, minciunile albe care s-au transformat în duplicitate şi nesinceritate, defetismul European îi dau într-adevăr o unicitate aparte, dar nu cea despre care a vorbit Orban la Tuşnad. Încercările ei bidimensionale de a fi şi cu Rusia şi cu NATO, şi în UE, dar şi în afara Uniunii Europene o pun într-o cumpănă istorică care ar putea să-i aducă mulţi nori negri. Viziunea post-occidentală şi dispreţul puritan expuse de premierul ungar s-ar putea să-i închidă supapa istorică luminoasă, chiar dacă el ca politician este considerat de mulţi un vizionar.
Sabina Fati - Deutsche Welle
Se încarcă comentariile...
